Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit, duminică, 16 august 2026, în Duminica a 11-a după Rusalii, despre iertare, milostivire și responsabilitate, subliniind că Dumnezeu este iertător cu cei care se pocăiesc, dar îi cheamă la îndreptare pe cei care, după ce au primit iertare, refuză să o ofere semenilor lor.
Predica a fost rostită după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale și a avut în centru Pilda datornicului nemilostiv.
Patriarhul Daniel a arătat că mesajul esențial al Evangheliei este acela că „iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu”.
Patriarhul Daniel, trei învățături despre iertare și milostivire
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sintetizat încă de la începutul predicii trei învățături principale ale Evangheliei.
„Prima: Dumnezeu este milostiv și iertător când este rugat de cei păcătoși să le ierte greșelile lor.
A doua: Dumnezeu ceartă spre îndreptare pe cei care au primit iertarea Lui, dar nu iartă, la rândul lor, pe cei care le-au greșit lor.
A treia: prin iertarea celor care ne-au greșit, noi devenim milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, biruind dreptatea prin bunătate”, a spus Patriarhul României.
Acesta a explicat că Dumnezeu îi iartă pe cei care cer iertare, dar le cere, în același timp, să arate aceeași milostivire față de ceilalți.
„Dacă noi înșine nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel nerecunoscător și nemilostiv”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Datoria de 10.000 de talanți, imagine a unei pierderi incalculabile
Patriarhul Daniel a explicat și dimensiunea impresionantă a datoriei din pilda evanghelică.
Potrivit acestuia, cei 10.000 de talanți reprezintă o valoare enormă, echivalentă cu peste 490 de tone de aur.
Pentru o asemenea datorie, slujitorul trebuia să fie vândut împreună cu soția, copiii și toate bunurile sale.
„Din punct de vedere spiritual, această vindere a persoanelor și a proprietăților înseamnă o pierdere incalculabilă, adică despărțirea omului de împăratul pe care îl slujea, pierderea libertății și a demnității umane, o moarte spirituală înaintea morții fizice a omului”, a explicat Patriarhul.
Stăpânul nu doar că a amânat plata datoriei, ci a șters-o complet, arătând o milostivire deplină.
„Slugă vicleană”, pentru că a primit iertare, dar nu a iertat
Deși a beneficiat de iertarea unei datorii uriașe, slujitorul a refuzat să-i ierte unui semen o datorie mult mai mică, de numai 100 de dinari.
Patriarhul Daniel a arătat că tocmai această disproporție evidențiază lipsa de recunoștință și de milostivire.
„Slujitorul căruia stăpânul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit să ierte unui semen al său o mică datorie, este numit în Evanghelie «slugă vicleană»”, a spus Patriarhul României.
El a explicat, citându-l pe Sfântul Chiril al Alexandriei, că slujitorii care au observat nedreptatea pot fi înțeleși ca fiind Sfinții Îngeri, care fac apel la dreptatea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este milostiv, dar și drept
Patriarhul Daniel a insistat asupra relației dintre milostivirea și dreptatea lui Dumnezeu.
„Prin Evanghelia de astăzi înțelegem că Dumnezeu este, în același timp, iertător și drept. Dacă ne pocăim și ne rugăm Lui să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv și iertător”, a spus Preafericirea Sa.
În schimb, atunci când omul profită de bunătatea lui Dumnezeu, dar nu arată, la rândul său, milă față de semeni, intervine dreptatea divină.
„Când însă noi nesocotim bunătatea Lui și, în mod viclean sau fățarnic, doar profităm de ea, dar, la rândul nostru, nu arătăm milă și iertare față de semenii noștri, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa, spre îndreptarea noastră.”
„Dumnezeu este iertător, dar și îndreptător”
Patriarhul României a precizat că dreptatea lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă separat de dorința Lui de îndreptare a omului.
„Dumnezeu este milostiv, dar și drept. El este iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci îl cheamă pe om la pocăință, spre îndreptare”, a explicat Patriarhul Daniel.
Astfel, omul nemilostiv este responsabilizat și chemat să înțeleagă cât pierde duhovnicește atunci când refuză să fie iertător.
„La asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El”
Patriarhul Daniel a explicat că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, însă asemănarea cu Dumnezeu presupune o lucrare spirituală continuă.
„Toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El, prin rugăciune, și împlinesc voia Lui în viața lor, fiind buni și milostivi, adică numai sfinții”, a afirmat acesta.
Iertarea celorlalți devine, astfel, o condiție a creșterii spirituale și a dobândirii sfințeniei.
Iubirea milostivă a lui Dumnezeu precedă dreptatea
Un alt punct important al predicii a fost acela că Dumnezeu oferă mai întâi iertarea și abia apoi, dacă aceasta este nesocotită, urmează pedeapsa spre îndreptare.
„Evanghelia de azi ne mai învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu precedă dreptatea Lui”, a spus Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a citat și un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Fiindcă binefacerea Stăpânului nu te-a făcut mai bun, rămâne ca pedeapsa să te îndrepteze”.
Iertarea, condiție pentru împărtășirea cu Hristos
Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica îi îndeamnă pe creștini să ierte tocmai pentru că iertarea are o valoare mântuitoare și sfințitoare.
„Pentru creștini, iertarea greșelilor oamenilor este o condiție pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat chiar și pentru cei care L-au răstignit”, a spus Patriarhul României.
În perioadele de post, când rugăciunea, pocăința și milostenia sunt intensificate, credincioșii sunt chemați în mod special să lase deoparte resentimentele și dorința de răzbunare.
„Iertarea acordată semenilor nu este totdeauna o lucrare ușoară”
Patriarhul Daniel a recunoscut că există situații în care iertarea profundă este dificilă, mai ales atunci când omul a suferit mult din cauza răutății altora.
„Iertarea acordată semenilor nu este totdeauna o lucrare ușoară”, a spus Preafericirea Sa.
În asemenea cazuri, iertarea presupune o adevărată luptă interioară.
„Iertarea greșelilor altora cere uneori o luptă interioară, o răstignire a dorinței egoiste de răzbunare, a tentației de a răspunde la răutate cu răutate.”
Patriarhul României a precizat că iertarea adevărată nu trebuie redusă la formula „te iert, dar nu te uit”, ci trebuie să fie sinceră și oferită din toată inima.
Sfinții mucenici, exemple de iertare
Ca modele ale unei asemenea iertări, Patriarhul Daniel i-a prezentat pe sfinții mucenici, care au reușit să îi ierte chiar și pe cei care îi chinuiau și îi ucideau.
Printre exemplele amintite s-a numărat Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul mucenic creștin.
„Nu au răspuns la răutate cu răutate și la ură cu ură, ci au biruit ura, ca duh al răutății, prin bunătatea iertării, ca rod al harului”, a spus Patriarhul Daniel.
„O Evanghelie a iertării, dar și a responsabilizării”
În concluzia predicii, Patriarhul României a caracterizat textul evanghelic al Duminicii a 11-a după Rusalii drept o Evanghelie a iertării și, în același timp, a responsabilității.
„Evanghelia acestei duminici este o Evanghelie a iertării, dar și a responsabilizării, o Evanghelie a milostivirii, dar și a dreptății”, a spus Preafericirea Sa.
Potrivit Patriarhului Daniel, Dumnezeu dorește ca iubirea Sa milostivă să fie transmisă mai departe prin oamenii care au primit iertarea.
„Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să înmulțim binele, să nu-l limităm sau să-l oprim. Înmulțind iertarea și bunătatea, creștem duhovnicește și ne sfințim, devenim cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu.”
„Prin iertare se oprește violența și se stinge ura”
În final, Patriarhul Daniel a arătat și efectele concrete pe care iertarea le poate avea asupra relațiilor dintre oameni și asupra societății.
„Prin iertarea celor ce au greșit se oprește violența, se stinge ura, se înlocuiește răutatea cu bunătatea și se înnoiește viața familiei, a comunității și a societății”, a afirmat Patriarhul României.
Predica s-a încheiat cu un îndemn la rugăciune pentru dobândirea puterii de a ierta sincer și cu rostirea cuvintelor din Rugăciunea Domnească:
„Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, duminică, 16 august 2026, în Duminica a 11-a după Rusalii, după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Astăzi, Biserica noastră serbează Duminica a 11-a după Rusalii.
Evanghelia acestei Duminici ne vorbește despre Pilda datornicului nemilostiv. În esență, Evanghelia ne arată că iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu.
Principalele trei învățături ale Evangheliei de astăzi sunt acestea.
Prima: Dumnezeu este milostiv și iertător când este rugat de cei păcătoși să le ierte greșelile lor.
A doua: Dumnezeu ceartă spre îndreptare pe cei care au primit iertarea Lui, dar nu iartă, la rândul lor, pe cei care le-au greșit lor.
A treia: prin iertarea celor care ne-au greșit, noi devenim milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, biruind dreptatea prin bunătate.
Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii ne arată marea bunătate a lui Dumnezeu, Care iartă oamenilor greșelile și, în același timp, cere oamenilor să ierte și ei, la rândul lor, greșelile altora.
Din acest motiv, Evanghelia ne spune că, dacă noi înșine nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel nerecunoscător și nemilostiv. Astfel, omul învață să împlinească de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie și din inițiativă proprie.
Evanghelia iertării din această Duminică ne spune că un slujitor era dator stăpânului său 10.000 de talanți, ceea ce însemna o valoare imensă, 490.770 kg de aur, adică peste 490 de tone de aur, deoarece, în vremea Domnului Iisus, un talant conținea 49,077 kg de aur. Pentru această imensă datorie, omul datornic trebuia să fie vândut împreună cu soția, copiii, casa și tot ce avea în proprietate.
Din punct de vedere spiritual, această vindere a persoanelor și a proprietăților înseamnă o pierdere incalculabilă, adică despărțirea omului de împăratul pe care îl slujea, pierderea libertății și a demnității umane, o moarte spirituală înaintea morții fizice a omului.
De aceea, marele datornic a căzut în genunchi și a cerut iertare, rugându-l pe stăpânul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpânul, plin de iubire milostivă și generozitate sau dărnicie, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-o, adică a anulat-o sau a șters-o complet.
Însă, marele datornic, căruia stăpânul său i-a iertat datoria, nu a voit să ierte unui împreună-slujitor al său o datorie foarte mică, de 100 de dinari, adică 450 de grame de argint, și l-a aruncat în închisoare ca să-i plătească datoria, spune Evanghelia.
Slujitorul căruia stăpânul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit să ierte unui semen al său o mică datorie, este numit în Evanghelie „slugă vicleană”.
Văzând slujitorii stăpânului iertător și milostiv că iertarea arătată de stăpânul lor unui mare datornic nu l-a îndemnat pe acesta să ierte și el, la rândul său, pe un mic datornic al lui, s-au întristat foarte mult.
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că acești slujitori ai stăpânului, care au observat nedreptatea acestui slujitor care a primit iertare, dar nu a iertat, la rândul lui, pe un datornic mai mic, sunt Sfinții Îngeri.
Ei au spus stăpânului ce a făcut acesta. Nu pentru că stăpânul nu știa, zice Sfântul Chiril, ci pentru că ei făceau apel la dreptate: fiindcă nu a fost recunoscător, trebuia îndreptat prin pedepsire.
Îndată, îngerii au spus stăpânului lor cât de viclean și rău era marele datornic, căruia stăpânul milostiv îi iertase toată datoria.
Atunci, stăpânul iertător și milostiv a revenit asupra hotărârii sale inițiale și a trecut de la bunătate la dreptate, pedepsindu-l pe marele datornic căruia i se iertase datoria, dar care n-a voit să ierte datoria unui mic datornic al său, împreună-slujitor cu el la același stăpân.
Sfânta Evanghelie spune că stăpânul s-a mâniat pe marele datornic neiertător și nemilostiv și l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce îi va plăti toată datoria.
Pedeapsa dată datornicului nemilostiv poate fi înțeleasă duhovnicește ca o pedepsire a omului în timpul vieții pământești sau ca o osândire a lui în ziua morții și a judecății lui particulare, după care sufletul său ar mai putea fi eliberat de chinuri doar prin rugăciunile altora pentru el.
Pilda datornicului nemilostiv are un profund înțeles duhovnicesc.
Împăratul sau stăpânul care se socotește cu slugile sale datornice este Însuși Dumnezeu, Creatorul Universului și al omului.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei 10.000 de talanți reprezintă binefacerile lui Dumnezeu pentru oameni.
Deci, acești 10.000 de talanți sunt binefacerile lui Dumnezeu pentru oameni, cărora oamenii însă nu le sunt recunoscători.
Cităm aici: ”Care sunt aceste binefaceri?”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur și tot el continuă: „Ne-a creat din nimic, a făcut pentru noi toate cele pe care le vedem: cerul, marea, pământul, aerul, pe toate cele din ele, animalele, plantele, semințele. Pentru om a sădit Raiul, i-a dat ajutor, l-a pus stăpân peste toate ființele necuvântătoare, cu slavă și cu cinste l-a încununat. După acestea, cu toate că a fost nerecunoscător față de Binefăcătorul său, a fost totuși învrednicit de daruri și mai mari. Ne-a dat Botezul, iertarea păcatelor, izbăvirea de pedepse, moștenirea Împărăției cerurilor, ne-a făgăduit mii de bunătăți celor care fac binele, ne-a întins mâna, a revărsat Duhul Sfânt în inimile noastre.”
Când însă oamenii folosesc în mod greșit sau negativ darurile pe care El, Dumnezeu, le-a dăruit lor, adică săvârșesc răul cu gândul, cu vorba sau cu fapta, atunci ei se îndatorează lui Dumnezeu, Binefăcătorul, cu însăși valoarea incalculabilă a sufletului lor, care este mai de preț decât lumea întreagă sau Universul întreg material, precum se spune în Evanghelia după Marcu, capitolul 8, versetul 36.
Cu alte cuvinte, oamenii devin datori lui Dumnezeu, mai întâi, pentru că sunt nerecunoscători pentru binefacerile primite de la El și sunt risipitori ai darurilor vieții personale prin întrebuințarea rea a acestor daruri.
Când omul uită de Dumnezeu și se alipește în mod pătimaș de lucrurile materiale, limitate și stricăcioase, el se îndatorează într-un mod incalculabil, deoarece se desparte de Dumnezeu Cel nemărginit și veșnic, Izvorul vieții veșnice, la care în viață a fost chemat prin însuși faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel nelimitat și veșnic.
Din acest motiv, niciunul dintre oamenii păcătoși nu se poate mântui, adică nu poate dobândi viața veșnică, dacă nu primește iertarea păcatelor, de a reface, prin iertare, legătura sa cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice.
Prin Evanghelia de astăzi înțelegem că Dumnezeu este, în același timp, iertător și drept. Dacă ne pocăim și ne rugăm Lui să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv și iertător. Când însă noi nesocotim bunătatea Lui și, în mod viclean sau fățarnic, doar profităm de ea, dar, la rândul nostru, nu arătăm milă și iertare față de semenii noștri, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa, spre îndreptarea noastră.
Deci Dumnezeu este milostiv, dar și drept. El este iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci îl cheamă pe om la pocăință, spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este și el iertător și milostiv, asemenea lui Dumnezeu.
Toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El, prin rugăciune, și împlinesc voia Lui în viața lor, fiind buni și milostivi, adică numai sfinții.
Prin urmare, omul care nu iartă altora greșelile lor nu poate dobândi sfințenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu cel milostiv, câtă iubire sfântă și milostivă adunăm în sufletul nostru prin pocăință pentru păcatele proprii, prin iertarea greșelilor oamenilor, prin rugăciune și prin fapte bune.
Oamenii sfinți sunt milostivi ca Dumnezeu cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu cel iertător. Sunt și drepți sau îndreptători ai altora, precum și Dumnezeu este drept și îndreptător al celor ce greșesc cu voie sau fără voie.
Evanghelia de azi ne mai învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu precedă dreptatea Lui. Mai întâi, din iubire milostivă, El îi iartă pe cei păcătoși când aceștia cer iertare. Apoi ceartă și pedepsește, spre îndreptare, pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertătoare și nu o arată semenilor prin iertare și prin fapte ale iubirii milostive.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Fiindcă binefacerea Stăpânului nu te-a făcut mai bun, rămâne ca pedeapsa să te îndrepteze”.
Întrucât Biserica a înțeles valoarea mântuitoare și sfințitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toți oamenii să ierte greșelile altora. Pentru creștini, iertarea greșelilor oamenilor este o condiție pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat chiar și pentru cei care L-au răstignit, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”.
De aceea, mai ales în timpul perioadei de post, când unim mai mult rugăciunea cu pocăința, cu postul și cu milostenia, Biserica ne îndeamnă să iertăm semenilor noștri toate greșelile lor. De ce? Pentru că astfel ne eliberăm sufletul nostru din legăturile chinuitoare ale egoismului și ale răzbunării, spre a ne împărtăși cu Sfânta Euharistie, primind prin aceasta iubirea sfântă, smerită și milostivă a lui Hristos.
Iertarea acordată semenilor nu este totdeauna o lucrare ușoară. Deși, teoretic, mulți oameni știu că, dacă ești creștin adevărat, trebuie să ierți altora greșelile, sunt unele situații dificile în care iertarea sinceră nu se realizează pur și simplu printr-o declarație verbală rapidă.
Sunt oameni care au suferit mult din cauza răutății semenilor lor, iar pentru a le ierta acestora greșelile în mod sincer, total și definitiv, adică din toată inima, cum se spune în Evanghelia de azi, ei au nevoie de o schimbare interioară.
Cu alte cuvinte, iertarea greșelilor altora cere uneori o luptă interioară, o răstignire a dorinței egoiste de răzbunare, a tentației de a răspunde la răutate cu răutate. Însă Sfânta Evanghelie ne cheamă să nu răspundem la răutate cu răutate, ci să lăsăm răzbunarea pe seama lui Dumnezeu.
Numai Hristos Dumnezeu ceartă și pedepsește cu dreptate, deoarece este, în același timp, Judecătorul drept și Mântuitorul milostiv al viilor și al morților.
Deci, o iertare sinceră, totală, nu una de felul „te iert, dar nu te uit”, se poate oferi altora numai dacă Îi cerem lui Dumnezeu harul Său, care ne ajută să iertăm din toată inima greșelile altora.
În acest sens, cerem Domnului Iisus Hristos, Care i-a iertat pe cei ce L-au răstignit, ca iubirea Lui milostivă să locuiască în inimile noastre.
Pilde de urmat în această privință ne sunt sfinții martiri sau mucenici, care au primit de la Dumnezeu harul sau puterea spirituală de a-i ierta pe cei ce îi chinuiau și îi duceau la moarte, așa cum a fost Sfântul Arhidiacon Ștefan, cel dintâi dintre mucenici, dar și mulți alții. Din viețile sfinților martiri sau mucenici se observă că aceștia simțeau în sufletul lor puterea prezenței iubirii jertfelnice și iertătoare a lui Hristos.
De aceea, nu au răspuns la răutate cu răutate și la ură cu ură, ci au biruit ura, ca duh al răutății, prin bunătatea iertării, ca rod al harului.
Sfinții mucenici sunt numiți „buni biruitori mucenici” tocmai pentru că ei au biruit duhul lumesc al urii, al răzbunării și al răutății, după ce au primit în sufletul lor iubire milostivă din iubirea lui Hristos cel milostiv și iertător.
Unele cântări ale Bisericii adresate mucenicilor ne arată că ura prigonitorilor împotriva mucenicilor creștini era adesea insuflată de duhurile diavolești.
În concluzie, putem constata că Evanghelia acestei duminici este o Evanghelie a iertării, dar și a responsabilizării, o Evanghelie a milostivirii, dar și a dreptății.
De ce? Pentru că Dumnezeu voiește ca iubirea Lui milostivă să nu fie blocată sau oprită de cineva nemilostiv și dorește ca iubirea Lui milostivă să ajungă, prin cei iertați de El, și la alții, ca toți oamenii să devină milostivi, asemenea lui Dumnezeu cel milostiv și iertător.
Așadar, Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să înmulțim binele, să nu-l limităm sau să-l oprim. Înmulțind iertarea și bunătatea, creștem duhovnicește și ne sfințim, devenim cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu, adică ne asemănăm cu Dumnezeu cel bun și milostiv.
Iar dacă iubirea milostivă și iertătoare devine lumina vieții oamenilor, atunci se schimbă în bine și relațiile dintre oameni. Prin iertarea celor ce au greșit se oprește violența, se stinge ura, se înlocuiește răutatea cu bunătatea și se înnoiește viața familiei, a comunității și a societății.
Cu alte cuvinte, se schimbă iadul vieții păcătoase în bucuria Raiului, prin luminarea minții și a inimii omului cu harul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta sincer, din inimă, greșelile semenilor noștri, pentru a simți noi prezența lucrătoare a iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos și pentru a ne ruga lui Dumnezeu-Tatăl așa cum ne-a învățat Domnul Iisus, zicând: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău”.
Amin.”
