Duminica a XVIII-a după Rusalii a adus credincioșilor din Episcopia Slatinei și Romanaților un cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Sebastian, care a tâlcuit pericopa evanghelică a Pescuirii minunate (Lc. 5, 1-11).
Întrebarea credincioșilor: „De ce nu ne dă Dumnezeu tuturor, mereu și la fel de mult?”
Pornind de la miracolul evanghelic, în care Mântuitorul i-a copleșit pe ucenici cu o mulțime de pești după o noapte de trudă zadarnică, ierarhul a subliniat tendința omului contemporan de a-L „acuza” pe Dumnezeu că nu dă mereu din belșug.
„De câte ori nu ne-am surprins și noi acuzându-L pe Domnul că nu ne dă suficient sau că le dă altora mai mult decât nouă? Dar oare nu știe Dumnezeu măsura fiecăruia?”, a întrebat retoric PS Sebastian.
Pilda țăranului Radu
Episcopul a ilustrat printr-o istorisire puterea amăgitoare a bogăției. Radu, un țăran harnic și cumpătat, a găsit într-o fântână o comoară de aur. Din acel moment, și-a schimbat viața: a renunțat la muncă, s-a dedat la lux și destrăbălare și, în mai puțin de doi ani, a pierdut totul, inclusiv liniștea sufletească. Abia atunci a înțeles că adevărata bogăție era nădejdea și credința în Dumnezeu.
„Atunci când era mai sărac în averi, era mai bogat sufletește și pe toate le făcea punându-și nădejdea în Domnul”, a subliniat ierarhul.
Bogăția, pericol pentru suflet
Preasfințitul Părinte Sebastian a reamintit exemplele biblice în care bogăția a devenit piedică pentru mântuire: tânărul bogat care L-a părăsit pe Hristos (Mt. 19, 21-22), bogatul nemilostiv care nu l-a văzut pe săracul Lazăr (Lc. 16, 19-21) și bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina, pedepsit cu moarte subită pentru lăcomia sa (Lc. 12, 20).
„Pentru că nu ne este de folos, Dumnezeu nu ne dă tuturor, mereu și la fel de mult. În schimb, pe săraci i-a fericit: «Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția cerurilor» (Lc. 6, 20)”, a spus ierarhul.
Episcopul Slatinei și Romanaților a încheiat cu un avertisment evanghelic: „Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Lc. 12, 34).
ADEVARULBISERICII.RO publică predica Preasfințitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților
”DE CE NU NE DĂ DUMNEZEU MEREU LA FEL DE MULT CA ASTĂZI?
DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII
(Pescuirea minunată – Lc. 5, 1-11)
CUVÂNTUL IERARHULUI
Românul spune că „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”. Adică, ne dă atât cât este de „datoria” Lui s-o facă. Restul… depinde de noi!
Iată însă că, în evanghelia de astăzi, Domnul le dă ucenicilor pește cu asupra de măsură, atunci când ei nici nu mai sperau. Deși se osteniseră o noapte întreagă și nu prinseseră nimic, la porunca Învățătorului mulțime mare de pești s-au adunat în năvoadele lor, încât era gata-gata să li se scufunde corabia.
Auzind despre această minune, cred că în mintea omului de astăzi, dornic de a avea și de a consuma cât mai mult, ar putea încolți întrebarea: „de ce nu ne dă și nouă Dumnezeu, tot timpul, la fel de mult?…”
Dragii mei,
De câte ori nu ne-am surprins și noi „acuzându-L” pe Domnul că nu ne dă suficient, sau că ne dă mai puțin decât altora? De câte ori nu ne-am trezit imaginându-ne ce am face noi dacă am avea averi mai mari sau bani mai mulți? Cred că fiecare, dacă am fi supuși unui exercițiu de imaginație, am declara că am întreprinde cele mai mărețe fapte dacă am avea mai mult… dacă am deține funcții mai mari… dacă am fi mai importanți…
Așa să fie, oare? Să nu știe Dumnezeu ce grozavi am fi noi dacă… și dacă?…
Uitați-vă la ce anume fac bogații lumii cu averile lor! De ce credeți că noi am fi mai buni, mai milostivi, mai credincioși, mai… mai… decât aceia? Nu cunoaște Domnul măsura fiecăruia dintre noi? Nu este El „sătul” de visele și de promisiunile noastre deșarte? Luați aminte la întâmplarea următoare:
Radu era un țăran care își întreținea familia din venitul pe care-l obținea lucrându-și cu greu puținul pământ pe care îl avea. Pentru că era harnic și cumpătat, trăia destul de fericit cu familia. Nu doar că nu-i lipsea nimic din cele de trebuință, dar reușise chiar să facă și ceva economii.
Într-o zi, apucându-se el să curețe o fântână veche, aflată în spatele grădinii, a dat peste un vas mare, plin cu bani de aur. În culmea fericirii, a părăsit de îndată toate lucrările câmpului, s-a îmbrăcat în haine scumpe, mânca numai bucate alese și se îndulcea cu cele mai fine băuturi. Prinse degrabă gustul vieții destrăbălate și, în mai puțin de doi ani, și-a pierdut toată liniștea și pacea, petrecându-și nopțile în desfrânare.
Când i s-au terminat banii și a rămas din nou sărac, într-o seară s-a dus la fântâna unde găsise comoara și, stând pe marginea ei, medita la cât de tihnită îi era viața mai înainte de a găsi aurul. Astfel a priceput că, atunci când era mai sărac în averi, era mai bogat sufletește și pe toate le făcea punându-și nădejdea în Domnul. A înțeles că nădejdea și credința în Dumnezeu fuseseră cele mai mari comori din viața lui și că, asemenea celor fără de minte, se lăsase amăgit de strălucirea aurului. Pentru aceea, căzând în genunchi, s-a rugat Domnului să-i ierte rătăcirea și să-i dăruiască iarăși virtuțile de altădată. Și devenind din nou un om înțelept, și-a redobândit starea cea dintâi.
Așadar, la întrebarea „de ce nu ne dă Dumnezeu tuturor, mereu și la fel de mult ca în evanghelia de astăzi” răspunsul este: pentru că nu ne e de folos! Pentru că tânărul bogat, care-și iubea bogăția mai mult decât „viața cea veșnică”, I-a întors spatele Domnului atunci când Acesta i-a cerut să-L urmeze (Mt. 19, 21-22); pentru că pe bogatul nemilostiv l-a orbit într-atât de mult bogăția, încât nu mai avea ochi și pentru săracul Lazăr de la poarta sa (Lc. 16, 19-21); iar bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina a fost pedepsit cu moarte subită pentru lăcomia lui (Lc. 12, 20). Toate acestea, în timp ce pe săraci Dumnezeu i-a fericit – „Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția cerurilor” (Lc. 6, 20) –, iar cu privire la pericolul pe care îl constituie bogățiile, ne-a prevenit: „unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Lc. 12, 34).
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei și Romanaților”
