Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Sebastian, trage un semnal de alarmă în legătură cu tendința de diluare a creștinismului autentic în lumea contemporană. Într-o reflecție profundă asupra simbolului Sfintei Cruci și a esenței credinței creștine, ierarhul subliniază pericolul abandonării spiritului de jertfă, al moralei sănătoase și al credinței curate, în Duminica Sfintei Cruci.
„Crucea nu este doar un simbol, ci Altarul pe care Hristos a schimbat instrumentul de tortură în iubire până la jertfă. Creștinismul este religia iubirii până la sacrificiu”, afirmă Preasfințitul Sebastian. El avertizează că această dimensiune a jertfei este astăzi tot mai greu de asumat de credincioși, care preferă un creștinism confortabil și fără angajament personal.
Ierarhul punctează că adevărata credință presupune „acceptarea învățăturii creștine, așa cum a propovăduit-o Domnul și au fixat-o în scris ucenicii și urmașii lor sfinți”. De asemenea, morala sănătoasă și sacrificiul de sine sunt piloni esențiali pentru păstrarea unui creștinism viu.
Criticând sincretismul religios, abandonarea principiilor morale și exacerbarea individualismului, Preasfințitul Sebastian spune că aceste devieri sunt motivele pentru care creștinismul este astăzi „tot mai renegat în Occident și blamat în estul Europei”.
„Mulți creștini au renunțat la post, la rugăciune, la iertare, la spovedanie și la Sfânta Împărtășanie. Un astfel de creștinism riscă să devină tot mai puțin credibil”, avertizează ierarhul.
Episcopul Slatinei și Romanaților atrage atenția că Biserica a pierdut din putere ori de câte ori „a coborât de pe Cruce” și a căutat confortul sau complicitatea cu puterile lumești, uitând de „vameșii și păcătoșii” pe care Mântuitorul i-a căutat.
Concluzia este una categorică: „Nu există Creștinism fără Cruce!”, iar fără jertfă și autenticitate creștinismul riscă „să devină o religie căldicică, dacă nu chiar o simplă ideologie”.
Mesajul Preasfințitului Sebastian se înscrie într-o chemare clară la întoarcerea la valorile autentice ale credinței: sacrificiu, credință vie și moralitate neștirbită.
ADEVARULBISERICII.RO publică predica Preasfințitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților:
”La început, simbolul Creștinismului era peștele, pentru că denumirea acestuia în limba greacă veche – IΧΘYΣ – constituia inițialele cuvintelor Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Curând însă, locul acestui simbol a fost luat de cruce, întrucât Întemeietorul Creștinismului, Hristos, a fost răstignit.
Dar Crucea nu este doar un simbol, căci Hristos a schimbat-o pe aceasta din instrument de tortură în Altar de jertfă, de unde și definiția Creștinismului de religie a iubirii până la jertfă. Cum adică, până la mucenicie?! Da, la nevoie. Însă, până la mucenicie, jertfa noastră trebuie concretizată în credință dreaptă, într-o morală sănătoasă și în sacrificiu personal.
Credința dreaptă presupune acceptarea învățăturii creștine, așa cum a propovăduit-o Domnul și cum au fixat-o în scris, mai apoi, ucenicii și urmașii lor sfinți. Morala sănătoasă ne cere bun simț și abținere de la tot ceea ce ne poate vătăma ființa noastră psihosomatică, iar sacrificiul de sine ne împiedică să fim egoiști și insensibili la nevoile și suferințele semenilor.
Asistăm însă, din păcate, în ultima vreme, la un creștinism tot mai diluat de credințe paracreștine, de o moralitate fără principii sănătoase (în fapt, imoralitate), și de o fugă disperată de jertfă (în înțeles creștin). Mă refer la:
Amestecul haotic al credințelor de tot felul, după cum îl taie capul pe fiecare (sincretism religios);
Impunerea anormalităților de tot felul ca normalitate, în plan moral;
Exacerbarea ego-ului în detrimentul iubirii aproapelui, ca refuz al jertfei.
Cu alte cuvinte, ce spune omul de azi?
Toate credințele sunt bune! Așadar, de ce numai Hristos?! De ce doar Biblia?! De ce doar Creștinismul?!…
Totul e permis! Prin urmare, ce canoane?! Ce principii?!… Oare nu ne-a făcut Dumnezeu liberi?!…
Cât privește promovarea exagerată a eului, omul modern preferă capitalismul feroce, confortul personal excesiv și exacerbarea simțului proprietății private, în detrimentul spiritului comunitar.
V-ați întrebat de ce Creștinismul nostru, după ce „a cucerit” lumea, ajungând cea mai mare și mai răspândită religie de pe glob, este ignorat în prezent de tot mai mulți, este abandonat de unii și hulit atât de mult de alții? De ce este tot mai renegat în Occident și blamat în estul Europei, în vreme ce religii străine de aceste spații își fac loc, totuși, în preferințele europenilor? Aceasta se întâmplă pentru că, după compromisurile făcute la nivelul credinței și moralei, cei mai mulți creștini au renunțat și la „cruce”, în înțelesul de sacrificiu sau jertfă: au renunțat la post, au renunțat la rugăciune – și la cea comunitară, dar și la cea individuală –, au renunțat la iertare, la abstinență de păcate, la spovedanie, la Sfânta Împărtășanie…
Un astfel de Creștinism, însă, riscă să devină tot mai puțin credibil, pentru că:
Fără credință curată și dreaptă, acesta își va pierde, încet-încet, identitatea;
Fără principii, își va decredibiliza moralitatea;
Fără jertfă, va înceta să mai fie, pur și simplu, religie.
Biserica, în general, a pierdut atunci când a ales să „coboare de pe cruce”, optând pentru un cadru instituțional confortabil și așezându-se la masă cu stăpânii vremelnici ai lumii, în loc să petreacă mai mult cu cei săraci și mulți (cu „vameșii și cu păcătoșii” – Mc. 2, 16); ba încă a preferat capul mesei, în loc „să slujească” (Lc. 22, 24-27). Acum, conștientă că riscă prăbușirea, accentuează tot mai mult opera socială, dar sufletele oamenilor nu se „câștigă” atât cu bunuri materiale, cât cu un Creștinism autentic: cu credință sinceră, cu moralitate curată și cu jertfă adevărată. Cum putem face asta? Întorcându-ne și „urcând înapoi pe cruce”, pentru că fără jertfă nu vom fi credibili! Nu există Creștinism fără CRUCE, căci fără CRUCE acesta riscă să devină o religie „căldicică” (cf. Apoc. 3, 16), prea comodă, dacă nu chiar o simplă ideologie.
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei și Romanaților”
