PS Ambrozie a vorbit la Mănăstirea Comana, duminică, 6 septembrie 2026, despre îndepărtarea societății contemporane de credință și de Biserică, avertizând asupra însingurării, ideologiilor și înlocuirii vieții duhovnicești cu preocupări exclusiv materiale sau cu lumea virtuală.
În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu.
Pornind de la Pilda nunții fiului de împărat, ierarhul a explicat că omul este chemat la comuniune cu Dumnezeu și cu semenii săi și că fiecare persoană are o chemare și un rost.
„Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi”, a subliniat PS Ambrozie.
PS Ambrozie la Mănăstirea Comana: „Însingurarea nu este o soluție”
Episcopul Giurgiului a pus mesajul Evangheliei în legătură cu realitățile societății contemporane, afirmând că izolarea și ruperea comuniunii nu pot reprezenta răspunsuri la dificultățile actuale.
„Cred însă că, în aceste vremuri nefericite pe care le trăim cu toții, însingurarea nu este o soluție, ruperea comuniunii nu este o soluție și, cu atât mai mult, lipsa noastră de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”, a spus ierarhul.
PS Ambrozie a vorbit și despre influența rețelelor de socializare și despre interesul tot mai mare pentru mediul virtual, în detrimentul comuniunii directe și al vieții liturgice.
„În vremurile acestea, în care nu mai căutăm comuniunea liturgică și vrem, mai degrabă, să știm ce se întâmplă în întreaga lume prin intermediul rețelelor de socializare, suntem interesați mai mult de influenceri”, a afirmat Episcopul Giurgiului.
PS Ambrozie: „Dar de viața duhovnicească cine se mai ocupă astăzi?”
O parte importantă a predicii a fost consacrată raportului dintre preocupările omului contemporan pentru bunăstare și dimensiunea spirituală a existenței.
„Omul de astăzi este preocupat de creșterea nivelului de trai, de speranța de viață, de o viață mai bună, mai ecologică. Dar de viața duhovnicească, frații mei și surorile mele, cine se mai ocupă astăzi?”, a întrebat PS Ambrozie.
Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
Ierarhul a îndemnat credincioșii să nu amâne apropierea de Dumnezeu până la bătrânețe și să nu transforme motive precum vremea, lipsa timpului sau preocupările cotidiene în justificări pentru absența de la biserică.
„Să răspundem chemării lui Dumnezeu și să nu ne justificăm tot timpul: «Este prea cald, este prea frig, plouă prea mult sau este prea mult soare». Și, astfel, nu mai venim la biserică. Dar la biserică ne întâlnim cu Dumnezeu și cu Maica Domnului”, a spus Episcopul Giurgiului.
Avertisment privind inteligența artificială și „duhovnicul” virtual
PS Ambrozie s-a referit în predică și la utilizarea inteligenței artificiale pentru probleme care, în înțelegerea Bisericii, țin de viața sacramentală.
„Unii își caută chiar și duhovnic în inteligența artificială. Se «spovedesc» acolo și întreabă ce să facă, dar nu ar veni la duhovnic, care este părinte și care a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele”, a afirmat ierarhul.
În acest context, Episcopul Giurgiului a insistat asupra rolului Spovedaniei și asupra întâlnirii personale dintre credincios și duhovnic, afirmând: „Viața duhovnicească ne salvează. Mărturisirea credinței ne salvează.”
„Nu mai avem nevoie de Biserică!”
Spre finalul predicii, PS Ambrozie a relatat afirmația unei femei potrivit căreia societatea contemporană nu ar mai avea nevoie de Biserică și de religie. Episcopul Giurgiului a răspuns printr-o serie de întrebări retorice despre războaiele și violența care marchează lumea contemporană.
„«Nu mai avem nevoie de Biserică!», spunea o doamnă. «Lumea de astăzi nu mai are nevoie de religie». Dar de ce are nevoie lumea? Are nevoie de războaie, de uciderea oamenilor și de luptele care se poartă în întreaga lume?”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a apreciat că, într-o perioadă marcată de conflicte și nesiguranță, răspunsul creștinilor trebuie să fie întoarcerea la rugăciune, post și viața Bisericii.
„Acum ne aflăm într-un război. Dacă nu din credință, măcar din teamă ar trebui să venim la biserică, să ne rugăm și să postim”, a afirmat PS Ambrozie.
Pilda nunții fiului de împărat și chemarea la comuniune
În prima parte a predicii, Episcopul Giurgiului a explicat pe larg Pilda nunții fiului de împărat, arătând că invitația adresată oaspeților trebuie înțeleasă, în plan teologic, ca o chemare a omului la comuniunea cu Dumnezeu.
„Bucuria împăratului, exprimată prin invitarea tuturor, și a celor buni, și a celor răi, este, de fapt, un îndemn la solidaritate și la comuniune”, a explicat ierarhul.
PS Ambrozie a arătat că această comuniune își găsește expresia deplină în Sfânta Liturghie și în Euharistie: „În Biserică, noi suntem cu toții chemați la această comuniune între noi, la comuniunea noastră laolaltă și, mai ales, la comuniunea cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin participarea la Euharistie.”
Ierarhul a evocat, de asemenea, Minunea Sfântului Arhanghel Mihail din Colose, prăznuită la 6 septembrie, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni, precum și exemple din viața duhovnicească pentru a sublinia necesitatea discernământului și a încrederii în Dumnezeu.
În încheiere, PS Ambrozie i-a îndemnat pe credincioși să nu-și piardă credința în fața dificultăților:
„Să fiți sănătoși și să aveți credință, pentru că Dumnezeu nu părăsește pe nimeni și nu are pe nimeni de pierdut! Întru mulți ani! Să fiți sănătoși! Doamne ajută!”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, duminică, 6 septembrie 2026, în Duminica a XIV-a după Rusalii, când Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în biserica voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu:
„Ne bucurăm că, la începutul anului bisericesc, ne aflăm împreună cu obștea și cu dumneavoastră în biserica voievodalei Mănăstiri Comana.
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei este plină de înțelepciune și aș dori ca împreună să medităm puțin asupra sensului acestei Evanghelii, în care ne este prezentată Pilda nunții fiului de împărat.
Această Evanghelie are asemănări cu alte Evanghelii, precum cea a celor poftiți la cină sau cea a lucrătorilor viei. Desigur, în esență, sensul acestor Evanghelii este acela că Dumnezeu-Tatăl Îl trimite în lume pe Fiul Său.
Cum ar fi putut, în vremea în care Mântuitorul Iisus Hristos era înconjurat de Sfinții Săi Apostoli – oameni neînvățați, pescari pe care i-a chemat, pe care, cunoscându-i, i-a ales și pe care, alegându-i, i-a și sfințit, cum spune Apostolul mai târziu –, cum ar fi putut auditoriul Mântuitorului Iisus Hristos, aflat pe teritoriul Țării Sfinte, să înțeleagă sensurile teologice profunde pe care El dorea să le transmită?
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Trimisul, este Fiul Împăratului cerurilor, așa cum se cântă în dogmatica glasului al VIII-lea, la Vecernie, și El este Mântuitorul.
De aceea, Mântuitorul a folosit aceste parabole sau pilde, între care și cea pe care arhidiaconul profesor Nicolae Lupu a citit-o astăzi.
Un împărat face nuntă mare pentru fiul său, moștenitorul tronului, și invită anumite somități, anumite personalități, poate chiar oameni de la curtea împărătească, să participe la această mare nuntă. Însă ei au refuzat.
Vă imaginați indignarea împratului, care îi alesese! Presupun că la acea nuntă mare nu fusese invitat tot poporul, ca pe vremea Sfântului Țar Nicolae Romanov. Fuseseră alese anumite personalități, anumite somități din vremea aceea, dar fiecare s-a justificat:
„Îmi pare rău, am alte priorități.”
În Evanghelia celor poftiți la cină, la fel, fiecare spune: „Mi-am luat țarină, mi-am cumpărat animale, m-am căsătorit și nu pot să vin.”
Așadar, au invocat diferite pretexte. Indignarea împăratului a fost mare și ni se pare că ceea ce auzim astăzi în biserică este cumva anacronic: și-a trimis oștile, i-a nimicit și i-a ucis pe acești ingrați, pe acești nerecunoscători care avuseseră privilegiul de a fi invitați la această festivitate, la nunta fiului de împărat.
Apoi, împăratul face un lucru greu de înțeles. Ne imaginăm că, la acest banchet împărătesc, se va fi pregătit un ospăț cu adevărat împărătesc. Ne imaginăm. Noi n-am participat niciodată la o nuntă de împărat. Împărații de altădată nu mai sunt astăzi, iar regii de astăzi au subțiat acel „sânge albastru”, cum este numit, căsătorindu-se, din anumite motive, cu persoane care nu aveau sânge nobil.
Atunci, împăratul face un lucru neașteptat: își trimite slugile ca să-i poftească pe toți la ospățul pregătit, și pe cei buni, și pe cei răi.
Se întâmplă însă ca printre acești oaspeți să vină un „prieten”, spune Evanghelia, nu era pregătit și nu avea ținuta potrivită pentru nunta împărătească.
Împăratul îi spune:
„Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?”
Fără să mai aștepte vreun răspuns, împăratul a poruncit să fie legat și dat spre chinuire.
De aceea, Evanghelia de astăzi se încheie cu acel cuvânt pe care cu toții îl avem pe buze și îl rostim adeseori:
„Mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”
Sensul teologic al acestei Evanghelii este acela că Dumnezeu este Cel Care Îl trimite în lume pe Fiul Său, pe Iisus Hristos.
Este important ca fiecare dintre noi să înțeleagă și sensul mistagogic al acestei Evanghelii: chemarea pe care o au anumite personalități, chemarea pe care o are un formator de opinie, un lider politic sau chiar unul religios și conduita pe care trebuie să o aibă în societate. Cel care este ales, cel care este chemat, ar trebui să aibă și vocație pentru acea slujire.
Nu oricine este pregătit, în cazul clerului, să ajungă conducătorul unei obști monahale, adică stareț. Pe acesta îl alege chiriarhul locului, episcopul locului, care este adevăratul părinte și păstor duhovnicesc. El vine, consultă Consiliul duhovnicesc al mănăstirii și astfel îl alege pe stareț dintre cei mai vrednici.
Îmi amintesc că, la Sfântul Munte Athos, mergând la Mănăstirea Pantocrator, de care țin foarte multe chilii românești, un fel de schituri mai mici, am asistat la alegerea unui stareț.
Și obștea ce credeți? Nu l-au ales pe economul mănăstirii, nu l-au ales pe cel care, potrivit unei anumite ierarhii, ar fi trebuit ca, după trecerea la Domnul a starețului, să îi urmeze, pentru că era mai pregătit și avea, să spunem, anumite daruri vădite.
Și ce credeți că a făcut obștea Mănăstirii Pantocrator? L-a ales pe cel mai mic și mai smerit dintre călugări, care era bucătarul mănăstirii. El a devenit un stareț foarte vrednic, pentru că avusese ascultarea cea mai umilă, cea mai de jos, dacă putem spune astfel, din anumite perspective.
Nu era eclesiarh, nu pregătea slujbele, nu rânduia călugării la strană și nu lua decizii în numele starețului și al Consiliului duhovnicesc al mănăstirii.
Spuneam că această Evanghelie prezintă asemănări sau chiar complementarități cu Evanghelia celor poftiți la cină. Fiecare se justifică, spunând că are alte priorități:
„Am moșii de văzut, am averi de chivernisit, am familie.”
Indignarea celui care îi invită ne ajută pe noi, oamenii de astăzi, să înțelegem sensul teologic profund al acestor parabole.
În aceste parabole nu este vorba despre ospăț, despre mâncare, despre băutură, despre a sta în față ori despre a face parte dintr-o nomenclatură, dintr-o protipendadă.
Bucuria împăratului, exprimată prin invitarea tuturor, și a celor buni, și a celor răi, este, de fapt, un îndemn la solidaritate și la comuniune.
În Biserică, noi suntem cu toții chemați la această comuniune între noi, la comuniunea noastră laolaltă și, mai ales, la comuniunea cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin participarea la Euharistie. Acest cuvânt vine din limba greacă și înseamnă „mulțumire”:
„Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.”
Prin urmare, sensul acestor pericope complementare, cum spuneam, este acela de a înțelege că fiecare dintre noi are o chemare de la Dumnezeu. Nu există om pe fața pământului care să nu aibă un rost. Dumnezeu este solidar cu cel smerit, iar celui mândru îi stă împotrivă. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi.
Vedem lucrul acesta și în viața de toate zilele, în familie. Când o persoană rămâne singură, văduv sau văduvă, și trebuie să își crească singură copiii, Dumnezeu îi dă puterea să îi crească și să îi ducă mai departe în viață.
Evanghelia de astăzi este extrem de profundă și de actuală. Ea ne cheamă pe noi toți să fim solidari în această vreme în care fiecare dintre noi s-a izolat din cauza unor vremuri grele, dificile, provocate de COVID, de politici strâmbe, greșite, care ne-au făcut să ne îndoim de liderii care ne conduc.
În vremurile acestea, în care nu mai căutăm comuniunea liturgică și vrem, mai degrabă, să știm ce se întâmplă în întreaga lume prin intermediul rețelelor de socializare, suntem interesați mai mult de influenceri, de cei care prezintă lucrurile într-un mod sau altul pentru a fi atractivi, pentru a avea audiență sau rating, cum se spune.
Cred însă că, în aceste vremuri nefericite pe care le trăim cu toții, însingurarea nu este o soluție, ruperea comuniunii nu este o soluție și, cu atât mai mult, lipsa noastră de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Vă imaginați ce dar ne-a oferit Dumnezeu nouă, celor care suntem creștini prin Botez? Facem parte, ca membri deplini, din Trupul tainic al lui Hristos, care este Biserica, și avem posibilitatea de a coborî cerul pe pământ, cum ne-a arătat acest lucru Sfântul Ilie Cleopa prin exemplul acelei femei simple care se ruga în papuci a văzut, la Proscomidie, că femeia aceea a coborât cerul pe pământ.
Cum să ignori chemarea lui Dumnezeu, Care a venit să-l mântuiască pe tot omul care vine în lume, pe cel umil, pe cel sărman, pe văduvă și pe cel sărac, cum spun cântările?
De aceea, cred că aceste vremuri cu multe ispite și greutăți nu trebuie să ne facă să rămânem singuri, să ne închidem în carapacea noastră și să ne lăsăm pradă disperării și apatiei. Mai degrabă, trebuie să ne amintim din nou că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru ca tot omul să se mântuiască, după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare.
Evanghelia de astăzi și sărbătoarea de astăzi, din 6 septembrie, ne aduc aminte de o minune pe care Arhanghelul Mihail a săvârșit-o în Colose. Cu siguranță, fiecare dintre dumneavoastră se gândește unde se afla acel oraș, Colose, și de unde provine numele său. În Frigia, în ținutul Hierapolis, în sud-vestul Turciei de astăzi, exista o localitate numită Colose. Între cele 14 epistole, Sfântul Apostol Pavel are una adresată colosenilor.
Teologii și bibliștii spun că aceasta este una dintre cele mai profunde epistole, plină de sensuri teologice. Ea ne vorbește despre Iisus Hristos ca fiind mai presus de întreaga creație, ca Fiu al lui Dumnezeu.
În cele patru capitole ale sale, suntem îndemnați să-L cunoaștem pe Hristos și să lepădăm învățăturile idolești și filosofia lipsită de folos. Acesta este, în esență, sensul epistolei.
Vedeți, înțlepciunea aceasta a lumii de astăzi poate fi cuprinsă în câteva fraze, în câteva cuvinte, într-o cheie. Este o înțelepciune care vine de la om.
Cu totul alta este înțelepciunea care vine de la Dumnezeu și pe care o dobândim atunci când avem o viață duhovnicească, o viață de creștini ortodocși autentici. Nu îmi place expresia „creștin practicant”. Ce practică se face în Biserică? Noi trăim adevărul de credință. Noi trăim și ne hrănim cu Tainele Bisericii.
Omul de astăzi trebuie să se ferească de ideologii și de învățăturile strâmbe. Vedeți cât de actuală este Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, adresată locuitorilor Frigiei de altădată?
Astăzi există un oraș în Turcia unde, pe locul unde s-a arătat Arhanghelul Mihail, s-a ridicat o biserică. Acolo, un păgân avea o fiică stăpânită de un duh al muțeniei, iar Arhanghelul i-a vindecat copila. Pentru această minune, tatăl ei a ridicat o biserică în care, vreme de multe zeci de ani, a slujit un anumit Arhip, care este pomenit și el între sfinții mărturisitori.
Păgânii, văzând că o mulțime de oameni mergeau la această biserică din Colose, au încercat să devieze cursurile a două râuri pentru a distruge biserica, acest loc al minunii și al vindecării fiicei mute a acelui păgân.
Atunci, Arhanghelul Mihail a lovit piatra cu toiagul său, făcându-se o crăpătură și o adâncitură în care s-au revărsat apele. Arheologii au descoperit urme despre această întâmplare. Este o minune la care facem referire astăzi Sinaxarul și care ne întărește în credința că alături de noi se află sfinții îngeri, care slujesc împreună cu noi. Preoții și poporul se roagă în sobor ca, împreună cu intrarea noastră, să fie și intrarea sfinților îngeri în Sfântul Altar, în Sfânta Sfintelor.
Vremurile de astăzi, iubiți credincioși, sunt extrem de dificile. În deznădejdea noastră – și să nu uitați că deznădejdea este un păcat împotriva Duhului Sfânt – căutăm mereu soluții omenești, dar nu le căutăm și pe cele dumnezeiești.
În vremea studenției mele, unul dintre colegi, care absolvise și Politehnica, avea deja cinci copii, iar soția lui era însărcinată cu cel de-al șaselea. Medicii i-au spus că ar trebui să întrerupă sarcina, pentru că femeia ar putea muri.
El s-a dus la părintele Adrian Făgețeanu, la Mănăstirea Antim, un mare duhovnic al Bucureștilor, asemenea Sfântului Sofian Boghiu, și l-a întrebat:
„Părinte, ce să fac eu?”
Părintele i-a răspuns:
„Lasă să se nască acest copil!”
„Părinte, dacă vorbim omenește, oare soția mea nu va muri? Voi rămâne pe lumea aceasta cu cinci copii, fără mama lor”, i-a spus el.
Părintele i-a răspuns:
„De acord, omenește vorbind. Dar nu trebuie să vorbim și dumnezeiește? Planul lui Dumnezeu este altul.”
S-a născut și cel de-al șaselea copil, soția a fost bine, iar el a dobândit și mai multă încredere în Dumnezeu.
Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Este important să înțelegem sensul lucrurilor care ni s-au petrecut în viață și să nu fim ignoranți și nepăsători. Să ne amintim că, în momente grele, de disperare, de deznădejde, de lipsă de perspectivă și de imposibilitate aparentă de a ieși dintr-o situație sau alta, Dumnezeu a venit și ne-a ridicat ca pe Petru din valuri.
Să nu uităm lucrul acesta: nimic nu se petrece în viețile noastre și în lume fără rânduiala lui Dumnezeu.
Dacă privim la nebunia acestei lumi, să ne gândim la cuvântul Sfântului Apostol Pavel către coloseni, să nu ne uităm la înțelepciunea și filosofia acestei lumi, ci să trăim în smerenie și să acceptăm adevărul de credință.
Vedeți câte războaie sunt provocate de interese meschine! Toți vor să conducă.
De la Apostoli și până la cei de astăzi care sunt conducători sau pretind că sunt lideri și conducători, s-a uitat faptul că și Apostolii, oameni fiind, L-au întrebat pe Mântuitorul:
„Doamne, care să fie mai mare între noi? Dă-ne să stăm unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta.”
Mântuitorul le-a dat o lecție care trebuie reiterată astăzi, repetată ca un arc peste timp, pentru ca noi să-i înțelegem sensul:
„Cel care vrea să fie întâiul între voi să fie slujitorul tuturor.”
Nimeni nu mai vrea să slujească. Nimeni nu mai vrea să muncească.
Toți vor să fie împărați, toți vor să fie regi, toți vor să fie prinți, toți vor să fie purtați cu hlamidă și înconjurați de fast. Nimeni nu mai vrea să-și facă inima lăcaș al Duhului Sfânt, așa cum au făcut mărturisitorii.
Vedeți, Evanghelia își păstrează actualitatea după 2.000 de ani. Prorocii care au fost trimiși, după cum ne spune Evanghelia, au fost uciși. Unii dintre Apostoli au fost uciși, cei mai mulți dintre ei devenind martiri. La fel s-a întâmplat și cu ierarhii hirotoniți prin succesiune apostolică, prin punerea mâinilor Apostolilor, și până la martirii din perioada comunistă, mergând mai departe în istoria modernă și contemporană.
Astăzi, toată lumea este preocupată mai degrabă de calitatea vieții, e un trend acum. Unii au mers mai departe. și nu vreau să acuz liberul-arbitru. Vedem și în Evanghelia de astăzi că unii au fost chemați la cină, dar au refuzat, iar alții au venit. Așa este și cu liberul-arbitru, cu libertatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Acesta este cel mai mare dar: libertatea de a accepta sau de a refuza.
Omul este creat după chipul lui Dumnezeu și trebuie să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. Omul de astăzi este preocupat de creșterea nivelului de trai, de speranța de viață, de o viață mai bună, mai ecologică. Dar de viața duhovnicească, frații mei și surorile mele, cine se mai ocupă astăzi?
La un moment dat, vedem că se face târziu în viața noastră. Vedem că suntem cărunți, că nu ne mai iau copiii sau nepoții în vacanță, că suntem prea bătrâni și că nici nu ne mai sună, nici nu ne mai vizitează. Atunci ajungi să te gândești că te așteaptă Cineva și că vei pleca din această lume. Dar cum vei pleca din lumea aceasta dacă nu ai iubit Biserica, dacă nu ai știut că ai suflet și ai alergat numai după fanteziile lumii?
Este asemenea fetei simple de la țară care ajunge în oraș și este sedusă de luminile acestuia. Este asemenea fetei simple de la țară căreia i se promite un viitor în Occident, dar care ajunge să fie constrânsă să se prostitueze, după ce îi sunt confiscate actele de identitate.
Chiar dacă suntem o mână de credincioși, să credem cuvântul lui Hristos, Care spune:
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția.”
Să venim la biserică, să ne rugăm și să adăugăm viață anilor, nu doar ani vieții, să-L vedem pe Hristos.
Este o fantezie lumea aceasta. Există și o expresie în limba engleză: „Less is more” – „Mai puțin înseamnă mai mult”. Și te întrebi: „Cum adică mai puțin înseamnă mai mult?” Uneori nici nu poți să procesezi ce înseamnă.
Ați început să vă faceți case, să mai cumpărați un teren, să mai faceți un credit, să vă luați o locuință mai mare, să construiți, până când v-ați epuizat și v-ați lăsat purtați de toate aceste preocupări.
Ori dacă nici acum la senectute nu avem discernământ, să dea Domnul să avem și discernământ duhovnicesc!, nu înțelegem că, uneori, mai puțin înseamnă mai mult.
La bătrânețe începi să triezi lucrurile prin casă, să dai la săraci hăinuțele, lucrurile, pentru că metabolismul s-a schimbat, nu mai avem energia de altădată, iar atunci ne mișcăm mai încet și facem lucrurile într-un ritm mai așezat. Nu mai avem lupta dinspre trup, iar lucrurile se petrec altfel.
Dumnezeu îngăduie ca, în acest ciclu al vieții, la bătrânețe, să devenim mai înțelepți, să regretăm lucrurile pe care poate le-am făcut greșit, să cerem iertare pentru păcatele noastre și să ne rugăm pentru copii și pentru nepoți.
Să nu ne preocupăm numai de calitatea vieții și de creșterea speranței de viață, ci, mai ales, de viața duhovnicească.
Să răspundem chemării lui Dumnezeu și să nu ne justificăm tot timpul:
„Este prea cald, este prea frig, plouă prea mult sau este prea mult soare.”
Și, astfel, nu mai venim la biserică. Dar la biserică ne întâlnim cu Dumnezeu și cu Maica Domnului.
Care este cel mai important lucru? Întâlnirea cu Dumnezeu o dată pe săptămână. Dar oare ne întâlnim cu Dumnezeu doar duminica și numai în zilele de sărbătoare sau trebuie să avem permanent o conștiință rugătoare?
Fiecare dintre noi trebuie să știe că este ocrotit de Maica Domnului, care stă în genunchi și se roagă pentru noi, după cum ne spuneau părinții noștri în copilărie.
Să ne gândim la copiii noștri, care, din cauza vârstei și a etapelor prin care trec – pubertate, adolescență și așa mai departe –, nu au capacitatea de a înțelege și de a procesa anumite lucruri, de a le „metaboliza”, cum se spune, în sensul de a le înțelege cu adevărat.
Atunci, părinții trebuie să vină la biserică și să se roage. Să fim stâlpi ai Bisericii și să ne rugăm pentru țară.
Nu aș vrea să spun că vremurile acestea sunt apocaliptice, căci, la un moment dat, va veni și perioada Apocalipsei. Sfânta Scriptură spune că oamenii vremurilor din urmă vor fi iubitori de sine, trufași, hulitori și desfrânați.
Nu vedeți, oameni buni, că unii dintre cei care denigrează Biserica și cărora nu le pasă de credință vorbesc, din ignoranță și aroganță, despre bătrâni ca despre niște „paraziți” care nu mai produc?
Atunci când fenomenul religios este prezentat în mass-media, unii influenceri, cum sunt numiți pe internet, își bat joc și fac videoclipuri despre patriarhi și despre Biserică. Ei văd aurul de pe veșminte, deși acestea nu conțin aur, ci doar fir auriu.
Uneori, mai bogat ornamentat este costumul popular, care este plin de semne și de fir de arnici, decât aceste veșminte strălucitoare, care exprimă slava Bisericii, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare.
Trăim într-o perioadă în care oamenii petrec tot mai mult timp în mediul virtual, care este adesea un mediu fals. Acesta îi îmbolnăvește de însingurare și de singurătate.
Unii își caută chiar și duhovnic în inteligența artificială. Se „spovedesc” acolo și întreabă ce să facă, dar nu ar veni la duhovnic, care este părinte și care a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele.
”Eu, nevrednicul arhiereu sau preot, sunt doar un martor care mărturisesc înaintea lui Dumnezeu câte îmi vei spune”, așa spune la Spovedanie ierarhul sau preotul.
„Iată, fiule Hristos Cel nevăzut stă de față. Fătă de rușine să mărturisești toate câte ai făcut.”
Viața duhovnicească ne salvează. Mărturisirea credinței ne salvează.
Vedem cum sunt batjocorite Biserica și credința. Tineretul de astăzi este înșelat și dus la spectacole la care vine câte un guru care îi învață pe copii mantre, în loc să spună:
„Doamne, ajută-ne! Maica Domnului să ne ocrotească!”
„Nu mai avem nevoie de Biserică!”, spunea o doamnă. „Lumea de astăzi nu mai are nevoie de religie”. Dar de ce are nevoie lumea? Are nevoie de războaie, de uciderea oamenilor și de luptele care se poartă în întreaga lume?
Nu vedeți că au sărăcit până și țările mari și puternice, precum Germania și altele?
Acum ne aflăm într-un război. Dacă nu din credință, măcar din teamă ar trebui să venim la biserică, să ne rugăm și să postim.
Să fiți sănătoși și să aveți credință, pentru că Dumnezeu nu părăsește pe nimeni și nu are pe nimeni de pierdut!
Întru mulți ani! Să fiți sănătoși!
Doamne ajută!”


