Un cuvânt cu profunde rezonanțe duhovnicești a fost rostit de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, la Parohia Călinești-Prisaca, comuna Vulpeni, județul Olt, unde ierarhul a sfințit o biserică și a tâlcuit Evanghelia tânărului bogat.
Întrebarea care răscolește conștiința
Pornind de la dialogul tânărului bogat cu Mântuitorul Hristos – „Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” – ierarhul a arătat că întrebarea rămâne fundamentală pentru fiecare creștin, indiferent de bogăție, vârstă sau stare socială.
„Este alegerea noastră între pământ și cer, între viața de aici și viața de dincolo, între trup și suflet. De aceea Hristos ne cheamă: Lasă toate și vino și urmează-Mi Mie!”, a spus Preasfinția Sa.
Un apel la trezire duhovnicească
PS Sebastian a denunțat superficialitatea vieții moderne, în care oamenii se îngrijesc obsesiv de trup, dar uită cu desăvârșire de suflet:
„Prea multă grijă avem de trup: îl spălăm, îl îngrijim, îl vopsim, îl îmbrăcăm, ne oglindim ca să părem frumoși. Dar sufletul? Câtă grijă avem de suflet? Îl hrănim vreodată? Nu cu mâncare și cu băutură, căci el mănâncă rugăciune, nu mănâncă mâncare și băutură. Două ceasuri pe săptămână, atât cere Biserica – să venim duminica și în sărbători să ne hrănim sufletul.”
Dumnezeu – Părintele care așteaptă recunoștința noastră
Un moment cu totul aparte a fost comparația dintre părinții pământești și Părintele ceresc.
„Ce așteaptă părinții de la copiii lor, atunci când aceștia se căsătoresc și pleacă de acasă? Așteaptă să fie sunați, să fie vizitați, să ia masa împreună, să trăiască în comuniune cu ei. Tot așa și Dumnezeu, ca un Părinte bun, nu vrea să fie uitat. El așteaptă să-L vizităm duminica și în sărbători, aici, acasă la El, în biserică. El vrea să-I arătăm recunoștință și iubire.”
Critica indiferenței contemporane
Ierarhul a condamnat atitudinea celor care vin la biserică doar ocazional, fără spovedanie, fără împărtășanie, fără post:
„Mulți dintre noi credem că ajunge doar o cruce făcută în grabă sau un ‘Doamne, ajută-mă’ spus la necaz. Dar Dumnezeu vrea mai mult: vrea inimă întreagă, vrea credință statornică, vrea comuniune vie cu El.”
Îndemn la fidelitate și iubire de Dumnezeu
În final, Preasfințitul Sebastian a chemat credincioșii să transforme venirea la biserică într-o obișnuință sfântă, o respirație a sufletului:
„Să nu ștergem din agenda vieții noastre ‘numărul lui Dumnezeu’, ci să-L căutăm, să-L dorim și să-L iubim. Atunci El va veni și ne va binecuvânta cu toate cele de folos.”
Predica Preasfințitului Sebastian a fost un adevărat cuvânt-profeție, un strigăt părintesc către cei ce uită de suflet, o chemare la pocăință și la viață duhovnicească, printr-o comparație cutremurătoare și în același timp plină de iubire: așa cum părinții pământești doresc comuniunea cu fiii lor, tot astfel și Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, așteaptă recunoștința și dragostea noastră.
ADEVARULBISERICII.RO publică în exclusivitate predica rostită de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, la Parohia Călinești-Prisaca, comuna Vulpeni, din Olt, unde a sfințit o biserică:
”Evanghelia de astăzi este despre bogăție.
Un tânăr care avea tot ce i-ar fi trebuit ca să fie fericit a venit la Hristos și a arătat că nu este fericit. Deși avea frumusețea și vigoarea tinereții, deși avea bogății nenumărate, deși ducea o viață morală, a venit și a recunoscut că nu este fericit.
Ce L-a întrebat el pe Hristos? Pentru că se simțea neîmplinit și nefericit: „Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”
Auziți întrebare, dragii mei!
Ne punem noi vreodată întrebarea aceasta? Noi, cei înglodați în problemele și necazurile lumii acesteia, în grijile lumii acesteia, ne punem noi vreodată întrebarea: „Doamne, ce să fac ca, după ce am moștenit viața aceasta, să moștenesc și viața de dincolo, viața de veci?”
Stăruie în mintea noastră vreodată această întrebare?
Hristos i-a răspuns tânărului pe măsura viețuirii lui: „Dacă vrei să intri în viața de veci, trebuie să păzești poruncile, poruncile lui Dumnezeu.”
„Care porunci?” a întrebat tânărul. Și i-a răspuns Hristos, potrivit viețuirii lui: „Să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.”
Tânărul, auzind acestea, a răspuns: „Doamne, dar eu toate acestea le-am păzit din copilărie. Ce-mi mai lipsește?”
Hristos, i-a răspuns: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, împarte toate averile tale săracilor, și apoi vino și urmează-Mi Mie. Și comoară multă îți vei rezerva în ceruri.”
Ce a făcut tânărul? Ceea ce ar face fiecare dintre noi dacă ar trebui să aleagă între bogăție și urmarea lui Hristos, dacă ar trebui să aleagă între sinele său egoist și slujirea lui Dumnezeu, dacă ar trebui să aleagă între viața aceasta și viața de dincolo.
Ce a ales tânărul? A pus capul în jos, s-a întors și a plecat. I s-a părut prea greu. Era tânăr, era sănătos, avea viitorul în față, era bogat și ducea o viață morală. Dar cum să i se ceară să lase toate și să urmeze lui Hristos? N-a putut. Și privind Hristos în urma lui, a zis: „Cât de greu vor intra bogații în Împărăția lui Dumnezeu! Mai degrabă va trece o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu.”
Ce trebuie să înțelegem din acestea, dragii mei? Este alegerea noastră între pământ și cer, între viața de aici și viața de dincolo, între trup și suflet.
Tânărul trăia trupește ca un bun creștin în toate cele, făcând o viață morală. A simțit însă, pentru că era și înțelept, că trebuie mai mult decât trupul, mai mult decât viața de aici, că trebuie să fie și altceva. Și acel altceva îl căuta el: „Doamne, dar ce-mi mai lipsește ca să fiu desăvârșit?”
„Vino și urmează-Mi Mie”, i-a spus Hristos.
”Lasă toate celelalte! Lasă pământul care nu te lasă duminica să vii la biserică. Lasă plăcerile și distracțiile care te opresc să vii și să trăiești o viață potrivit poruncilor Mele. Lasă celelalte griji, măcar duminica și în sărbători, și ai grijă și de sufletul tău.”
Dragii mei, prea multă grijă avem de trup. Uitați-vă: îl spălăm, îl îngrijim, îl vopsim, îl îmbrăcăm, ne oglindim ca să părem frumoși. Dar sufletul? Câtă grijă avem de suflet? Îl hrănim vreodată? Nu cu mâncare și cu băutură, căci el mănâncă rugăciune, nu mănâncă mâncare și băutură.
Avem grijă și de sufletul nostru vreodată? Două ore pe săptămână, nu în fiecare zi. Nu toată ziua, cum ne îngrijim de trup, ci doar două ceasuri pe săptămână, duminica. Lăsăm toate cele ale noastre și venim la biserică să ne închinăm lui Dumnezeu, ca să-I urmăm Lui, așa cum l-a chemat Hristos pe tânărul de astăzi: „Lasă toate și vino și urmează-Mi Mie.”
Două ceasuri pe săptămână! Ai grijă și de sufletul tău, nu doar de trupul tău și de cele trupești, și de relațiile cu semenii.
Observați că toate poruncile pe care le-a amintit Hristos fac trimitere la semeni, la aproapele. Niciuna nu se referă la Dumnezeu. De altfel, tânărul nici nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că I-a zis: „Învățătorule bun”, nu L-a recunoscut ca Dumnezeu.
Noi Îl recunoaștem pe Dumnezeu, dragii mei. Știm ce așteaptă El de la noi.
Ieri am slujit la o cununie și le-am spus tinerilor: „Uite ce e! O lume întreagă, după ce ia binecuvântarea lui Dumnezeu, cum ați luat-o voi astăzi, se duce acasă, șterge din agenda telefonului numărul de telefon al părinților și nu mai vrea să audă niciodată de ei.” Și s-au uitat așa: „Cum adică? Ce vreți să spuneți?”
Așa facem noi, dragii mei. Nu dumneavoastră, ci cei care nu trec niciodată pe aici. Își iau botezul de la Dumnezeu și nu mai trec pe la biserică. Vin, își iau cununia după aceea tinerii și iarăși, uită, șterg din agenda sufletului lor prezența lui Dumnezeu.
Mai apar la biserică odată pe an, la Înviere, și atunci în curtea bisericii, căci acolo se face slujba, pentru că vine tot satul. Dar nu se spovedesc, nu se împărtășesc, nu țin post, nu țin legătura cu Dumnezeu. Uită cu totul de Dumnezeu. Foarte mulți dintre noi procedează așa.
Credem că Dumnezeu așteaptă de la noi doar câte o cruce făcută în grabă și strâmb, doar câte un gând scăpat: „Doamne, ajută-mă!”, mai ales când ne merge prost. Credeți că Dumnezeu atât de puțin așteaptă de la noi? Puneți-vă în pielea Lui.
Sunteți părinți și copiii, într-o zi, pleacă de acasă, se căsătoresc. Ce așteptați de la ei? Doar să știți că undeva, în satul Prisaca, locuiesc într-o casă? Nu! Părinții așteaptă să fie sunați, se bucură să fie vizitați, să ia masa împreună cu copiii, să trăiască în continuare în comuniune cu ei. Se bucură și dacă locuiesc departe, numai să știe că nu sunt uitați.
De ce credeți că Dumnezeu așteaptă de la noi doar atât? Să știm că este undeva, în cer, și atât? El, ca un Părinte bun, care ne iubește, ar vrea de la noi recunoștință. Ar vrea să-L vizităm duminica și în sărbători, aici, acasă la El, în biserică. Ar vrea să lăsăm celelalte griji și să venim să-I slujim Lui. Să lăsăm bogățiile, plăcerile și toate preocupările lumești și să-I slujim Lui.
Dragii mei, nu cred că sunteți bogați, și de aceea nu voi vorbi foarte mult despre bogăția pe care Hristos a mustrat-o, ci despre ceea ce preocupă lumea de astăzi: fuga de Dumnezeu, indiferența față de Dumnezeu.
Nici măcar aceste două ceasuri, duminica și în sărbători, cei mai mulți dintre noi nu le jertfesc pentru a lăsa pământurile, plăcerile și grijile materiale și a veni să se roage lui Dumnezeu: „Doamne, dacă mi-ai dat viața aceasta, dă-mi-o și pe cealaltă! Dacă mi-ai dat un trup tânăr și sănătos, dă-mi și un suflet viguros și sănătos! Dacă mi-ai dat să Te cunosc pe Tine, dă-mi și să-Ți slujesc Ție!”
Să știți că tânărul din Evanghelia de astăzi, deși textul ne lasă să credem că a plecat, potrivit unei tradiții sfinte s-a întors. Atât de mult l-a măcinat cuvântul lui Hristos – „Bogații cu greu vor putea să intre în Împărăția cerurilor” –, încât, după o vreme, meditând la chemarea Domnului, a lăsat toate și s-a făcut ucenicul Lui, I-a urmat Lui.
Aceasta așteaptă și Dumnezeu de la noi, de la toți. Dar măcar de la dumneavoastră, cei care veniți aici regulat, în fiecare duminică, sau chiar și ocazional, pentru că ați auzit că astăzi se întâmplă ceva deosebit. Faceți din venirea de astăzi o obișnuință!
Veniți și mulțumiți lui Dumnezeu pentru tinerețe sau pentru bătrânețe, pentru sănătate, pentru bogăție sau pentru sărăcie, pentru viața pe care o duceți. Luați orice vă dă Dumnezeu, cum am spus la început: luați-o ca din mâinile Părintelui nostru ceresc, care știe că astăzi e mai bine să plouă decât să nu plouă.
Frumusețea zilei de astăzi este și această ploaie, pe care o așteaptă atâția oameni care lucrează pământul și care știu mai bine decât noi cât suferă ogorul fără apă.
Dumnezeu este Părintele nostru. Haideți să-I slujim Lui, haideți să venim la El, haideți să-L iubim, haideți să nu-L neglijăm. Să nu-I ștergem din agenda telefonului și din agenda vieții noastre „numărul Lui”, ci să-L căutăm, să-L dorim și să-L iubim și atunci El va veni și ne va binecuvânta viața cu toate cele de folos.
Amin.”
