La Centrul Social Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Episcopiei Giurgiului a avut loc, luni, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, prezidată de Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte privind activitatea curentă a sectoarelor Centrului eparhial, fiind analizate și o serie de teme de interes administrativ și pastoral.
De asemenea, membrii Permanenței au discutat aspecte referitoare la îmbunătățirea activității pastoral-misionare și administrativ-patrimoniale din unitățile de cult aflate în cuprinsul Episcopiei Giurgiului.
Întâlnirea a avut ca scop eficientizarea activității eparhiale și consolidarea colaborării dintre sectoarele administrative, misionare și sociale ale Episcopiei, în vederea susținerii vieții bisericești și a misiunii pastorale din întreg județul Giurgiu.


