Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, Teodor II, evidențiază caracterul Crăciunului ca act de rezistență spirituală în fața materialismului și a secularizării, arătând că Întruparea nu este doar un fapt istoric, ci o chemare permanentă la participare la viața dumnezeiască și la redescoperirea valorii unice a fiecărei persoane.
Întâistătătorul pune un accent special pe încercările dure prin care trece continentul african, făcând referire la conflictele din Sudan și Congo, precum și la criza umanitară din Somalia. În același timp, el compară tragedia refugiaților, mai ales a copiilor, cu fuga lui Hristos în Egipt, chemând la iubire concretă: orice slujire a fratelui aflat în suferință devine ofrandă adusă lui Hristos Însuși.
Patriarhul Teodor subliniază, de asemenea, că pacea autentică nu depinde de condiții exterioare, ci se naște în interiorul omului și iradiază în lume ca putere de transformare a societății. Evocând recente vizite pastorale în țări precum Kenya și Uganda, el concluzionează că Biserica este chemată să rămână purtătoare de dreptate și solidaritate, oferind speranța reînnoirii într-o lume aflată în căutarea unui sprijin spiritual real.
ADEVARULBISERICII.RO este singurul site din România care publică integral Pastorala de Crăciun a Patriarhului Alexandriei:
”TEODOR II
DIN MILA LUI DUMNEZEU
PAPĂ ȘI PATRIARH AL ALEXANDRIEI ȘI AL ÎNTREGII AFRICI
ÎNTREGII PLEROME
A TRONULUI APOSTOLIC ȘI PATRIARHAL AL ALEXANDRIEI
HAR ȘI MILĂ ȘI PACE DE LA DOMNUL ȘI DUMNEZEUL
ȘI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CEL NĂSCUT ÎN BETLEEM
„Pregătește-te, Betleeme, că s-a deschis tuturor Edenul. Împodobește-te, Efrata, căci Lemnul vieții a înflorit în Peșteră din Fecioară. Căci pântecele ei s-a arătat Rai înțelegător, în care este dumnezeiasca Plantă, din care mâncând vom trăi și nu vom muri ca Adam. Hristos Se naște, ca să ridice icoana cea mai înainte căzută.”
(Troparul înainteprăznuirii Nașterii lui Hristos)
Iubiții mei fii în Domnul,
Prin bunăvoința de sus ne învrednicim să ne apropiem și anul acesta de preasfânta și prea-îmbucurătoarea zi a Nașterii după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul: a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu nu este doar un eveniment istoric sau un slogan sărbătoresc, un sentiment ori o dispoziție trecătoare, ci o lucrare unică și irepetabilă a iconomiei dumnezeiești, care dobândește însemnătate veșnică.
Ea este o chemare existențială a lui Dumnezeu către fiecare om, ca să participe, prin har, la viața Lui și să înainteze către îndumnezeirea după har, către împărtășirea de energiile Sale necreate.
Cuvântul S-a făcut trup „din negrăită iubire de oameni”, arătând valoarea unică a omului și deschizând calea reînnoirii creației. După cum amintește Sfântul Ioan Damaschin: „Nu spunem un om îndumnezeit, ci Dumnezeu întrupat” (PG 94, 988), iar Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că Logosul „se naște pururea” în sufletele credincioșilor, taina Întrupării devine realitate vie, activând în noi viața dumnezeiască.
Hristos este „Cel dintâi și singurul Om adevărat și desăvârșit” (Sfântul Nicolae Cabasila), Care cheamă pe om la comuniune adevărată cu Dumnezeu.
Mântuirea și bucuria care izvorăsc din Nașterea Mântuitorului nu se sprijină pe virtuți omenești, sociale sau pe idealuri nobile, ci pe bunăvoința și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
De aceea Scriptura cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14). Și „cel ce șade în întuneric” este chemat să devină „fiu al luminii” (cf. 1 Tes. 5,5).
Întruparea, ca expresie a bunăvoinței dumnezeiești, înseamnă că Dumnezeu Se pleacă spre durerea omenească pentru a restaura pacea și a înnoi chipul Său în om.
În ciuda dificultăților, a războaielor și a crizelor sociale din lume, dar și de pe continentul Africii astăzi — conflictele din Sudan, Congo, criza umanitară din Somalia, provocările economice și sociale ale multor popoare — mesajul păcii rămâne viu.
Căci pacea pe care o vestește Hristos nu depinde de condiții istorice, ci se naște înăuntrul omului și iradiază în lume prin harul Sfântului Duh.
Mântuirea pe care o aduce Hristos nu se impune. Este dar, binecuvântare dumnezeiască și chemare la comuniune liberă cu Logosul. Dumnezeu respectă libertatea omului; harul merge înainte, dar mântuirea se împlinește prin împreună-lucrarea voinței omenești.
Încă din pruncia Sa, Hristos stă alături de cei slabi, prigoniți și persecutați. Fuga Sa în Egipt, fapt istoric și totodată simbol al ocrotirii dumnezeiești, prefigurează mângâierea pe care Dumnezeu o dă tuturor celor aflați în încercări.
Egiptul, ieslea purtătoare de Dumnezeu, care i-a primit pe Iosif, pe Maria și pe Pruncul Mântuitor, devine semn al ospitalității universale, tron al Celui Neîncăput și palat smerit al Împăratului tuturor…
Astăzi, tragedia refugiaților, îndeosebi a copiilor din Africa — de la Libia până în Sudanul de Sud — ne cheamă la iubire lucrătoare.
Orice slujire adevărată față de omul aflat în suferință — fratele african — este ofrandă adusă lui Hristos Însuși (cf. Matei 25,40) și constituie element esențial al vieții creștine.
În epoca modernă, sărbătoarea Crăciunului este adesea secularizată și transformată într-un eveniment de consum, golit de profunzimea lui teologică.
Însă sărbătoarea autentică este rezistență spirituală împotriva materialismului și, în același timp, participare la taina iconomiei dumnezeiești.
Logosul „se naște pururea după duh în cei ce voiesc”, arătând inițiativa dumnezeiască liberă și iubirea Sa pentru om.
Sărbătoarea reînnoiește conștiința vieții creștine, cultivă libertatea duhovnicească și descoperă chemarea omului la îndumnezeire, care este scopul existenței omenești universale.
Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu este legată inseparabil de Patimă, de Înviere și de așteptarea „noii creații” (2 Cor. 5,17).
Biserica, ca purtătoare de har și Trup al lui Hristos, este chemată să vestească dimensiunea socială și teologică a dreptății, a păcii și a iubirii, oferind chipul unei societăți transfigurate de prezența lui Dumnezeu.
Astfel, taina Întrupării rămâne „pururea taină”, centru al mântuirii și început al re-creării lumii.
Ea cheamă omul la participare activă la viața dumnezeiască, pentru ca harul să transfigureze lumea și să conducă creația către reînnoirea ei finală.
Biserica este „Trupul lui Hristos”, comunitatea sfințită în care harul lucrează și transformă.
Este „trupul” pe care l-a luat Cuvântul întrupat, ca taină a mântuirii care sfințește lumea. Prin Taine și prin viața ei, mărturisește sfințenia persoanei, nevoia de dreptate socială și ocrotirea creației.
Prezența ei în lume nu este retragere, ci efort viu de transfigurare a realității umane prin cult, slujire și iubire.
În acest duh al iubirii… am participat la manifestările festive de la Niceea și Constantinopol pentru aniversarea a o mie șapte sute de ani de la Primul Sinod Ecumenic.
În acest duh al iubirii… ne-am rugat la Roma pentru pace și respect reciproc. În acest duh al iubirii am călătorit în Kenya, Uganda, Sudanul de Sud și Madagascar.
În acest duh al iubirii… ne rugăm ca harul și mila lui Hristos întrupat să însoțească pe toți.
Născătoarea de Dumnezeu și Dumnezeu-Omul să ocrotească pe credincioșii fii ai Bisericii, dăruind sănătate, pace, bucurie duhovnicească și „tot darul desăvârșit, de sus pogorând”!
Și, pe măsură ce medităm la taina Nașterii, să răsune în inimile noastre cuvântul profetic al lui Isaia, care de veacuri a vestit minunea mântuitoare:
„Că Prunc S-a născut nouă, Fiu ni S-a dat nouă… și se cheamă numele Lui: Înger al Marelui Sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.” (Isaia 9,6)
Crăciun fericit și binecuvântat!
† Teodor II
Papă și Patriarh al Alexandriei, al întregului pământ al Egiptului și al Întregii Africi”
