Credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae”-Ghica, paraclis universitar din București, au trăit joi, 21 noiembrie 2024, o bucurie deosebită, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a fost prilejuit de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului.
Slujba a fost oficiată alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să marcheze această sărbătoare cu profundă semnificație pentru viața creștină.
Semnificația sărbătorii: exemplul Sfintei Fecioare Maria și al părinților săi
După citirea pasajului evanghelic rânduit, Preasfințitul Părinte Macarie a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța sărbătorii și locul central al Maicii Domnului în viața creștină.
„Prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare a bucuriei familiei, fiind un moment de profundă spiritualitate, dar și de reflecție asupra valorilor fundamentale ale familiei creștine, bucuriei și iubirii. Această sărbătoare are o dublă semnificație: spirituală, ca un act de încredințare a copilului către Dumnezeu; și familială, ca simbol al iubirii și grijii părinților pentru viitorul copiilor lor.
Conform tradiției creștine, sărbătoarea amintește de momentul în care Fecioara Maria, la vârsta de trei ani, a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la templul din Ierusalim. Acest gest al părinților ei nu a fost întâmplător, ci a reprezentat împlinirea unei făgăduințe făcute lui Dumnezeu.
Familia dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana reprezintă un exemplu de iubire necondiționată, credință și dăruire. Familia creștină este chemată să fie un spațiu al iubirii, încrederii și educației morale. Copiii sunt o binecuvântare, dar și o responsabilitate. Pentru părinți, exemplul Sfinților Ioachim și Ana este o inspirație de a-i ghida pe copii cu răbdare, rugăciune și sacrificiu” a spus Preasfinția Sa.
Mulțumiri pentru vizita arhierească
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Vasile Gavrilă, parohul bisericii, a adus mulțumiri Episcopului Macarie pentru prezența sa:
„Preasfințite Părinte, vă mulțumim din inimă pentru bucuria făcută comunității noastre prin slujirea arhierească. Prezența Preasfinției Voastre este o binecuvântare pentru credincioșii noștri și ne întărește în credință și comuniune.”
Această slujire arhierească a reprezentat o ocazie de întărire a legăturilor spirituale între comunitatea parohială și Episcopia Europei de Nord, subliniind unitatea credinței ortodoxe dincolo de granițe.


