În Pastorala la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului din anul mântuirii 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pune în centrul mesajului său o temă apăsătoare a timpului nostru: frica și singurătatea omului contemporan, chemând însă la redescoperirea curajului creștin prin prezența vie a lui Dumnezeu în adâncul existenței.
„Trăim vremuri marcate de teamă, nesiguranță și singurătate. În acest întuneric răsună din nou vestea îngerului: «Nu vă temeți». Dumnezeu nu este absent, ci prezent în adâncul vieții noastre”, subliniază ierarhul în textul pastoral, arătând că lumina Nașterii Domnului nu strivește, ci „vindecă și mângâie”, oferind omului puterea de a iubi, de a ierta și de a trăi fără frică.
„Cel necuprins Se cuprinde”: taina care schimbă timpul și omul
Pornind de la cuvintele Sfântului Grigorie Teologul – „Cel necuprins Se cuprinde, Cel veșnic intră în timp” –, ÎPS Atanasie arată că Întruparea nu este doar începutul mântuirii, ci „temelia existenței”: în Hristos, veșnicia se unește cu vremelnicia, iar omul este ridicat din cădere spre „frumusețea și lumina vieții dumnezeiești”.
Ierarhul pune în lumină legătura profundă dintre Nașterea Domnului și întreaga iconomie a mântuirii, amintind că Pruncul culcat în iesle este „Pâinea cea vie coborâtă din Cer”, iar semnele Betleemului trimit deja spre „taina Crucii și Paștile cele noi și veșnice”.
Smerenia lui Dumnezeu – puterea iubirii care ridică lumea
Într-un registru teologic și pastoral, textul insistă asupra paradoxului creștin: adevărata putere nu este constrângerea, ci smerenia iubirii. Dumnezeu nu vine în lume „ca să o constrângă, ci ca să o ridice”, iar această pogorâre a Lui nu umbrește slava, ci o face să strălucească „în veșmântul smerit al iubirii”.
În acest context, Nașterea Domnului devine chemare la o schimbare interioară: acolo unde inima omului se face „iesle primitoare”, Betleemul nu mai este doar un loc, ci devine lăuntrul omului, spațiul întâlnirii cu Dumnezeu.
Îndumnezeirea după har – o chemare pentru fiecare om
Pastorala dezvoltă și dimensiunea antropologică a sărbătorii: prin Întrupare, Dumnezeu nu doar restaurează firea omului, ci o înalță la „părtășia deplină cu viața dumnezeiască”. ÎPS Atanasie reia, în această cheie, mărturia patristică despre îndumnezeirea după har și arată că „adevărata îndumnezeire” nu este putere, ci primirea iubirii dumnezeiești, transformarea vieții prin har.
Lumina Betleemului este prezentată ca lumină care răzbate tocmai din smerenie și care poate da sens chiar și suferinței, atunci când este unită cu iubirea jertfelnică.
„Nu vă temeți”: răspunsul creștin la anxietatea lumii
Un accent aparte este pus pe diagnosticul spiritual al epocii: „teamă, nesiguranță și singurătate”. În acest cadru, mesajul evanghelic al îngerului – „Nu vă temeți” – este reluat ca un cuvânt actual și decisiv. Ierarhul subliniază că Dumnezeu nu privește lumea de la distanță, ci „o locuiește dinlăuntru”, făcând din slăbiciune loc al harului.
În viziunea pastorală, primirea lui Hristos schimbă raportarea omului la realitate: frica se transformă în încredere, singurătatea în întâlnire, iar libertatea devine libertatea de a trăi în comuniune cu Cel ce a biruit moartea prin iubire.
Centenarul Patriarhiei Române – binecuvântări și responsabilitate
În partea finală, ÎPS Atanasie amintește că anul 2025, marcat de centenarul Patriarhiei Române, a fost un an al binecuvântărilor pentru Biserică, care cheamă însă și la răspuns responsabil: „pocăință, rugăciune și o viață mai aproape de Hristos”. Îndemnul se încheie cu rugăciunea ca Pruncul din Betleem să Se nască „și în inimile noastre”, pentru ca fiecare să poată mărturisi împreună cu Apostolul: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20).
ADEVARULBISERICII.RO este singurul site din România care publică integral Pastoralele de Crăciun ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, Pastorala de Crăciun a ÎPS Atanasie:
”SCRISOARE PASTORALĂ
LA SLĂVITUL PRAZNIC AL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS,
ÎN ANUL MÂNTUIRII 2025
– Iubirea lui Dumnezeu care Se face trup pentru viața lumii –
† ATANASIE
Prin mila lui Dumnezeu, Arhiepiscopul de-Dumnezeu-păzitei
Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord,
Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler
și Dreptslăvitorilor Credincioși din cuprinsul
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord,
Har, pace și bucurie de la Hristos Domnul Cel născut în Betleem,
iar de la noi, arhierești binecuvântări!
„Cel necuprins Se cuprinde, Cel veșnic intră în timp, pentru ca pe mine să mă ridice din căderea mea.” – Sfântul Grigorie Teologul – Cuvântarea 38, La Nașterea Domnului
În taina unei nopți adumbrite de har, la auzul îngerilor care bine vestesc nașterea mai presus de fire, îmbrățișăm un astăzi veșnic, în care cerul se unește cu pământul, iar veșnicia pătrunde în timp. În această clipă sfântă se descoperă minunea cea mai mare a omenirii: Dumnezeu Se face om, pentru ca omul să poată fi ridicat din nou la frumusețea și lumina vieții dumnezeiești. Întruparea nu este doar începutul mântuirii noastre, ci însăși temelia existenței: în Hristos, veșnicia și viața se unesc cu vremelnicul, Cel nevăzut Se face văzut, iar ceea ce este mai presus de fire se împărtășește firii noastre, spre înnoire și schimbare.
„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14) – iar, după Sfântul Atanasie cel Mare, „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se facă dumnezeu după har”.
Această schimbare minunată atinge nu doar firea noastră, ci și timpul însuși: Cel fără de început intră în vreme ca să o sfințească, oprind alergarea ei oarbă și dăruindu-i rost de veșnicie. În peștera Betleemului – Casa Pâinii celei veșnice – Pruncul culcat în iesle se arată a fi Pâinea cea vie coborâtă din Cer, iar scutecele care Îl înfășoară prefigurează încă de pe acum giulgiurile lăsate în mormântul gol, ca mărturie a Învierii. Astfel, Nașterea poartă în sine taina Crucii și Paștile cele noi și veșnice, iar bucuria Crăciunului respiră suflarea Duhului care rămâne cu noi până la sfârșit.
Dumnezeu nu vine în lume ca să o constrângă, ci ca să o ridice; nu ca un stăpân al fricii, ci ca un izvor al iubirii smerite. În tăcerea lumii, îngerul grăiește din nou: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare” (Luca 2, 10-11). Frumusețea iubirii jertfelnice nu mângâie doar simțurile, ci trezește inima, dând suferinței sens, singurătății comuniune și morții lumina nădejdii.
De aceea, cerul și pământul se îmbrățișează în această noapte, iar omul este chemat din nou la viața cea adevărată: la comuniunea veșnică cu Dumnezeu, la bucuria de a deveni purtător de Dumnezeu în Hristos, prin credință, pocăință și împărtășire cu Trupul și Sângele Lui. Acolo unde inima se face iesle primitoare, Betleemul nu mai este un loc, ci lăuntrul omului.
Smerenia lui Dumnezeu – puterea care ridică lumea
Nașterea Domnului ne descoperă smerenia Celui Atotputernic, taina unei iubiri care Se golește pe Sine pentru a se împărtăși făpturii. Dumnezeu vine în lume nu în strălucire, ci în tăcere, în chip de Prunc, semn al împăcării dintre cer și pământ. Aceasta este adevărata putere: nu cea care constrânge, ci cea care se pleacă.
Cel necuprins Se lasă cuprins, iar Cel ce ține toate cuprinde firea noastră slăbită, pentru a o ridica la frumusețea înfierii dumnezeiești. Taina pogorârii Lui nu umbrește slava, ci o face strălucitoare în veșmântul smerit al iubirii.
Taina Întrupării – începutul îndumnezeirii omului
Prin Întrupare, Dumnezeu nu doar restaurează firea omului, ci o înalță la părtășia deplină cu viața dumnezeiască. În Hristos, omul devine templu al Dumnezeirii, purtător al Duhului Sfânt. Această chemare este pentru toți cei care Îl primesc pe Hristos cu inimă curată.
Adevărata îndumnezeire nu înseamnă putere, ci iubire; nu înălțarea sinelui, ci transformarea lui prin har. Lumina Betleemului răsare din smerenie și luminează chiar și suferința, dându-i sens mântuitor.
Lumina care risipește frica și singurătatea lumii
Trăim vremuri marcate de teamă, nesiguranță și singurătate. În acest întuneric răsună din nou vestea îngerului: „Nu vă temeți”. Dumnezeu nu este absent, ci prezent în adâncul vieții noastre, făcând din slăbiciune loc al harului Său. Lumina Lui nu strivește, ci vindecă și mângâie.
Cine Îl primește pe Hristos primește curajul de a iubi, de a ierta și de a trăi fără frică. În această lumină se descoperă adevărata libertate: comuniunea cu Cel ce a biruit moartea prin iubire.
An al binecuvântărilor și al responsabilității
În anul centenarului Patriarhiei Române, Dumnezeu a revărsat har bogat asupra Bisericii: s-a sfințit pictura Catedralei Naționale, Sfântul și Marele Mir, iar peste treizeci de noi sfinți au fost așezați în calendar. Toate acestea ne cheamă la mulțumire și la o viață mai aproape de Hristos.
Să ne rugăm ca Pruncul născut în ieslea Betleemului să Se nască și în inimile noastre, dăruindu-ne lumina credinței, tăria nădejdii și căldura iubirii, pentru ca fiecare să poată spune: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20).
Cu părintească dragoste și binecuvântare,
† ATANASIE
Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Dată la Londra,
la luminatul Praznic al Nașterii Domnului,
25 decembrie 2025”
