Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, lansează un avertisment ferm asupra stării morale și spirituale a societății contemporane în Pastorala de Crăciun din anul mântuirii 2025, intitulată sugestiv „Irod este printre noi – calomnia ca minciună perfectă”. Ierarhul arată că, dincolo de atmosfera de lumină și bucurie a sărbătorii Nașterii Domnului, lumea de astăzi este marcată de profunde dezechilibre interioare, de fisuri spirituale și de o criză a adevărului.
Crăciunul – bucurie, dar și diagnostic duhovnicesc
PS Ignatie subliniază că bucuria Crăciunului izvorăște din faptul că Dumnezeu-Fiul Se naște ca Om, pentru ca firea umană să fie înnoită, luminată și îndumnezeită. Cu toate acestea, ierarhul constată că viața creștină concretă a multora nu este încă modelată de exigențele Evangheliei, iar „cercul existenței” omului contemporan pare „spart în multe părți”.
Privită cu luciditate, „cu Evanghelia în mână”, societatea actuală suferă de „multe defecte şi de nenumărate fisuri spirituale”, iar cauzele acestora nu trebuie căutate în afara noastră, ci „chiar în inima fiecăruia”. Lipsa raportării reale la Hristos face ca valorile să fie relativizate, distorsionate și chiar batjocorite.
Hristos-Pruncul, Adevărul absolut întrupat
Un accent central al Pastoralei îl constituie tema ADEVĂRULUI. Episcopul Hușilor amintește că Pruncul din Betleem este Același Hristos Care Se descoperă ca „Calea, Adevărul și Viața”, iar Nașterea Sa ca Om înseamnă, în același timp, nașterea în lume a Adevărului-Persoană.
Fără această raportare la Hristos, spune ierarhul, lumea ajunge să trăiască într-un relativism periculos, în care nu mai există repere capabile să apere demnitatea umană. În acest context, PS Ignatie avertizează asupra unor derive contemporane precum idolatrizarea științei în detrimentul persoanei, reducerea realității doar la ceea ce este vizibil și măsurabil sau exaltarea plăcerii ca sens ultim al existenței.
„Irod este printre noi” – calomnia ca formă extremă a minciunii
Folosind figura biblică a lui Irod cel Mare, episcopul propune o lectură actuală a comportamentului acestuia, arătând că Irod nu este doar un personaj istoric, ci o tipologie morală prezentă și astăzi. Obsedat de putere și de propriul „adevăr”, Irod recurge la minciună, viclenie și manipulare pentru a-și proteja ego-ul.
În această cheie, PS Ignatie afirmă tranșant că „Irod este printre noi”, mai ales prin fenomenul calomniei, pe care o definește drept „minciuna perfectă”. Calomnia, explică ierarhul, îmbracă minciuna într-o aparență de adevăr, devine spectaculoasă, agresivă și seducătoare, tocmai pentru că este lipsită de viață.
Rețelele de socializare și „like”-ul ca participare la minciună
Un pasaj de mare actualitate al Pastoralei se referă la modul în care minciuna și calomnia sunt astăzi amplificate prin mediul online. PS Ignatie observă că oamenii ajung să se „hrănească” din minciună și să o distribuie cu ușurință, prin accesări și „like”-uri, chiar și atunci când cunosc caracterul fals sau tendențios al conținutului.
Această participare aparent pasivă, avertizează ierarhul, contribuie la răspândirea răului și la deformarea adevărului, transformând calomnia într-un fenomen colectiv, cu efecte distructive asupra persoanelor și comunităților.
Crăciunul – chemare la eliberarea prin Adevăr
În încheiere, Episcopul Hușilor cheamă credincioșii să redescopere Crăciunul ca întâlnire reală cu Hristos, Adevărul întrupat, Care poate elibera omul de vraja minciunii, a calomniei și a egoismului. Numai trăind în adevăr, spune PS Ignatie, omul poate deveni liber, poate vindeca rănile societății și poate transforma lumea într-un „rai al adevărului”.
ADEVARULBISERICII.RO este singurul site din România care publică integral Pastoralele de Crăciun ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, Pastorala de Crăciun a PS Ignatie:
”IGNATIE,
Episcopul Hușilor
Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, anul mântuirii 2025
Irod este printre noi – calomnia ca minciună perfectă
Iubiților frați preoți și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri și alesului popor al lui Dumnezeu, har îmbelșugat, pace nemăsurată, liniște îndestulătoare, iubire dumnezeiască și bucurie sfântă de la Hristos, Cel născut în ieslea simplă și luminoasă a Betleemului, iar din parte-mi părintească și caldă îmbrățișare
„Să nu iei aminte la zvon deșert; să nu te unești cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos” (Ieșirea 23, 1)
„Dar cel ce lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite” (Ioan 3, 21)
„Numai în minunata Persoană a DumnezeuluiOm, Hristos s-a descoperit întreg adevărul veșnic, fără nici o lipsă. Şi problema Adevărului s-a dezlegat, deci, prin arătarea Adevărului divin absolut în limitele naturii omenești”1
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Preacuvios cin monahal,
Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,
Faptul că bucuria şi lumina ne îmbrăţişează inima şi sufletul, în aceste zile de sărbătoare, este darul minunat al praznicului Crăciunului, când Dumnezeu-Fiul Se naşte ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru ca noi să avem părtăşie la „primăvara bucuriei”[2] prin „înnoirea”, prin luminarea şi îndumnezeirea firii umane[3], fiind astfel smulşi din „rătăcirea iernii”[4] noastre spirituale şi din „frigul amăgirii”[5] unei umanităţi afectate de păcat.
Este bucurie şi lumină duhovnicească de Crăciun, „pentru că Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit”[6], pentru că „Raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înşelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit şi credinţa pretutindeni s-a răspândit”[7].
Iubiţi credincioşi,
Chiar dacă noi suntem subiecţii unei asemenea atmosfere de bucurie şi lumină duhovnicească, în aceste zile de sărbătoare, totuşi simţim că ceva ne lipseşte. Cercul existenţei noastre parcă nu este rotund, ci spart în multe părţi. Viaţa noastră creştină, în concretul ei sau la firul ei, încă nu este infuzată, imprimată şi modelată conform exigenţelor spirituale împărtăşite de Hristos în Evanghelia Sa.
Privită din perspectiva unui examen serios sau a unui diagnostic pus în urma unei analize morale amănunţite, cu Evanghelia în mână, societatea noastră suferă de multe defecte şi de nenumărate fisuri spirituale.
Nu este nevoie să căutăm cauzele în altă parte, ci, mai degrabă, chiar în inima fiecăruia dintre noi. Dezechilibrele morale ale societăţii trebuie identificate în faptul că Pruncul Iisus, Cel născut în ieslea simplă a Bethleemului, nu mai este înţeles şi metabolizat în carnea vieţii noastre ca Cel care este nu numai Pacea, Bucuria, Liniştea, Iubirea absolute, ci şi Adevărul absolut întrupat ca Om, pentru a ne descoperi că fără El totul în lumea noastră poate fi relativizat, distorsionat şi batjocorit, inclusiv făptura umană. Fără Adevărul-Persoană, Care este Iisus Hristos, nu mai există nicio valoare capabilă să îl apere pe om de distrugere şi desfigurare.
Hristos, Cel Care a spus în Evanghelia Sa că este „Calea, Adevărul[8] şi Viaţa” (Ioan 14, 6), este Acelaşi cu Pruncul din Bethleem născut în ieslea simplă de Preacurata Fecioara Maria. Prin urmare, noi astăzi celebrăm inclusiv naşterea ca Om a Persoanei-Adevăr absolut. Aşa cum ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei[9], Hristos este „Calea”, adică „norma cunoaşterii nerătăcite a lui Dumnezeu”, este „Adevărul”, adică „temeiul adevărat al credinţei” şi „Viaţa”, adică „sfinţenia” noastră.
Astfel, Hristos-Pruncul este Adevărul-Persoană născut ca Om pentru a înţelege în mod deplin că „Viaţa este Adevăr” ca antidot la tendinţa de idolatrizare a ştiinţei în detrimentul afirmării demnităţii incasabile a persoanei umane („scientismul”), ca antidot la tendinţa că doar ceea ce se vede şi poate fi supus experimentului merită toată atenţia în defavoarea „celor nevăzute”, a realităţilor spirituale („pozitivismul”) şi ca antidot la tendinţa tot mai crescândă de exaltare a plăcerii ca esenţă a existenţei umane (hedonismul) în defavoarea unei vieţi ghidate după valori morale veşnice[10]. Şi în felul acesta „Adevărul este şi Viaţă”[11].
Dragi creştini,
În frumuseţea evenimentului Naşterii Domnului, Irod cel Mare (37 î. Hr. – 4 d. Hr.), regele Iudeii, este cel care face notă discordantă. Venirea Pruncului Iisus pe lume i-a stârnit „tulburare” (Matei 2, 3), pentru că era obsedat de putere, faimă şi pretenţii dictatoriale. Orice posibil pretendent la tron era înlăturat prin ucidere, aşa cum s-a întâmplat cu fiii săi Alexandru, Aristobul şi Antipater, pe care i-a eliminat fizic, tocmai pentru că, în mintea lui îmbătată de putere, constituiau un pericol.
Vestea că S-a născut un viitor împărat, Mesia cel mult aşteptat, i-a dat fiori lui Irod cel Mare, plănuind în mod mişeleşte uciderea Lui. Pentru a-şi duce la îndeplinire planul de ucidere a Pruncului Iisus, ca orice dictator şi egolatru veritabil, Irod se foloseşte de minciună şi viclenie, rugându-i pe magii veniţi din Răsărit (Matei 2, 1), ca atunci când Îl vor găsi pe Cel la a Cărui naştere s-a arătat o stea (Matei 2, 2) – pesemne că e vorba de un împărat – , să-i vestească şi lui aceasta, pentru a-i acorda cinstea cuvenită prin „închinare” (Matei 2, 8).
Aşa cum ştim deja, în spatele oricărei fapte reprobabile stă propria noastră interpretare eronată asupra unei realităţi. Pe Irod cel Mare nu îl interesa faptul că Pruncul Iisus nu este un personaj politic care să râvnească la vreun tron pământesc, pentru că era acaparat de propriul său „adevăr” individualist şi egoist. Acest „adevăr” era un produs al emoţiilor sale de frică, al prejudecăţilor sale, al certitudinilor sale individuale şi al dorinţei de a-şi securiza cu orice preţ „liniştea” unui ego bolnav de orice fel de pericol imaginat ca fiind iminent şi destabilizator.
Nu greşim dacă spunem că Irod cel Mare este patronul celor care distorsionează adevărul; al celor care propun propriul „adevăr”, neglijând adevărul obiectiv; al celor pentru care nu mai există nicio diferenţă între minciună şi adevăr, pentru că sunt relevante doar interpretările şi tot ceea ce poate fi susţinut ca „adevăr” personal, izvodit din exacerbarea nevoilor proprii; al celor pentru care totul este relativ, de vreme ce nu se mai ţine cont de realitatea în sine a faptelor. În altă ordine de idei, Irod cel Mare este primul suporter al erei post-adevăr din istoria creştinismului, chiar dacă încă nu exista acest concept la vremea respectivă. El era obsedat de propriul „adevăr” şi propria interpretare eronată asupra unei realităţi, pe care voia să o manipuleze prin minciună şi calomnie. Şi anume că Pruncul Iisus, prin naşterea Sa în lume, însăşi existenţa Sa, este un motiv întemeiat de a crede că planul de uzurpare a unui rege egolatru este deja în desfăşurare.
Dragii mei,
Aşa cum ne sesizăm când cineva îşi bate joc de viaţa noastră sau, mai grav, o desconsideră, la fel ar trebui să reacţionăm atunci când adevărul este neglijat, distorsionat şi călcat în picioare. Iar această indignare să nu fie făcută în numele unei alte încălcări a adevărului.
Ori de câte ori ocolim adevărul, noi, de fapt, ocolim viaţa ca realitate inviolabilă şi sacră, pentru a face loc minciunii, agresivităţii, vicleniei şi calomniei, ingredientele unei morţi sufleteşti sigure.
Din păcate, nu mai ştim că „fiinţa adevărului este a nu te minţi în înţelegerea a ceea ce este cu adevărat, pentru că minciuna este o închipuire vădită în cugetare care face ca ceea ce nu este cu adevărat să pară ca existând, iar adevărul este înţelegerea sigură a ceea ce este cu adevărat”[12], conform gândirii Sfântului Grigorie de Nyssa. Dimpotrivă, mai lesne ne este a da crezare unei calomnii, unei interpretări tendenţioase şi răutăcioase, fără activarea spiritului critic, tocmai pentru că ne călăuzim orbeşte de zicala „nu iese fum fără foc”. Or, adevărul răsturnat sau minciuna „somptuoasă”, al cărei chip perfect este calomnia, este tocmai „fumul fără foc”[13].
De ce credem mai uşor o calomnie sau o minciună? Pentru că „oamenii preferă întotdeauna ceva baroc, somptuos, mincinos, dar suculent decât un adevăr debil”[14]. Pentru că preferă temele de scandal. Pentru că preferă să considere bârfa drept un adevăr de nezdruncinat. Pentru că preferă să ignore diagnosticul filocalic stabilit de către Sfântul Ioan Scărarul, care glăsuieşte aşa: „Am văzut pe unii făcând pe ascuns şi neştiut de lume tot felul de greşeli şi, cu presupusa lor curăţie, osândind aspru pe cei ce săvârşeau unele greşeli mici la arătare”[15]. Iar calomniatorul, ale cărui paie de foc sunt minciunile, exact ca şi ale tiranului Irod cel Mare, care se temea de un Prunc născut de câteva zile, „una are în gând şi alta redă prin cuvinte sau prin orice alte moduri de semnificare. De unde se şi zice că mincinosul are «inimă dublă», adică două feluri de a cugeta – unul cu privire la lucrul despre care sau ştie, sau socoteşte că este adevărat, dar pe care nu îl enunţă, celălalt cu privire la un lucru pe care îl enunţă, ştiind sau socotind că este fals”[16].
Irod cel Mare trebuia să îmbrace minciuna într-un adevăr exterior în faţa magilor, pentru a deveni cât mai credibil. Din faptul că şi-a exprimat pietatea şi dorinţa de a se închina Pruncului Iisus, este clar că orice calomniator este şi un linguşitor versat, livrând minciuni perfecte. Profilul acestuia se înscrie excelent în cuvintele unui teolog contemporan care ne spune că un calomniator profesionist ştie ce înseamnă o minciună sau calomnie veritabilă: „Minciuna are nevoie să se prezinte ca o forţă care impresionează, cu măreţia care uimeşte. Minciuna e impunătoare pentru că ştie că nu există în mod real. Minciuna trebuie să convingă pentru că ştie că nu va rămâne. Trebuie să facă zgomot mult, multă mişcare, trebuie să se prezinte în chip strălucitor, pentru că de fapt nu trăieşte, e moartă. De aceea, foloseşte metode constrângătoare, zdrobitoare, de mândrie şi de laudă de sine, ştiind că fără acest lux exterior nu ar atrage pe nimeni, pentru că nimeni nu s-ar îndrăgosti de nimic, de vid, de ceea ce e deja mort”[17].
Aşa se explică de ce ne hrănim cu minciuna, care se desăvârşeşte în calomnii, de ce ne place să distribuim minciuna, calomnia agresivă, prin accesările sau like-urile oferite postărilor de pe reţelele de socializare, al căror conţinut ştim limpede că este plin de falsuri şi erori de interpretare.
Prin urmare, Irod cel Mare este printre noi, cu multiplele lui ipostaze, în societate, în biserici, pe stradă, la locul de muncă, în viaţa politică şi culturală. Calomniază cu sârg şi murdăreşte identităţile oamenilor. Este prezent peste tot ca şi diavolul, cel dintâi calomniator al omului. „Diavolul nu iubeşte pentru că se iubeşte numai pe sine”[18], asemenea oricărui calomniator. „Iubirea acerbă de sine înseamnă ateism deplin”[19], iar cel rău devine „ateul total tocmai pentru că este iubitor de sine total”[20], exact cum s-a dovedit a fi şi Irod cel Mare, punându-se în slujba Răului.
„Apostolii” de astăzi ai lui Irod cel Mare sunt toţi cei care caută „să înveselească mulţimea: prin batjocuri asupra lui Hristos, prin critică adusă la adresa Sa, prin cleveteli, prin repetate lepădări de El, prin includerea Sa în rândul muritorilor, prin deformarea modului de a-L sluji, prin împuţinarea învăţăturii Sale, prin profanarea Bisericii Sale”[21] şi prin mesaje mincinoase care mai mult „fascinează decât îi conving pe cei care îi ascultă”[22] sau le dau credit.
Dragi creştini,
Sărbătoarea Crăciunului este vestea cea bună că Adevărul este Cineva, Pruncul Iisus, şi nu ceva care să fie fărâmiţat după vrerile şi părerile fiecăruia. Dacă vom fi pătrunşi de prezenţa Pruncului Iisus, Persoana-Adevăr întrupată, acest Adevăr ne va elibera[23] (Ioan 8, 32)[24] de vraja minciunii, a calomniei şi a amăgirii păcatului. Vom sparge globul egoismului nostru bolnav de putere şi faimă, pentru a ne dărui cu iubire, bucurie, pace, iertare, îngăduinţă şi slujire semenilor noştri. Vom ajunge să fim „oameni iubitori de adevăr”[25], pentru că numai aşa vom putea „satisface nevoia de adevăr a unui popor”[26] care este „mai sacră decât oricare altă”[27] nevoie. Iar prezenţa lui Hristos în inima noastră ne va povăţui, aşa cum ne spune Avva Zosima, la realismul duhovnicesc al acestor cuvinte: „Cu adevărat cel ocărât (calomniat) este dator a mulţumi unora ca acestora şi a-i avea pe ei, dacă este păcătos, ca pe nişte doctori ce-i vindecă rănile sufletului; iar de este nepătimaș, ca pe nişte făcători de bine ai lui şi mijlocitori ai Împărăţiei cerurilor”[28].
Vă doresc şi îmi doresc ca Pruncul Iisus, Bucuria, Iertarea, Liniştea, Iubirea absolute să vă ţină şi să mă ţină în Adevărul Său Care este Lumină şi Libertate. Să vă iubească Persoana-Adevăr, Pruncul Iisus, ca la rândul dumneavoastră să Îl iubiţi cu întreaga fiinţă, pentru a transforma lumea noastră într-un rai al adevărului.
Sărbători frumoase şi tihnite. La mulţi ani, plini de Domnul.
Al vostru frate întru Hristos şi părinte de tot binele voitor şi fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Ignatie al Huşilor
[1] Arhimandritul Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeu-Omul. Abisurile şi culmile filozofiei, studiu introductiv şi traducere de Pr. prof. Ioan Ică şi Diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 1997, p. 123.
[2] Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la sfinţi, traducere din limba greacă veche de Pr. dr. Gabriel şi Laura Mândril㸠Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 24.
[3] Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre Întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor, traducere din limba greacă veche, studiu introductiv şi note de Preotul profesor dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 224: „Căci El S-a întrupat ca noi să fim îndumnezeiţi”.
[4] Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la sfinţi …, 2010, p. 24.
[5]Ibidem.
[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi2, traducere din limba greacă veche de Pr. prof. Dumitru Fecioru, introducere de Ierom. Policarp Pîrvuloiu, Bucureşti, Editura Basilica, 2015, p. 55.
[7]Ibidem.
[8] O prezentare exhaustivă a conceptului de adevăr în gândirea ioaneică, vezi Ch. H. Dodd, The Interpretation of the Fourth Gospel, Cambridge, University Press, 1953, p. 170- 178.
[9] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan (P. S. B. 41, Scrieri, partea a patra), traducere, introducere şi note de Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000, p. 839.
[10] Michel Henry, Eu sunt Adevărul. Pentru o filozofie a creştinismului, prezentare şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2000, p. 94.
[11]Ibidem, p. 75, 94.
[12] Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise (P. S. B. 29, Scrieri, partea întâi), traducere de Pr. Ioan Buga, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 42.
[13] Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2015, p. 121.
[14]Ibidem.
[15] Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş (Filocalia 9), traducere, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980, p. 203.
[16] Aurelius Augustinus, Despre minciună (ediţie bilingvă), traducere din limba latină de Lucia Wald, studiu introductiv şi note de Constantin Georgescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2016, p. 35.
[17] Marko Ivan Rupnik, Cuvinte despre om. I. Persoana – fiinţă a Paştelui, introducere de Olivier Clement, traducere de Maria-Cornelia Oros, prezentare de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 1997, p. 55.
[18] Anastas Maţeina, Taina fărădelegii. Spiritul Antihristului în istorie. Conceptul de Antihrist, în Antihristul, texte traduse din Vladimir Soloviov, G. P. Fedotov, A. Maţeina, Boris Molceanov, S. N. Bulgakov, studiu introductiv de Toader Paleologu, traducere de Radu Părpăuţă, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 110.
[19]Ibidem, p. 111.
[20] Ibidem.
[21]Ibidem, p. 153.
[22] Vladimir Soloviov, Scurtă povestire despre Antihrist, în Antihristul, texte traduse din Vladimir Soloviov, G. P. Fedotov, A. Maţeina, Boris Molceanov, S. N. Bulgakov, studiu introductiv de Toader Paleologu, traducere de Radu Părpăuţă, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 70.
[23] Hans Urs von Balthasar, Theologica. I. Adevărul lumii, traducere din limba germană de Maria-Magdalena Anghelescu, Târgu-lăpuş, Editura Galaxia Gutenberg, 2022, p. 35-36: „Adevărul poate fi descris ca dezvăluire, revelaţie, deschidere şi neascundere” sau „fidelitate, constanţă, fiabilitate”.
[24] Augustin, Despre Treime (ediţie bilingvă), traducere din limba latină de Alexandra Anisie, Alexandra Baneu, Alexander Baumgarten, Cristian Bejan, Monica Brînzei, Daniel Coman, Ioana Curuţ, Vlad Ile, Alin Luca, Andrei Marinca, ediţie îngrijită, comentarii şi studiu introductiv de Alexander Baumgarten, Iaşi, Editura Polirom, 2022, p. 285: „La fel, ca şi cum ei ar fi spus, la ce bun muritorilor adevărul?, a spus: iar adevărul vă va elibera. De la ce, dacă nu de la moarte, de la corupere, de la caracterul schimbător? Într-adevăr, adevărul rămâne mereu nemuritor, necorupt, neschimbător”.
[25] Simone Weil, Înrădăcinarea, traducere de O. Nimigean, Iaşi, Editura Polirom, 2018, p. 43.
[26]Ibidem, p. 40.
[27]Ibidem.
[28] Avva Zosima, Când eşti nedreptăţit, Editura Egumeniţa, 2015, p. 29.”
