În Pastorala la Nașterea Domnului 2024, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, transmite un mesaj de bucurie duhovnicească și îndemnuri spre trăirea autentică a Sărbătorii Crăciunului.
Crăciunul – împlinirea făgăduințelor divine
Preasfințitul Galaction subliniază că Nașterea Domnului reprezintă „împlinirea celor făgăduite”, momentul în care Dumnezeu și-a arătat iubirea nemăsurată față de oameni:
„Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Efeseni 2, 4-5). El a evidențiat că Nașterea Domnului a fost o lucrare comună a Sfintei Treimi, împlinită cu consimțământul liber al Fecioarei Maria, care a răspuns cu smerenie și credință: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”
Maica Domnului – darul omenirii pentru Hristos
Episcopul Alexandriei și Teleormanului a vorbit despre rolul unic al Preasfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii:
„Maica Domnului devine modelul desăvârșit de îndumnezeire a umanității, primind în libertatea sa harul Duhului Sfânt și oferindu-se cu totul voii divine.” El a îndemnat credincioșii să se roage către Maica Domnului, cea care mijlocește pentru mântuirea tuturor.
Crăciunul – sărbătoarea darurilor spirituale
Crăciunul este descris ca sărbătoarea supremului dar – Nașterea Mântuitorului. Episcopul a îndemnat credincioșii să răspundă acestui dar prin credință, rugăciune, iubire și milostenie:
„Dumnezeu nu vrea ceva de la noi, ci ne vrea pe noi înșine. El dorește inimile noastre și viața trăită în iubire față de Dumnezeu și aproapele.”
Sfântul Ioan Gură de Aur este citat, subliniind că „milostenia este cheia Împărăției Cerurilor”, iar credința trebuie însoțită de fapte bune și slujire.
Un Crăciun autentic, dincolo de forme exterioare
Preasfințitul a atras atenția asupra riscului de a reduce sărbătoarea doar la obiceiuri exterioare:
„Împodobirea bradului sau vizitele la centrele comerciale nu trebuie să înlocuiască regăsirea noastră lăuntrică și întâlnirea cu Pruncul Hristos în Sfânta Taină a Împărtășaniei.”
Un dar arhieresc pentru toți credincioșii
În încheiere, Episcopul Galaction a oferit un dar duhovnicesc tuturor credincioșilor:
„Vă purtăm pe toți, cler și laici, în rugăciunile noastre, cerând sănătate, pace și binecuvântare de la Domnul Cel pentru noi Înomenit.”
ADEVARULBISERICII.RO publică integral Pastorala de Crăciun a PS Galaction:
Ӡ GALACTION
DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL SFINTEI EPISCOPII A ALEXANDRIEI ȘI TELEORMANULUI
TUTUROR DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI, CINULUI MONAHAL, PREACUCERNICILOR ȘI PREACUVIOȘILOR PĂRINȚI DIN ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPISCOPIE, HAR, PACE, SĂNĂTATE ȘI ALESE BUCURII DUHOVNICEȘTI DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE
„Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta oștile îngerești; iară prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Carele mărindu-L, cu oștile cerești, pe tine te fericim.” (Canonul Maicii Domnului, Sâmbătă seara, glasul al VI-lea, Cântarea a 9-a, Irmosul)
Iubiții noștri fii duhovnicești, Ne-a învrednicit Preabunul Dumnezeu să ajungem la binecuvântatul praznic al Nașterii Domnului cu pace și cu bucurie, aducându-I mulțumire pentru darurile Sale cele bogate revărsate asupra noastră. Crăciunul este praznicul bucuriei, este sărbătoarea „împlinirii celor făgăduite”. Ceea ce patriarhii cu mare dor au așteptat, proorocii au profețit și drepții au dorit să vadă, astăzi s-a împlinit. În urma căderii în păcat a strămoșilor noștri, neamul omenesc a umblat în întuneric și în umbra morții (Isaia IX, 1). Poporul cel ales, având conștiința prezenței lui Dumnezeu în lume și făgăduința venirii unui Răscumpărător striga într-un glas cu psalmistul: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” Cei drepți și bineplăcuți lui Dumnezeu însetau și ei pururea spre cunoașterea slavei lui Dumnezeu: ,,Arată-mi slava Ta”, cerea Moise lui Dumnezeu, iar psalmistul se ruga zicând: „Arată fața Ta, și ne vom mântui!”
Prin purtarea de grijă cea milostivă a lui Dumnezeu „trecut-a umbra Legii și Darul a venit”, iar la „plinirea vremii” Dumnezeu S-a făcut om și S-a arătat oamenilor în chipul Fiului Său pentru a-i izbăvi din robia păcatului. Cel care era ,,mai înainte de a fi lumea”, Cel „prin care s-au făcut veacurile”, Cel prin care „au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute” ni se descoperă nouă prin Fiul Său, după cum Însuși Fiul mărturisește: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”, căci „cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.”
Acesta este minunatul Dar al Nașterii Domnului pe care Sfânta Biserică îl preamărește neîncetat, la toate slujbele cântând: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă!” Sfânta Întrupare este darul iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu față de oameni, după cum citim și în Sfintele Scripturi: ,,Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi, cei ce eram morți prin greșalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos”, „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Darului de iubire a lui Dumnezeu i-a răspuns credința și smerenia Fecioarei Maria. Ea este darul omenirii pentru Fiul lui Dumnezeu care pleacă cerurile și se pogoară pe pământ. Sfânta Biserică dă glas acestui adevăr arătând, printr-o cântare, cum răspunde întreaga creație Sfintei Întrupări: „Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire aduce Ție; îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara.”
Sfânta Scriptură ne învață că Nașterea Domnului s-a petrecut la „plinirea vremii”. Prin „plinirea vremii” înțelegem atât pregătirea lumii de a primi, de a înțelege și de a urma pe Dumnezeul Cel întrupat, cât și desăvârșirea „vasului de aur”, Prea Sfânta Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, prin care s-a descoperit oamenilor „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. De aceea nu putem cinsti după cuviință Nașterea Domnului fără a înțelege lucrarea aleasă a Sfintei Sale Maici în iconomia mântuirii noastre. Alegerea Sfintei Fecioare ca vas ales din care să se nască Pruncul Dumnezeiesc, s-a făcut din veac, odată cu hotărârea Sfintei Treimi de a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Hotărârea Sfintei Treimi se face cunoscută primilor oameni odată cu izgonirea lor din rai, când Dumnezeu a zis diavolului: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”. Se descoperă apoi proorocilor de demult, care o vestesc lumii încă de pe atunci în tainice cuvinte, cinstind frumusețea duhovnicească și nașterea Maicii Domnului: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată”, iar profetul Isaia impresionează prin precizia viziunii sale, când spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.” Căpetenia îngerilor, arhanghelul Gavriil, trimis de Dumnezeu, îi binevestește Fecioarei Mariei Nașterea Fiului lui Dumnezeu prin cuvinte de înaltă cinstire, zicând: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”, adăugând apoi: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.” „Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema.”
Întreaga viață a Maicii Domnului a fost rugăciune, smerenie și sfințenie. Tot ceea ce se poate numi virtute a împodobit-o în chip desăvârșit. Salutul îngerului care o numește „cea plină de har” arată faptul că era ridicată la o stare harică mai presus de fire. Tulburarea ei la auzul cuvintelor îngerului nu vine din îndoială, ci din faptul că dorea să știe cum se va petrece aceasta. Întrebând „cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” arată că ea era hotărâtă să nu știe de bărbat niciodată. Dar, îndată, îngerul îi lămurește modul zămislirii minunate zicând: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri.” Sfântul Duh Se pogoară peste Fecioara Maria și se naște Hristos. Tot Duhul Sfânt Se pogoară peste Sfinții Apostoli la Cincizecime și se naște Biserica și tot Duhul Sfânt este Cel care Îl zămislește pe Hristos cel Întrupat, Jertfit și Înviat în sufletul fiecărui credincios. Astfel, Maica Domnului devine modelul desăvârșit de îndumnezeire a umanității, în care libertatea primitoare de har a naturii umane îl zămislește pe Hristos, prin puterea Sfântului Duh.
Răspunsul plin de credință și de smerenie al Fecioarei Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”, reprezintă începutul mântuirii noastre. Prin rânduiala lui Dumnezeu, Fecioara Maria devine Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, mai aproape de noi decât oricare sfânt, Maica Domnului devine și Maica noastră. O facem părtașă la bucuriile și necazurile noastre, îi cerem să ne însoțească în rugăciunile noastre, o rugăm să mijlocească mântuirea pentru noi înaintea Fiului său. Iată de ce, în troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Biserica se adresează ei zicând: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață fiind Maica vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.” Iar, în cântările Sfintei Biserici, Maica Domnului este împodobită cu salba celor mai alese laude. Maica Domnului este numită astfel: izbăvirea lacrimilor Evei, steaua care a arătat Soarele, stâlpul de foc care povățuiește pe cei din întuneric, pom cu luminoasă roadă, scară către cer, brazdă în care a crescut înmulțirea milei, cheia ușilor raiului, sfântă mai mare decât toții sfinții, mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.
Nașterea Domnului este cel mai însemnat moment din istoria neamului omenesc, prin care Dumnezeu unește din nou cerul cu pământul. Ea s-a săvârșit după legile dumnezeiești, căci „unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii.” Pruncul Sfânt S-a născut din Preacurata Fecioară Maria prin pogorârea Sfântului Duh și prin puterea Celui Prea Înalt, adică S-a născut din mamă fără de tată, după cum, ca Fiu al lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de toți vecii din Tatăl, fără de mamă. Asemenea tuturor lucrărilor dumnezeiești, Sfânta Întrupare este opera Prea Sfintei Treimi, deși numai Fiul este Cel care Se naște. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămurește cum se petrece această lucrare comună a Sfintei Treimi când ne învață zicând: „În întreg Fiul, care împlinea taina mântuirii noastre prin întrupare, se afla întreg Tatăl după ființă nu întrupându-Se, ci binevoind să se întrupeze Fiul; și în întreg Fiul se afla Duhul Sfânt după ființă nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la întruparea cea negrăită pentru noi.”
Spre deosebire de toate celelalte lucrări ale Sfintei Treimi, în Sfânta Întrupare se întâlnesc două libertăți: cea a lui Dumnezeu și cea a făpturii. Dacă pentru crearea omului a fost nevoie de o singură voință, cea a lui Dumnezeu, pentru mântuirea lui este nevoie de două voințe, cea a lui Dumnezeu și cea a omului. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață mai departe că, atunci când Eva a fost creată de Dumnezeu din coasta lui Adam nu a fost întrebat nici el, nici ea. Dar atunci când Fiul lui Dumnezeu vine la existență ca om, Dumnezeu cere consimțământul cu totul liber al Fecioarei Maria. Iată cum ne tâlcuiește un alt Sfânt Părinte al Bisericii acest adevăr, când spune: „Pe Adam Dumnezeu nu l-a înștiințat dinainte, nici nu l-a convins să-i dea coasta, din care trebuia să o zidească pe Eva, ci i-a răpit această parte a trupului luându-i mai înainte simțirea; dar pe Fecioară mai întâi a învățat-o și i-a așteptat credința, și abia așa a trecut la faptă. Despre crearea aceluia a comunicat cu Unul-Născut spunându-I: „Să facem om”. Dar atunci când a trebuit să introducă în lume acest minunat sfătuitor, pe Întâiul Născut și să plămădească pe al doilea Adam, ia părtaș al acestui plan al Său, pe Fecioara. Și acest mare sfat, cum spune Isaia, Dumnezeu l-a rostit, iar Fecioara l-a întărit. Și opera Cuvântului a fost nu numai a Tatălui, a Puterii [Fiului] Lui și a Duhului Său -Unul binevoind, Altul venind și Altul umbrind-, ci și a voinței și credinței Fecioarei. Căci așa cum fără Ei n-ar fi fost cu putință îndeplinirea acestui plan, tot așa trecerea în faptă a acestui sfat ar fi fost imposibilă fără ca Preacurata să fi oferit voința și credința Ei.”
Consimțământul Maicii Domnului devine hotar în istorie. Mântuirea obiectivă, hotărâtă de Tatăl prin întruparea Fiului, ia început în istorie prin răspunsul simplu și liber al Fecioarei Maria, „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău!”, după cum mântuirea fiecăruia dintre noi va depinde de răspunsul nostru. Arătând măreția răspunsului de credință al Preacuratei, Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei învață poporul credincios prin astfel de cuvinte: „În zilele facerii lumii, când Dumnezeu a rostit cuvântul Său viu și puternic:„Să fie”, cuvântul Creatorului s-a înfăptuit în lumea făpturii. Însă în această zi fără seamăn în existența lumii, când dumnezeiasca Maria a rostit blândul și ascultătorul „fie” (abia cutez să rostesc ce s-a făcut atunci), cuvântul făpturii coboară în lume pe Creator… Trebuia ca smeritul ei „fie” să influențeze mărețul „să fie” al lui Dumnezeu”. A depins de cuvântul Fecioarei ca Fiul lui Dumnezeu să se facă Om. A depins de cuvântul ei, deoarece mântuirea depinde de acceptarea liberă a omului. Răspunsul „iată roaba Domnului”, al Fecioarei Maria, face posibil, astfel, un „Iată-mă Doamne!” al nostru, al fiecăruia dintre noi, înaintea lui Dumnezeu.
Iubiți fii sufletești,
Cu mult dor am așteptat, fiecare dintre noi, marele praznic al Nașterii Domnului, pregătiți prin post și rugăciune, pentru a primi în casa sufletului nostru pe Pruncul Hristos în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Încă din copilărie așteptarea noastră era plină de înfrigurare, nădăjduind că bătrânul Moș Crăciun cu plete dalbe ne va aduce daruri multe fiecăruia. Aceasta este încă o dovadă că sărbătoarea Crăciunului a fost și rămâne o sărbătoare a darurilor, sărbătoare în care omenirea primește Darul cel mai de preț, pe Mântuitorul lumii și al sufletelor noastre.
Orice dar însă presupune și un răspuns din partea primitorului. Măreția darului te obligă la un răspuns pe măsură. „Ce vom aduce Ție Hristoase?” ne întrebăm și noi creștinii de astăzi. Fecioara Preacurată este darul omenirii pentru Hristos, însă, din această dăruire, precum am tâlcuit, înțelegem că Dumnezeu nu vrea „ceva” de la om, ci pe el însuși. El vrea inima noastră! El vrea credința noastră! Iar prin credință, vrea ca viața noastră să o trăim așa cum El ne-a învățat: Iubind pe Dumnezeu din tot cugetul și din toată puterea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne povățuiește în acest sens, astfel: „Omul poate să vadă și fără feciorie Împărăția cerurilor. Fără milostenie însă, acest lucru e cu neputință. Pentru că milostenia le cuprinde pe toate și este dintre cele mai necesare.” Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață de asemenea: „Dragostea se face cunoscută nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtășirea cuvântului lui Dumnezeu și prin slujirea trupească”. Mult folos sufletesc și mireasmă plăcută înaintea lui Dumnezeu vor avea faptele noastre dacă vom împlini ceea ce ne poruncește Însuși Mântuitorul Hristos: „Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.”
Pentru a ne împărtăși cum se cuvine de bogăția praznicului de astăzi, să luăm aminte să nu reducem Taina Crăciunului doar la formele exterioare și fără fond. Întâlnirea cu Moșul, împodobirea bradului, pregătirea preparatelor culinare, vizitele la centrele comerciale și alte activități asemenea ar trebui să fie numai expresia trăirii și a bucuriei interioare. Vom fi păgubiți dacă nu vom rândui un timp de liniștire, de adunare în cele mai dinlăuntru ale ființei noastre, în care să încercăm să ne regăsim pe noi înșine, pe noi cu Dumnezeu, pe Pruncul Iisus care cu dor dorește să se sălășluiască în ieslea sufletelor noastre.
Ca ierarh al Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului vă oferim și noi un dar, acum de Crăciun și în toată vremea, de altfel: vă purtăm pe toți, cler și credincioși, în rugăciunile noastre, cerând sănătate și de bună sporire întru toate de la Domnul Cel pentru noi Înomenit.
Vă îmbrățișăm părintește pe toți și vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și ale Bobotezei cu pace, iar Anul Nou 2025 să vă fie luminat și de alese bucurii încununat!
LA MULŢI ANI!
Al vostru către Domnul, pururea rugător spre tot binele,
† GALACTION
EPISCOP AL ALEXANDRIEI ȘI TELEORMANULUI”
