PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre nevoia de regăsire spirituală a societății contemporane și despre revenirea la credință, într-o predică rostită în biserica voievodalei Mănăstiri Comana, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.
Ierarhul a arătat că oamenii discută adesea mai mult despre știri și politică decât despre „cuvintele vieții veșnice” și i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de oameni virtuoși, de părinți duhovnicești și de preoți, de la care să primească învățături folositoare sufletului.
„Lumea are nevoie de regăsire astăzi, de credință înainte de toate”, a spus PS Ambrozie, avertizând asupra „marii derute și risipiri” în care se află societatea.
PS Ambrozie: „Discutăm mai mult despre știri, despre politică decât despre mântuire”
La începutul predicii, Episcopul Giurgiului a vorbit despre importanța cuvântului duhovnicesc și despre nevoia ca acesta să fie dus mai departe în familie.
„Se întâmplă ca, în viața de toate zilele, noi să discutăm mai mult despre știri, despre politică decât despre cuvintele vieții veșnice, despre mântuire”, a afirmat PS Ambrozie.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să păstreze în minte ideile folositoare auzite la biserică și să le transmită și celor de acasă.
Amintiri despre părintele Paulin Lecca
O parte amplă a predicii a fost consacrată părintelui arhimandrit Paulin Lecca, pe care PS Ambrozie l-a cunoscut în perioada de început a vieții sale monahale.
Episcopul Giurgiului l-a descris drept „un părinte tare învățat și tare duhovnicesc”, cu o cultură vastă și cu darul unei predici profunde.
„Am învățat foarte multe lucruri de la acest părinte minunat”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a evocat anii petrecuți la Mănăstirea Crasna, unde, ca tânăr novice, îl ajuta pe părintele Paulin Lecca și îi dactilografia unele traduceri.
„Pentru că el era un intelectual și traducea din arhimandritul Sofronie de la Essex predici și cuvântări în limba franceză, eu i le scriam la mașină”, și-a amintit PS Ambrozie.
PS Ambrozie, despre condamnarea la moarte a părintelui Paulin Lecca
În predică, Episcopul Giurgiului a vorbit și despre încercările prin care a trecut arhimandritul Paulin Lecca.
„El a fost condamnat la moarte, acest părinte minunat, Paulin Lecca, pentru faptul de a fi predat religie în Transnistria. Pedeapsa i-a fost comutată în pedeapsa cu închisoarea”, a spus ierarhul.
PS Ambrozie a arătat că părintele Paulin îi povestise trăirile din noaptea în care credea că urma să fie executat.
Totodată, l-a prezentat ca pe un om preocupat de cultura rusă și de marile figuri duhovnicești ale Ortodoxiei, amintind legăturile sale cu părinții de la Mănăstirea Antim și cu tradiția Rugului Aprins.
„Părintele Paulin Lecca a fost o lumină pentru noi”
Episcopul Giurgiului a evocat și ultimii ani ai părintelui Paulin Lecca, precum și moartea acestuia.
„Părintele Paulin Lecca, asemenea părintelui Sofian Boghiu și multor altor părinți basarabeni, unii dintre ei deja canonizați, a fost o lumină pentru noi și este și astăzi”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a arătat că asemenea exemple duhovnicești sunt cu atât mai necesare într-o societate în care omul riscă să-și piardă sensul existenței.
„Toată lumea se pricepe la politică, dar nimeni nu se mai preocupă de virtute”
PS Ambrozie a criticat tendința omului contemporan de a se pierde în opinii și judecăți despre problemele societății, fără o preocupare reală pentru viața duhovnicească.
„Pentru omul contemporan, care nu înțelege sensul existenței sale, vorbind despre toate și despre nimic, ne pierdem în judecăți. Toată lumea se pricepe la politică, la administrație, găsește soluții teoretice pentru toate chestiunile ardente ale societății, dar nimeni nu se mai preocupă de virtute, nimeni nu vrea să se mântuiască”, a afirmat Episcopul Giurgiului.
Ierarhul a adăugat că „rar mai vezi câte un creștin care ridică crucea și încearcă să înțeleagă sensul suferinței”.
PS Ambrozie: „Societatea se află într-o mare derută și risipire”
Pornind de la Evanghelia Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, PS Ambrozie a vorbit despre responsabilitatea părinților, bunicilor și păstorilor duhovnicești față de copii și față de întreaga societate.
„Ar trebui ca noi, cei care avem pe umerii noștri, de păstori duhovnicești și de părinți, de bunici, această dulce povară a mântuirii copiilor, nepoților noștri, a societății în ansamblul ei, care se află, dragilor, într-o mare derută și risipire, să fim cu multă luare-aminte”, a spus ierarhul.
A urmat îndemnul central al predicii:
„Lumea are nevoie de regăsire astăzi, de credință înainte de toate.”
PS Ambrozie a pus acest îndemn în legătură cu avertismentele Scripturii privind slăbirea morală și spirituală a oamenilor.
„Apropiați-vă de oamenii virtuoși”
În partea finală a predicii, Episcopul Giurgiului a folosit imaginea șarpelui veninos ca metaforă pentru gândurile rele și pentru pericolele care pot afecta viața sufletească.
„Să aveți grijă la șerpii veninoși, să nu vă muște vreunul! Ca o metaforă: gândurile rele, gândurile urâte”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să caute apropierea oamenilor cu viață duhovnicească.
„Apropiați-vă de oamenii virtuoși, de părinții din mănăstiri, de preoții buni de la parohie și învățați de la ei, că sigur au o comoară pe care v-o transmit negreșit.”
Îndemn pentru părinți și bunici
PS Ambrozie a insistat și asupra responsabilității familiei în transmiterea credinței.
„Dumneavoastră să transmiteți copiilor dumneavoastră, pentru care trăiți, pentru care vă rugați, numai învățături de suflet folositoare”, a spus Episcopul Giurgiului.
În încheiere, ierarhul le-a transmis credincioșilor că sunt pomeniți în rugăciunile săvârșite la mănăstire și că fac parte din „familia” duhovnicească a obștii.
„Noi vă vorbim din suflet către suflete și vă considerăm fiii și fiicele noastre duhovnicești”, a spus PS Ambrozie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, duminică, 13 septembrie 2026, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, în biserica voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu:
„Ne bucurăm în mod deosebit că, în această duminică din ajunul Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci, ne aflăm la Mănăstirea Comana, împreună cu părinții rugători de aici, din obște, cu pelerinii care vin în fiecare duminică și sărbătoare, doritori de mântuire, doritori de viață veșnică, doritori de povețe duhovnicești.
Cuvântul de astăzi al părintelui consilier Silviu Nedelcu a fost unul extraordinar de frumos și de adânc. Să repetați ideile pe care le-ați reținut în drum către casă, să le mestecați bine, cum se spune, și, dacă ați reținut lucruri de suflet folositoare – și sunt convins că așa este –, să le spuneți și celor de acasă. Se întâmplă ca, în viața de toate zilele, noi să discutăm mai mult despre știri, despre politică decât despre cuvintele vieții veșnice, despre mântuire.
Astăzi, părintele Mihail mi-a făcut cadou, de Sfânta Cruce, o carte care mi-a adus aminte de părintele meu duhovnic, unul dintre părinții pe care i-am găsit în Mănăstirea Crasna, de pe Valea Teleajenului. Un părinte tare învățat și tare duhovnicesc, părintele arhimandrit Paulin Lecca.
El s-a născut în 1914, în Basarabia, în județul Ismail de altădată. Un om foarte învățat, dintr-o familie în care tatăl său era preot, iar mama, învățătoare. După 1940, după cum cunoașteți, în urma raptului Ribbentrop-Molotov, foarte mulți dintre călugării și ierarhii din Basarabia s-au refugiat în țară. Mulți dintre ei au mers la mănăstirile de la Căldărușani, iar la Antim a venit părintele sfânt de acum, Cuviosul Părinte Sofian Boghiu.
Printre părinții care au trăit la Antim a fost și părintele Paulin Lecca, un om foarte învățat, care ținea niște predici extraordinar de frumoase, de profunde, de multe ori însoțindu-le cu lacrimi.
Și eu, ca tânăr novice în mănăstire, am fost dat de ascultare să fac focul bătrânului călugăr în chilie. Pentru că el era un intelectual și traducea din arhimandritul Sofronie de la Essex predici și cuvântări în limba franceză, eu i le scriam la mașină, la o mașină de scris veche, dacă vă amintiți cum era și cum arăta.
Am învățat foarte multe lucruri de la acest părinte minunat. Doar dacă auzea că au venit pelerini în mănăstire, ieșea repede și vorbea cu tinerii. Avea darul frumoasei vorbiri și, cum spuneam, de multe ori îl podidea plânsul.
El a fost condamnat la moarte, acest părinte minunat, Paulin Lecca, pentru faptul de a fi predat religie în Transnistria. Pedeapsa i-a fost comutată în pedeapsa cu închisoarea și îmi povestea trăirile pe care le-a avut în acea noapte, fiind în temniță, știind că a doua zi avea să fie executat prin împușcare.
Părintele Paulin Lecca a făcut cunoscute și scrierile scriitorilor ruși Lev Tolstoi, Dostoievski și multe apoftegme din literatura rusă, din Patericul egiptean.
Printre altele, mi-a vorbit și despre părintele Ioan Kulîghin. Acest părinte Ioan Kulîghin a venit la Mănăstirea Antim și i-a învățat pe cei care au făcut parte mai târziu din Rugul Aprins. I-a învățat rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii.
L-am cunoscut foarte bine pe acest părinte, pentru că a venit în Mănăstirea Crasna, cum spuneam, și am stat mult lângă dânsul. L-am vizitat și la o mănăstire în Vâlcea, unde a fost multă vreme stareț. Cunoștea părinții îmbunătățiți din mănăstire, pe părintele Gamaliel Păvăloiu, călugării de altădată, și aveam foarte multe lucruri de învățat ca de la un bunic, noi, care eram novici, care eram începători.
Părintele Paulin a scris, între multe cărți, și cartea aceasta, intitulată „De la moarte la viață”, care este un tropar al Învierii: „de la moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.
În Mănăstirea Crasna, atunci, după anii ’90, era o efervescență religioasă, dar erau și frământări politice, după cum cunoașteți. Și bătrânul călugăr, fără binecuvântarea starețului, mai exact a economului mănăstirii, a părintelui Nicodim Dimulescu, a trimis o scrisoare unui lider politic de atunci, o scrisoare laudativă.
Și culmea este că acest lider de atunci, din anii ’90, i-a și răspuns bătrânului călugăr, întorcându-i mulțumirile în cuvinte extrem de respectuoase, deși liderul de atunci era ateu. Și, sigur, s-a iscat un scandal în mănăstire între acești doi bătrâni, pe teme politice, la vremea aceea, încât bătrânul arhimandrit Paulin Lecca, care era o fire vulcanică… Nu știu dacă ați cunoscut basarabeni. Sunt un neam aparte, așa, poate și pentru că au trecut prin multe încercări, prin multe greutăți. Unii s-au rusificat și au rămas cuminți, așa. Alții se luptă până astăzi identitar și pentru drepturile lor europene, internaționale. Și atunci bătrânul s-a supărat și a plecat. Nu înainte de a merge prin Capitală, la Universitate, în Aula Facultății de Drept. Conferenția și eu, tânăr stareț și ieromonah, student pe vremea aceea la Facultatea de Teologie, l-am întâlnit pe părintele și se uita cu oarecare reproș la mine că n-am rămas lângă el. Dar unde l-aș fi putut urma? Pentru că, în anii din urmă, părintele plecase într-o peregrinare perpetuă.
La conferințe, cum spuneam, se umplea Aula Facultății de Drept de mii și mii de studenți, ca să le povestească despre literatura rusă, despre ce a însemnat bolșevismul, despre distrugerea mănăstirilor din Rusia bolșevizată, din vremea lui Lenin, Stalin și așa mai departe, până în 1953, când a murit acest demon, Stalin. Și eram foarte interesați. Părintele făcea conexiuni foarte frumoase cu literatura rusă și cu literatura universală, în general.
Părintele m-a recomandat să devin preot. Știți că orice novice primește o scrisoare de recomandare în care duhovnicul cercetează, în scaunul spovedaniei, pe ucenic și spune că nu are impedimente canonice și că poate să fie hirotonit. Acea hârtie o am, între multele mele hârtii, documente și acte, în arhiva personală și o păstrez ca pe un dar de mare preț.
Pentru că m-a recomandat, părintele avea pretenția ca, în slujbele pe care le făceam zi și noapte la sihăstria din Mănăstirea Crasna, unde părintele Mihail, starețul de astăzi, și părintele Teodor, vicarul de la Giurgiu, de la Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul, erau ucenici, amândoi șefi de promoție, într-un an și în celălalt, să păstrăm rânduiala. Veneau la Crasna ca să învețe rânduiala, pravila călugărească, să învețe frumoasa cântare.
Școala de la Crasna era renumită pentru cântările frumoase. Preasfințitul Sebastian, de atunci și de astăzi, conducea strana și ne învăța tipicul și muzica psaltică.
Am fost rânduit să devin preot și bătrânul arhimandrit Paulin Lecca stătea în altar ca să vadă cum mă rog eu. Și mă simțeam cumva supravegheat, pentru că voiam ca momentul acela să-l trăiesc intens. Era practica liturgică, cele 40 de Liturghii. Nu era nimeni în biserică. Era frig, era iarnă. Dădeam la nămeți, la zăpadă, ca să ajungem în biserică, să aprindem candelele, să încălzim biserica. Era ca într-o sihăstrie din aceea rusească despre care povestea Dostoievski în cărțile sale.
Și, într-o vară, când mă rugam, era secetă, am descoperit frumusețea rugăciunilor din Liturghie și, când am văzut eu cum sunt rugăciunile pentru ploaie, am început să le citesc, toate rugăciunile, și mă rugam. Iar rugăciunile se încheiau așa: „Cu lacrimi ne rugăm Ție, Dumnezeule, auzi-ne pe noi și ne miluiește!”. Și îmi cădea și câte o lacrimă de emoție, de frumusețea slujbelor.
Bătrânul se uita la mine. Se făcea că stă, ca părintele Macarie, în altar, în genunchi, pe strană. Se uita la mine, se uita…
Și, fraților, surorilor, a plouat câteva săptămâni, de ne-a distrus toate răsadurile din mănăstire! Și bătrânul se plimba pe alei și striga: „Cu lacrimi ne rugăm Ție, Dumnezeule, auzi-ne pe noi și ne mântuiește! Așa a făcut ăsta micu’. Zice că a descoperit rugăciunile!”.
Și, sigur, mă leagă foarte multe lucruri de el.
Știu că și-a dat obștescul sfârșit la Mănăstirea Rogoz. În timp ce agoniza, povestea un doctor care i-a preluat manuscrisele, multe dintre ele scrise încă în limba franceză, pe care n-am apucat să i le scriu la mașină, vedea îngerii exact cum citim în Pateric, în Viețile Sfinților, în Patericul sinaitic. Vedea îngerii cum veneau rând pe rând, cum a venit Maica Domnului și cum i-au luat sufletul și toate lucrurile acestea.
Doctorul Ion, numit, supranumit „Viermele de gând”, scria mult. El tradusese din engleză și a stat la Mănăstirea Rogoz, unde a și murit în ajunul praznicului Întâmpinării Domnului, pe 2 februarie, exact acum 30 de ani.
Părintele Paulin Lecca este înmormântat acolo, la Rogoz, într-un schit, în mare simplitate. Părintele Paulin Lecca, asemenea părintelui Sofian Boghiu și multor altor părinți basarabeni, unii dintre ei deja canonizați, Alexandru din Basarabia și mulți alți mărturisitori, a fost o lumină pentru noi și este și astăzi.
Pentru omul contemporan, care nu înțelege sensul existenței sale, vorbind despre toate și despre nimic, ne pierdem în judecăți. Toată lumea se pricepe la politică, la administrație, găsește soluții teoretice pentru toate chestiunile ardente ale societății, dar nimeni nu se mai preocupă de virtute, nimeni nu vrea să se mântuiască.
Rar mai vezi câte un creștin care ridică crucea și încearcă să înțeleagă sensul suferinței, despre care părintele consilier Nedelcu ne-a vorbit atât de frumos.
Să vă gândiți la cuvântul din Evanghelia de astăzi, lecturat de arhidiaconul, membru al Grupului psaltic Tronos, Pavel Blaj, care spune așa: „Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel Care S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer”.
Se vorbește despre Iisus Hristos, Care S-a coborât din cer și Care S-a înălțat la cer, după cum ne aducem aminte de la praznicul Înălțării, și Care este în cer, este alături de noi, prin Care toate s-au făcut spre mântuirea noastră.
Ar trebui ca noi, cei care avem pe umerii noștri, de păstori duhovnicești și de părinți, de bunici, această dulce povară a mântuirii copiilor, nepoților noștri, a societății în ansamblul ei, care se află, dragilor, într-o mare derută și risipire, să fim cu multă luare-aminte.
Lumea are nevoie de regăsire astăzi, de credință înainte de toate, pentru că vedem că, în vremurile din urmă, cum spune Scriptura, oamenii vor fi blasfemiatori, vor fi batjocoritori, vor fi desfrânați. Iar noi, cei care constituim turma mică, căreia îi spune Iisus Hristos: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția”.
Îmi aduc aminte că, în urmă cu ani, împreună cu părintele Mihail și cu părintele Macarie, apropo de șarpele înălțat pe lemn, despre care vorbește iarăși Evanghelia de astăzi, noi veneam de la Schitul Mironești. Veneam cu părintele Macarie și cu părintele arhimandrit Mihail, starețul mănăstirii, pe Balta Comanei, și am călcat pe un șarpe grozav.
Și am călcat peste șarpe și am zis: „Cum ne-a iubit Dumnezeu! Am călcat peste șerpi și peste balauri, cum zice Psalmistul David, și nu ne-a mușcat”.
Și, zilele trecute, un medic de aici, din Giurgiu, renumit, care a și conferențiat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor, doctorul Radu Țincu, care este medic de terapie intensivă, a tratat niște tineri curajoși care creșteau în acvariu vipere. Și vipera, ca orice viperă, l-a mușcat pe unul dintre ei și abia l-a salvat doctorul la Terapie Intensivă, pentru că toxinele eliminate de acei șerpi exotici sunt foarte periculoase.
Mulți tineri cresc în acvarii asemenea șerpi, dar și tarantule și fel și fel de alte vietăți, unii pierzându-și chiar viețile. Știu de la pictorul Ștefan Luca despre o fată foarte frumoasă și inteligentă, din zona Neamțului, care, la fel, creștea astfel de vietăți. A mușcat-o o astfel de viperă sau o tarantulă și a murit o frumusețe de fată, pentru că ea făcea filmări cu acele vietăți.
Și mă gândeam: dacă astăzi doctorul, în terapia acelui tânăr care a fost mușcat de o viperă pe care o creștea în acvariu și pe care a încercat să o hrănească, abia a reușit, după luni de zile de terapie, să-i salveze mâna și, până la urmă, să-i salveze viața, gândiți-vă la cei care erau mușcați de șerpi veninoși, care ieșeau din pământ să-i pedepsească pe evrei. Cam cum ar fi fost? Ce șanse de supraviețuire aveau ei, decât să privească la cel care era înălțat pe lemn, la cel care Îl prefigura pe Iisus Hristos?
Ne bucurăm că sunteți alături de noi. Să fiți sănătoși, să aveți grijă la șerpii veninoși, să nu vă muște vreunul! Ca o metaforă: gândurile rele, gândurile urâte.
Apropiați-vă de oamenii virtuoși, de părinții din mănăstiri, de preoții buni de la parohie și învățați de la ei, că sigur au o comoară pe care v-o transmit negreșit.
Iar dumneavoastră să transmiteți copiilor dumneavoastră, pentru care trăiți, pentru care vă rugați, numai învățături de suflet folositoare. Să vă rugați pentru dânșii, cum și noi, aici, la mănăstire, facem cu toții, dimineața și seara, la slujbele de noapte, la Psaltire, pentru că sunteți familia noastră.
Uite cât ne bucurăm când vedem biserica plină, că sunteți alături de noi, că ne încurajați! De aceea, noi vă vorbim din suflet către suflete și vă considerăm fiii și fiicele noastre duhovnicești.
Doamne ajută să fim sănătoși și la mulți ani! Un An Nou bisericesc cu bucurie!”
