În Duminica Mironosițelor, PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat rolul femeilor în Biserică, dar și limitele stabilite de tradiția și învățătura creștină în privința slujirii liturgice.
Modelele autentice: femeile mironosițe
Ierarhul a evidențiat că această duminică este dedicată Sfintelor Femei Mironosițe, considerate modele de discreție, fidelitate și slujire:
„Duminica aceasta este închinată celor mai discrete și mai fidele prezențe din anturajul Domnului Hristos.”
Între acestea, episcopul le-a amintit pe Maria Magdalena, Maria lui Cleopa și Salomeea, care au venit la mormântul Domnului în dimineața Învierii și au devenit primele vestitoare ale acesteia, fiind numite în tradiție „apostoli ai apostolilor”.
Critica revendicărilor privind accesul femeilor la preoție
În predica sa, PS Sebastian a abordat și tendințele contemporane care promovează accesul femeilor la altar sau la slujirea preoțească:
„Chiar așa, de ce nu «amestecăm stranele», hirotonind și femei în Biserica noastră?”
El a afirmat că astfel de idei sunt generate de curente feministe recente și nu își găsesc fundament în învățătura Bisericii.
Preoția, „temă de drept divin”
Episcopul Slatinei și Romanaților a subliniat că preoția nu poate fi revendicată ca un drept:
„Preoția nu poate fi pretinsă, pentru că nu este un drept, ci o chemare sfântă (…) nu este o problemă de democrație, ci de teocrație.”
Potrivit acestuia, slujirea preoțească este o responsabilitate care vine prin chemare divină, nu prin revendicare sau presiune socială.
Diferența de vocație între bărbat și femeie
În argumentația sa, ierarhul a arătat că Hristos nu a instituit preoția pentru femei, deși ar fi putut să o facă:
„Ar fi adoptat-o (…) învestind ca apostol (…) pe Maica Sa (…) sau pe femeile mironosițe.”
El a explicat că, în viziunea creștină, există o diferență de vocație între bărbat și femeie, fiecare având un rol distinct în viața Bisericii.
Îndemn la trăire autentică a credinței
În încheiere, PS Sebastian a îndemnat credincioșii să urmeze modelul femeilor mironosițe:
„Să incite la comportament autentic de mironosițe, nu la revendicări de… fițe!”
Mesajul ierarhului pune accent pe fidelitatea față de tradiția Bisericii și pe trăirea credinței în duh evanghelic, fără influențe ideologice contemporane.
ADEVARULBISERICII.RO publică predica din Duminica Mironosițelor a Episcopului Slatinei și Romanaților, PS Sebastian:
„MIRONOSIȚE, NU REVENDICĂRI DE… FIȚE!
DUMINICA MIRONOSIȚELOR
(Mc. 15, 43-47; 16, 1-8)
Duminica aceasta este închinată celor mai discrete și mai fidele prezențe din anturajul Domnului Hristos, Sfintelor Femei Mironosițe. Un fel de 8 martie creștin, dedicat nu doar ucenițelor din evanghelie, dar și tuturor credincioaselor Bisericii noastre, care și-au împlinit și își împlinesc cu aceeași discreție, peste veacuri, misiunea sfântă de urmașe vrednice ale Domnului.
Cine sunt cele trei femei mironosițe din evanghelia de azi? Sunt Maria Magdalena, din care Hristos Domnul scosese șapte demoni (cf. Mc. 16, 9); Maria, mama fraților Iacob și Iosif (sau Iosie), numită și Maria lui Cleopa; și Salomeea, soția lui Zevedei, mama Apostolilor Iacob și Ioan. Acestea au venit în dimineața Învierii la mormânt, dorind să desăvârșească ritualul ungerii trupului Domnului cu miresme, pentru că timpul prea scurt de vineri, după răstignire, nu mai îngăduise acest lucru. Așa se face că ele sunt primele persoane care au primit de la înger vestea cea mare a Învierii și cărora, pe când se întorceau de la mormânt, li S-a arătat Domnul și le-a trimis să le vestească această neasemuită minune ucenicilor, învestindu-le astfel într-un fel de „apostoli ai apostolilor” (cf. Mt. 28, 9-10).
De ce am spus că femeile mironosițe se remarcă îndeosebi prin discreția și fidelitatea lor? Pentru că ele urmau permanent ca niște umbre abia vizibile grupul de ucenici ai Domnului, slujind acestora la nevoile zilnice și aflându-se cel mai aproape de Hristos în ultimele momente din viața Sa pământească.
Aceste considerente, însă, au generat pretenții suplimentare din partea unora, în ultima vreme. Aceștia, socotind că este discriminată strana stângă a Bisericii, au creat un curent feminist care revendică strană egală sau chiar altar pentru urmașele Evei! Chiar așa, de ce nu „amestecăm stranele”, hirotonind și femei în Biserica noastră?…
Fără a ignora deloc contextul tradițional-istoric și mentalitatea vremii, absolut nefavorabile accederii femeii la preoție, este evident că Domnul nu a încurajat în niciun fel o asemenea practică. Ar fi adoptat-o, dacă ar fi considerat-o potrivită, învestind ca apostol, preot sau episcop pe cea mai sfântă ființă de pe pământ – pe Maica Sa: pe Preasfânta, Preacurata, Preanevinovata și Pururea Fecioara Maria – sau, iată, pe femeile mironosițe de astăzi, că tot Îi urmaseră ele permanent. Dar, nu! Consecvent scopului creației, Hristos a fidelizat firile celor două tipuri de făpturi umane naturii lor diferite, conservând femeii darul maternității, iar bărbatului pe cel al paternității ecleziastice. Nici crearea lor nu a fost identică – Adam prin plămadă din lut și suflare dumnezeiască, iar Eva prin desprindere din coasta bărbatului ei (Fac. 2, 7 și 21-23) – și nici vocația lor. De altfel, însăși structura fiziologică a femeii face discutabil accesul acesteia la altar.
În altă ordine de idei, hirotonia ca revendicare de drept – chiar și în cazul bărbaților, darămite la femei – nu este decât o pretenție, pe cât de insolentă, pe atât de inconștientă. Preoția nu poate fi pretinsă, pentru că nu este un drept, ci o chemare sfântă (cf. Evr. 5, 4). Nu este un privilegiu, ci o slujire specială și o responsabilitate pe măsură. Astfel, ea trebuie să survină alegerii de către Dumnezeu, ca în cazul lui Aaron (Ieșire cap. 4), pe care l-a și adeverit vas ales în chip minunat, în timp ce răzvrătirea lui Core și a celor dimpreună cu el a fost pedepsită năprasnic (Numerii cap. 16-17). Preoția nu este o problemă de democrație, ci de TEOCRAȚIE; nu poate fi revendicată în cadrul drepturilor omului, pentru că e o temă de DREPT DIVIN, și nu poate face obiectul feminismului exagerat. Deci, este și o chestiune de elementar bun simț, căci preoția necesită vocație, nu perorație; ea responsabilizează, nu discriminează!
De aceea, discreția, sfințenia și modul de receptare a femeilor mironosițe de către Biserică, în istorie, nu numai că nu ar trebui să constituie subiecte de dispută ideologică, ci s-ar cuveni să ne inspire la credință și slujire corespunzătoare, în duh evanghelic și patristic. Să ne cultive, adică, mai degrabă teama sfântă de sacru și conștiința propriei nevrednicii, decât tupeul uzurpării de prerogative divine. Altfel spus, să incite la comportament autentic de mironosițe, nu la revendicări de… fițe!
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei și Romanaților”
