Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit joi, 1 octombrie 2026, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, despre nevoia păstrării credinței într-o lume în care, potrivit ierarhului, vremurile nu mai susțin viața duhovnicească.
Predica a fost rostită la mănăstirea din localitatea Bolintin Vale, Episcopia Giurgiului, care și-a prăznuit hramul pentru a patra oară de la înființare.
„Nu doresc să critic structurile suprastatale care sunt peste statul român și care dau direcții și politici în țară, în țara noastră, ca și aiurea, în altă parte. Dar vremurile nu consolidează și nu susțin credința”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a legat această observație de riscul ca omul, apăsat de griji materiale, scumpiri, neajunsuri și nesiguranță, să uite de Dumnezeu și de Biserică.
PS Ambrozie: „Avem nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de credință”
În cuvântul său, Episcopul Giurgiului a subliniat că omul contemporan are nevoie de credință mai ales atunci când traversează încercări personale, sociale sau economice.
„Avem nevoie astăzi, iubiți credincioși și credincioase, mai mult ca oricând de credință”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a arătat că Biserica se află „în lucrare pastorală” și se adresează bătrânilor, tinerilor, celor cu probleme și celor aflați în neajunsuri.
În același timp, PS Ambrozie a avertizat că preocuparea exclusivă pentru „pâinea cea de toate zilele” poate deveni o ispită care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.
„Este o ispită foarte perfidă, că omul, atunci când îi este greu, dacă a cunoscut și un pic de bunăstare și a reușit să facă lucruri și, la un moment dat, bunăstarea lui este periclitată, afacerile nu mai merg, pe la pensioară s-a umblat, viața cea de toate zilele s-a scumpit, omul, atunci, fiind mai degrabă preocupat de pâinea cea de toate zilele, uită adeseori de Dumnezeu, de Biserică”, a spus Episcopul Giurgiului.
PS Ambrozie: „Să nu-ți pierzi credința. Asta e foarte important”
PS Ambrozie a insistat asupra faptului că omul poate pierde multe în viață, dar nu trebuie să își piardă credința.
„Poți să-ți pierzi totul. Poți să pierzi averea, poți să pierzi prematur copiii, poți să-ți pierzi prieteniile de o viață, dar să nu-ți pierzi credința. Asta e foarte, foarte important. Credința ne dă putere”, a afirmat ierarhul.
El a spus că omul credincios poate duce nu doar neajunsurile vieții, ci și boala și suferința.
„Să mai știți că omul care e credincios reușește să ducă și bolile, nu doar neajunsurile, și bolile cronice pe care le poate avea, cancerele de tot felul, chemându-l în ajutor pe Sfântul Nectarie”, a spus PS Ambrozie.
În acest context, Episcopul Giurgiului a amintit și așezământul ridicat la Bâcu, aproape de Joița, închinat Sfântului Nectarie.
Mănăstirea din Bolintin Vale, hram la Acoperământul Maicii Domnului
Predica a fost rostită la hramul mănăstirii din Bolintin Vale, în ziua Acoperământului Maicii Domnului.
PS Ambrozie a amintit că se împlinește un an de la sfințirea bisericii de lemn din incinta așezământului monahal.
„Ne bucurăm în mod deosebit că, la acest mare praznic al Acoperământului Maicii Domnului, ne aflăm la un an de zile de la sfințirea bisericii de lemn de aici, din incintă, împreună cu obștea monahală păstorită cu multă vrednicie de către maica Cecilia Moldovan, stavrofora”, a spus ierarhul.
Episcopul Giurgiului i-a felicitat pe credincioșii prezenți, deși sărbătoarea a căzut într-o zi lucrătoare.
„Ne bucurăm că ați venit aici, pentru că aici este o mănăstire unde Maica Domnului cu adevărat s-a arătat făcătoare de minuni”, a afirmat PS Ambrozie.
Ctitorii mănăstirii și lucrarea maicii Cecilia
În predică, PS Ambrozie a vorbit despre familia ctitorilor, părintele diacon Ion Roșu și doamna Mariana, care au dorit ca în acel loc să fie întemeiată o mănăstire.
Ierarhul a amintit că tot ceea ce se vede astăzi în incinta mănăstirii a fost legat de această dorință de ctitorire și dăruire.
PS Ambrozie a evocat și venirea maicii starețe Cecilia Moldovan la Bolintin Vale, după experiența sa monahală și după lucrarea desfășurată la Mănăstirea Găiseni.
„Maica Cecilia are ce să vă învețe. Este o măicuță cu multă, multă experiență și a reușit, în câțiva ani de zile, iată, să facă atât de multe lucruri frumoase”, a spus Episcopul Giurgiului.
Ierarhul a arătat că mănăstirea s-a umplut de flori, casa monahală a fost organizată „după modelul aghioritic”, iar biserica de lemn așezată aici amintește de tradiția bisericilor de lemn din Maramureș, Sătmar și Transilvania.
PS Ambrozie: „Noi am rezistat în istorie datorită credinței noastre”
PS Ambrozie a vorbit și despre felul în care credința a susținut poporul român de-a lungul istoriei.
Ierarhul a evocat familiile simple din care au provenit mulți ierarhi, familii în care părinții și bunicii au transmis credința copiilor.
„Faptul că noi am păstrat ceea ce părinții ne-au transmis, cum se întâmplă și în familiile dumneavoastră, cred că este cel mai important lucru”, a spus Episcopul Giurgiului.
În acest context, PS Ambrozie a amintit personalități și mișcări de rezistență spirituală din perioada comunistă, precum Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, părintele Sofian, părintele Adrian Făgețeanu, Sandu Tudor, Vasile Vasilache, Roman Braga, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alți mărturisitori ai credinței.
„Noi am rezistat în istorie. Am rezistat datorită credinței noastre, datorită preoților mărturisitori, datorită intelectualilor care au fost aruncați în închisoare”, a spus PS Ambrozie.
PS Ambrozie: „Astăzi cred că trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu”
Episcopul Giurgiului a legat exemplele trecutului de nevoia prezentă de întoarcere la Dumnezeu.
El a povestit despre bunicul său, care a mers pe front până la Cotul Donului și care, mai târziu, se ruga lui Dumnezeu să îl păzească atunci când mergea pe jos zeci de kilometri către locul de muncă.
„I-am văzut trăind, dar i-am văzut și murind cu metanierul pe mână și rugându-se Maicii Domnului”, a spus PS Ambrozie.
Concluzia ierarhului a fost una directă:
„Astăzi cred că trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.”
Cultul Maicii Domnului și Acoperământul de la Vlaherne
PS Ambrozie a vorbit și despre sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, evocând tradiția bizantină a minunii de la Vlaherne.
„Dacă vine pe filieră bizantină, ne aducem aminte de anul 911, când monahii Andrei și Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului că se ruga și că acoperea poporul din Biserica Vlaherne, a vlahilor, cu Sfântul ei Acoperământ”, a spus Episcopul Giurgiului.
Ierarhul a precizat și diferența dintre Acoperământul Maicii Domnului și Brâul Maicii Domnului, amintind că acestea sunt două realități distincte în tradiția bisericească.
PS Ambrozie i-a îndemnat pe credincioși să vină la mănăstire, pentru a se întări în rugăciune și credință.
„Noi să venim aici, la mănăstire, pentru că și călugărițele acestea au atât de multe lucruri să vă spună, să ne întărim unii pe alții, să ne rugăm Domnului”, a spus ierarhul.
Distincții pentru maica stareță Cecilia și părintele Macarie
La finalul cuvântului, PS Ambrozie a anunțat acordarea unor distincții.
Preacuvioasa maică stareță Cecilia Moldovan a primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”.
Ierarhul a amintit că aceasta primise anterior Crucea Patriarhală și icoana sfintelor canonizate, între care Sfânta Matrona de la Hurezi.
Părintele Macarie, duhovnicul mănăstirii, a primit, de asemenea, Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și câteva cărți.
PS Ambrozie a vorbit despre experiența duhovnicească și teologică a părintelui Macarie, amintind că acesta este doctor în Teologie, are studii juridice și a fost propus pentru Consistoriul Mitropolitan Monahal.
PS Ambrozie: „Să vă rugați cu sufletul”
În final, Episcopul Giurgiului a binecuvântat obștea monahală și credincioșii prezenți.
„Să vă dea Maica Domnului harul său, să vă acopere cu Sfântul Acoperământ. Să-i citiți rugăciunile, paraclisele, imnele închinate ei și, nu în ultimul rând, cum a zis maica Cecilia, să vă rugați cu sufletul”, a spus PS Ambrozie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, joi, 1 octombrie 2026, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, în mănăstirea din localitatea Bolintin Vale, Episcopia Giurgiului, care și-a prăznuit hramul pentru a patra oară de la înființare:
„Iubiți credincioși,
Ne bucurăm în mod deosebit că, la acest mare praznic al Acoperământului Maicii Domnului, ne aflăm la un an de zile de la sfințirea bisericii de lemn de aici, din incintă, împreună cu obștea monahală păstorită cu multă vrednicie de către maica Cecilia Moldovan, stavrofora.
Ne bucurăm văzându-vă în număr atât de mare, deși sărbătoarea aceasta a căzut într-una din zilele de lucru de peste săptămână. Ne bucurăm că ați venit aici, pentru că aici este o mănăstire unde Maica Domnului cu adevărat s-a arătat făcătoare de minuni.
O familie binecuvântată de Dumnezeu, familia părintelui Ion și a doamnei sale, doamna Mariana, arhidiaconița, au muncit, ca fiecare dintre dumneavoastră, pentru familie, pentru copii, pentru nepoții care vor veni și s-au gândit, după ce le-au avut pe toate în viață, prin multă muncă, prin multă osteneală, fiind fii de aici, din zona aceasta a Bolintinului și a bolintinenilor, să temeluiască o mănăstire.
Și tot ceea ce vedeți aici, în incinta Sfintei Mănăstiri, aici unde tronează, unde ne acoperă Maica Domnului cu Sfântul ei Acoperământ, ca odinioară în biserica din Constantinopol, din Vlaherne, s-au gândit să doneze, cu testamentul, cu dorința ca aici să fie temeluită o mănăstire.
Și, sigur, vreme de un an de zile ne-am tot gândit pe cine să aducem, de unde să vină un om harnic, un om gospodar, un om care să fi făcut, să fi ctitorit schituri și mănăstiri, care să fi venit dintr-o tradiție autentică monahală, să fi învățat de la bătrânele călugărițe, mă refer la maica Cecilia Moldovan, care, la Vălenii de Argeș și în multe mănăstiri, a cunoscut persoane îmbunătățite, de aleasă vocație monahală. Și atunci, pe maica stareță, care deja restaurase mănăstirea lui Neagoe Basarab de la Găiseni, am adus-o aici.
Dânsa, cunoscându-l pe părintele doctor Macarie Șotârcă, arhimandrit, împreună cu maica doctoriță Andreea Veronica Dragomir, știind că părintele are foarte multă experiență, că a întemeiat Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul de la Slobozia, din județul Giurgiu, că a păstorit pe Valea Oltului, la o mănăstire foarte însemnată, că a fost exarh în Arhiepiscopia Râmnicului-Noul Severin, l-au convins să vină aici ca să fie părinte duhovnicesc.
Și iată că, în câțiva ani de zile de când au venit în tandem aici, desigur, ajutați de către părintele diacon Ion Roșu, care este ctitorul, alături de familia sa, și care, am înțeles eu, și-a pregătit și mormântul aici, la streașina bisericii, cum spunea Mitropolitul Iosif Naniescu: „Ca ploaia să-mi șteargă numele și să-mi spele păcatele”.
Așa suna testamentul său când a cerut să fie îngropat la streașina bisericii pe care Veniamin, Mitropolitul Moldovei, a ridicat-o.
A făcut aici un mormânt pentru fiica sa, care a trăit doar o singură zi. Dar înțeleg eu și înțelegem noi că aceasta este, de fapt, piatra pentru un suflețel, pentru un îngeraș. De fapt, este piatra de mormânt pentru familia sa de ctitori.
Ceea ce se face astăzi în această mănăstire și ceea ce vedeți, faptul că oamenii au început să vină aici, părintele, împreună cu maica stareță Cecilia, au umplut mănăstirea de flori, s-a organizat foarte frumos casa, după modelul aghioritic, casa monahală, biserica aceasta minunată din Țara Maramureșului și Sătmarului, din încercata Transilvanie, acolo unde bisericile de piatră, în vremea Mariei Tereza, împărăteasa Austro-Ungariei, și a generalului Bucow, erau dărâmate, iar oamenii ridicau biserici de lemn, le ciopleau, le întemeiau, și ferestrele caselor lor erau acoperite… ferestrele, geamurile erau din sticlă numită, în limbajul vechi, „glajă”, sticla aceea turnată manual, pe care mai târziu își pictau, spuneau academicienii, icoanele pe sticlă, promovate atât de mult în școala de la Sâmbăta de Sus de către frații Tohăneanu, de către părintele Veniamin și frații săi, o adevărată școală de pictură pe sticlă până astăzi.
Această biserică are și o preafrumoasă icoană a Maicii Domnului, atât de frumoasă, făcută din daniile celor care astăzi sunt monahii, adevărate mirese ale lui Hristos. Le vedeți aici. Fiecare dintre ele a donat din bănuții, din economiile pe care le-au avut în familia lor, de la copiii lor, pentru că multe dintre dânsele au fost căsătorite, au avut obligații familiale. Ele acum, la sfârșitul vieții, ca odinioară Despina Doamna, rămânând văduvă după ce și-a îngropat soțul la doar 39 de ani, după trei decenii, după ce și-a îngropat cei șase copii, a devenit călugăriță la Mănăstirea Ostrov, ctitorită de familia sa, și și-a luat numele de călugărie Platonida Doamna.
Aici, în mănăstire, aceste monahii, mirese ale lui Hristos, se roagă neîncetat Maicii Domnului.
Cunoașteți, desigur, și de aceea veniți de multe ori mai mult la mănăstire decât la parohie, pentru că în mănăstire sunt rânduielile vechi pe care călugărițele le păstrează. Sunt slujbele de noapte, citirea la Psaltire, sunt ajunările, plecările genunchilor și, sigur, și pravila care se face la chilie de către călugărițe.
Ne bucurăm în mod deosebit că astăzi ați venit în număr atât de mare, pentru că maica Cecilia are ce să vă învețe. Este o măicuță cu multă, multă experiență și a reușit, în câțiva ani de zile, iată, să facă atât de multe lucruri frumoase.
Bolintinenii sunt oameni minunați, așa cum ni i-a descris întotdeauna șeful preoților, părintele inspector Ion Șerban. Sunt oamenii care n-au uitat niciodată cine a fost Dimitrie Bolintineanu, cel care a fost ministrul Cultelor și care a murit în spital, îmbrăcat în hainele prietenilor și prin adunarea de bănuți ca să poată să i se facă o înmormântare. Un adevărat patriot, care este înmormântat în curtea Catedralei de la Bolintin.
Ne bucurăm că mănăstirea aceasta, altădată proprietate privată, personală, a familiei Roșu, este plină de lume care vine și peste săptămână. M
Mă bucur în mod deosebit că aici, la Bolintin, avem și noi o mănăstire. Să știți că în istoria Bolintinului se vorbește despre o mănăstire foarte veche, din vremea lui Mircea cel Bătrân, din vremea prim-ministrului său, care s-a călugărit și el și a devenit Filos, un nume provenit din limba greacă.
Bolintinenii, pe lângă Mănăstirea de la Malu Spart, ctitorită de Înaltpreasfințitul Varsanufie, au aici, la îndemână, această mănăstire, trimiși, desigur, cred eu, și de către preoții de aici, de la Bolintin-Deal, de la Bolintin-Vale, de la Joița, unde părintele consilier Tomescu a ridicat un așezământ în cinstea Sfântului Nectarie și care a venit astăzi, înțelegem noi, ca să vă și invite la hram.
Noi, zilele trecute, am fost la Găiseni, unde maica noastră stareță, Benedicta Moldoveanu, continuă activitățile frumoase pe care maica Cecilia le-a făcut acolo.
Am văzut o echipă de tineri foarte frumoși, de gimnaziu, de liceu, chiar de facultate, care se comportau în mănăstire ca viețuitorii și maica i-a format așa, la evenimentele pe care le-a organizat pentru ei, la școlile de vară, la unele de nivel academic.
Acolo e o lucrare extraordinară pe care Biserica o face astăzi în societate, pentru că vremurile sunt astea pe care le vedem. Cum spunea cronicarul: „Bietul om este sub vremuri”. „Vremurile rele sunt”, zice Sfântul Apostol Pavel. Lumea de astăzi nu mai este atât de mult interesată de credință.
Altădată îi spuneam părintelui profesor Gheorghe că noi, ierarhii, nu venim din familii unde părinții noștri au fost academicieni, au fost intelectuali. Venim din familii simple, dar în care părinții și bunicii noștri au fost foarte credincioși.
Faptul că noi am păstrat ceea ce părinții ne-au transmis, cum se întâmplă și în familiile dumneavoastră, cred că este cel mai important lucru.
„Adu-ți aminte, Darie!” Să-ți aduci aminte de învățăturile pe care părinții tăi ți le-au dat în copilărie, pe care atunci n-ai avut capacitatea să le procesezi, să le înțelegi. Dar când, la rândul tău, ai crescut și te-a încercat viața și ai devenit familist, atunci îți aduci aminte de cuvintele părinților și bunicilor și ale strămoșilor ca un ecou sună în mintea ta și în sufletul tău. Acele povețe de inspirație filocalică, ce țin de adevărul de credință, de veșnicie, de poporul născut din Evanghelie, acelea îl vor ajuta pe tânărul, maturul de mai târziu, copilul, nepotul tău, să facă față într-o societate ca aceasta în care trăim noi astăzi.
Ori, dacă în perioada comunistă au existat mișcări care s-au format în mănăstire, cum este Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, lucrul acesta i-a ajutat foarte mult pe bucureșteni și nu numai, ca, într-o mișcare isihastă de promovare a rugăciunii neîncetate, a chemării numelui lui Iisus Hristos, monahul Ioan Kulîghin – am mai vorbit zilele trecute despre el –, părintele cuvios de acum Sofian, părintele Adrian Făgețeanu să-i convingă și pe intelectuali, cum a fost Mihai Rădulescu sau cum a fost Sandu Tudor, și pe alții care au plecat în străinătate, Vasile Vasilache.
Zilele trecute i-am găsit o teză despre pastorație a acestui mare arhimandrit, care a făcut grei ani de închisoare. L-am cunoscut la New York, la Biserica Sfântului Nicolae, cu mulți, mulți ani în urmă.
Roman Braga, bunăoară, care este propus pentru canonizare. Călugării români învățați… părintele cu cele șapte cuvinte către tineri, care este îngropat la mănăstirea părintelui Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care a făcut ani grei de închisoare.
Vedeți dumneavoastră că toți acești români care au vorbit despre credință, despre opresiunile comuniste, la Europa Liberă, la Vocea Americii, s-au dus în străinătate și au creat o anumită disidență.
La Paris, bunăoară, la Biserica Sfinților Arhangheli din Jean-de-Beauvais, într-un cartier select, aproape de Cartierul Latin, acolo cădelnița o aprindea marele sculptor Constantin Brâncuși. Intelectualii s-au adunat acolo și au format o mișcare de rezistență.
La fel și în Statele Unite, călugării care au plecat acolo, în ctitoria Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra de la Detroit, au făcut acolo o mănăstire unde am cunoscut intelectuali de seamă, care tipăreau reviste și care vorbeau despre ceea ce a însemnat Ortodoxia românească.
Noi am rezistat în istorie. Am rezistat datorită credinței noastre, datorită preoților mărturisitori, datorită intelectualilor care au fost aruncați în închisoare și, mai înainte de ei, datorită Brătienilor, conacului de la Florica. Astăzi, înțeleg că, prin această locuință a lor, cei care se mai duc acolo își aduc aminte de ce a însemnat această familie a Brătienilor, de cultura pe care o aveau ei, de ceea ce au făcut ei pentru țară, ca să avem astăzi un stat suveran, național și independent.
Nu doresc să critic structurile suprastatale care sunt peste statul român și care dau direcții și politici în țară, în țara noastră, ca și aiurea, în altă parte. Dar vremurile nu consolidează și nu susțin credința.
Este o ispită foarte perfidă, că omul, atunci când îi este greu, dacă a cunoscut și un pic de bunăstare și a reușit să facă lucruri și, la un moment dat, bunăstarea lui este periclitată, afacerile nu mai merg, pe la pensioară s-a umblat, viața cea de toate zilele s-a scumpit, omul, atunci, fiind mai degrabă preocupat de pâinea cea de toate zilele, cum se spune, uită adeseori de Dumnezeu, de Biserică. E o ispită foarte perfidă aceasta.
Întâi trebuie să-ți aduci aminte de Dumnezeu și să te rogi ca atunci când ai respira, că așa au făcut părinții noștri.
Bunicul meu după mamă a adoptat-o pe mama, pentru că mama venea dintr-o familie numeroasă, de nouă copii, și bunicul, neavând copii, a adoptat-o pe mama.
Dar bunicul a mers pe front până la Cotul Donului și-mi povestea de câte ori au trecut gloanțele pe lângă capul lui. Și, pe urmă, mai târziu, când a venit în țară și mergea zeci de kilometri zilnic către schele, pentru că Prahova era o zonă petrolieră, rafinăriile de la Câmpina, de la Ploiești, și atunci el, mergând zeci de kilometri pe jos, acolo, către serviciu, îi treceau lupii calea și se ruga ca Dumnezeu să-l păzească, să vină la fata lui de pripas, adică mama, copil luat prin adopție.
I-am văzut trăind, dar i-am văzut și murind cu metanierul pe mână și rugându-se Maicii Domnului.
Astăzi cred că trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
Poți să-ți pierzi totul. Poți să pierzi averea, poți să pierzi prematur copiii, poți să-ți pierzi prieteniile de o viață, dar să nu-ți pierzi credința. Asta e foarte, foarte important. Credința ne dă putere.
Să mai știți că omul care e credincios reușește să ducă și bolile, nu doar neajunsurile, și bolile cronice pe care le poate avea, cancerele de tot felul, chemându-l în ajutor pe Sfântul Nectarie.
Iată un așezământ nou la Bâcu, aproape de Joița, ridicat de părintele Sergiu Iulian Tomescu, unde vine foarte, foarte multă lume. Vin medici care dau mărturie, cei pe care îi vedem la TRINITAS, la emisiunea intitulată sugestiv „Bucuria vindecării”.
Noi să venim aici, la mănăstire, pentru că și călugărițele acestea au atât de multe lucruri să vă spună, să ne întărim unii pe alții, să ne rugăm Domnului, pentru că acest cult al Maicii Domnului este unul de supravenerare, extrem de bogat.
Dacă vine pe filieră bizantină, ne aducem aminte de anul 911, când monahii Andrei și Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului că se ruga și că acoperea poporul din Biserica Vlaherne, a vlahilor, cu Sfântul ei Acoperământ.
Dacă mergem pe filieră slavă, vedem acolo altfel de reprezentări ale Maicii Domnului, icoanele în care Maica Domnului ține Sfântul său Acoperământ, nu Brâul Maicii Domnului. Sunt două lucruri distincte: Acoperământul Maicii Domnului și Brâul Maicii Domnului, împărțit de împărații bizantini în trei, cea mai mare parte aflându-se la Mănăstirea Vatoped. A doua parte, la Kato Xenia. O să vină și pe la Argeș, zilele următoare, Brâul de la măicuțele de la Kato Xenia, din Grecia.
Maică stareță Cecilia, este impresionant ce ați reușit să faceți aici într-un timp atât de scurt. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de dumneavoastră, de obște, părintelui Macarie, care a venit și a ctitorit și aici, ctitorului, care v-a primit ca pe adevărații săi frați și surori întru Domnul.
Avem nevoie astăzi, iubiți credincioși și credincioase, mai mult ca oricând de credință. Avem o Biserică aflată în lucrare, în lucrare pastorală, care se adresează bătrânilor, tinerilor, celor cu probleme și neajunsuri.
Activitățile mănăstirilor sunt apreciate de către Părintele Patriarh Daniel.
Preacuvioasei Maici Starețe Cecilia Moldoveanu îi oferim aici și Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”. Crucea Patriarhală ați primit-o și icoana sfintelor care au fost canonizate, Sfânta Matrona de la Hurezi.
Părintelui Macarie, la fel, și dânsului îi oferim Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și câteva cărți pentru lectură.
Arhidiaconului Roșu, ctitorul așezământului, întrebându-vă, desigur, întâi pe dumneavoastră:
— Vrednic este?
— Vrednic! Vrednic este! Vrednic! Dignus!
Maica stareță a trecut prin multe încercări și a avut cancer. S-a dus la Letca, la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, a cules lacrimile de acolo, de la icoana care plânge, și a plecat împreună cu protopopul Ioan Emanuel Stuparu până în Houston, unde e o clinică oncologică. Suma de un sfert de milion de dolari trebuia să o plătească pentru a fi operată, a venit plângând acasă. Nu erau acești bani. Preoții au făcut chetă, colectă, și părintele, până la urmă, a răzbit în Franța. A găsit un medic foarte, foarte credincios, care a ajutat-o și a operat-o.
A trecut prin încercări foarte mari, durerile erau cumplite, și se ruga maica, la Paris, în spital, dacă ar putea să găsească vreo asistentă medicală care să vorbească limba română.
Și s-a întâmplat mai mult decât atât, să vedeți minunile Maicii Domnului. Doctorița care era acolo vorbea limba română și era de loc de la Călugăreni, Călugărenii de Giurgiu.
Cu ani în urmă, maica, fiind la un congres în străinătate, în Franța, a întâlnit o româncă și i-a dat o iconiță cu Maica Domnului. Acea doctoriță giurgiuveancă a păstrat acea iconiță și, pe urmă, după operație, a zis:
„Nu cumva dumneavoastră sunteți cea care mi-ați dat acea icoană cu mulți, mulți ani în urmă?”
Maica este operată, a suferit intervenții chirurgicale teribile și poate să vă spună, celor care sunteți încercați de suferință, de boli, de multe ori de deznădejde, să aveți nădejde la Maica Domnului, că Maica Domnului vă ajută.
A avut grijă, la Mănăstirea Sfântul Gheorghe, acolo unde a cunoscut-o și părintele Gheorghe, a revenit părintele profesor când i-a primit cu grupurile de profesori de la Universitatea din Pitești, a avut grijă de o bătrână călugăriță până în ultima clipă a vieții sale, văzând în ea, în cea bătrână, pe mama sa care repausase.
Să știți că ziua de 1 octombrie este Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Nu, nu, nu vă încadrați! Nu vă spun „La mulți ani!” și nici măicuțelor de acolo, care, chiar dacă sunt persoane în vârstă… Ci trebuie să ne gândim la această categorie de oameni vârstnici care au făcut o țară, care ne-au născut, care ne-au dat viață, care ne-au arătat calea, adevărul și viața pe care să umblăm, ca să nu rătăcim.
Părintele Macarie, duhovnicul mănăstirii, a intrat de tânăr în mănăstire. I s-a părut, totuși, că e prea tânăr și că nu are experiența vieții și a plecat și la armată de la Mănăstirea Cheia. A intrat de mititel în mănăstire. Are foarte multă experiență.
A trecut și pe la Schitul Darvari. Acolo, una dintre casele vechi ale mănăstirii a luat foc de la o explozie de gaz metan. A trecut ca pasărea Phoenix, împreună cu un doctor foarte mare, care e astăzi șef de secție, doctorul Radu Popa.
Părintele Macarie are foarte, foarte multă experiență și a continuat studiile, chiar dacă a intrat de mic la mănăstire. A făcut armata. Este licențiat, dublu licențiat. A absolvit școala academică, este doctor în Teologie. Are și un masterat. Am aflat și eu alaltăieri, la Sinodul Mitropolitan, când trebuia să se constituie tribunalul monahal, care se cheamă Consistoriul Mitropolitan Monahal, când Preasfințitul Timotei l-a propus Părintelui Patriarh ca să fie membru în acest tribunal, având și studii juridice.
Părinte, aveți multă experiență și cred că lucrul acesta v-a făcut ca, alături de maica stareță Cecilia, să faceți foarte multe lucruri frumoase.
Această biserică nu mi-am imaginat să fie atât de frumoasă, atât de încăpătoare. Sunteți aminul bisericii. Ne bucurăm foarte mult de dumneavoastră.
Să vă dea Maica Domnului harul său, să vă acopere cu Sfântul Acoperământ. Să-i citiți rugăciunile, paraclisele, imnele închinate ei și, nu în ultimul rând, cum a zis maica Cecilia, să vă rugați cu sufletul.
Amin. La mulți ani! Să fiți sănătoși! Doamne ajută!”
