„Fără asumarea şi purtarea crucii, calea noastră spre mântuire nu este una autentică. Hristos-Domnul îndeamnă pe fiecare să-şi ia crucea sa, respectând libertatea fiecăruia: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Nu spune că suntem obligați, nu spune că Dumnezeu ne dă forțat câte o cruce. Nu! Dacă voiește cineva.
Crucea trebuie luată, asumată în mod liber de fiecare om, trebuie să existe inițiativa noastră pentru a deveni ucenici ai Mântuitorului! Iar dacă noi avem curajul de a lua crucea, El, Hristos, ne va ajuta să o ducem.
Noi trebuie să vedem, în crucea vieţii noastre, crucea lui Iisus. De aceea, un creștin trebuie să fie asemenea lui Simon din Cirene, care L-a ajutat de Iisus să poarte povara Crucii pe calea spre Golgota. Ceea ce-l identifică pe un creștin este purtarea, împreună cu Iisus, a greutății Crucii.
Totdeauna a existat la oameni ispita de a fi amăgiți, de a fi seduși, după cum șarpele a ispitit-o pe Eva. A existat ispita de a fi seduși de amăgirea unei mântuiri fără Cruce, de a fi ademeniți de un Hristos fără Cruce, un învățător, un ghid spiritual oarecare. Sau, de cealaltă parte, există și ispita a de a accepta o Cruce fără Hristos, fără bucuria Învierii. Însă, a despărți Crucea de Hristos este adevărata nebunie!
Un Hristos fără Cruce nu este Hristos Mântuitorul, ci un învățător oarecare, nimic mai mult. Este una dintre ispite. Învăţătura aşa-zis creştină fără cruce, poate fi atrăgătoare, dar fără Cruce nu aduce Învierea, nu aduce mântuirea, viaţa veşnică, nu este un creștinism autentic.
Cealaltă ispită este Crucea fără Hristos, angoasa, teama de a rămâne jos, înjosiți, cu povara păcatului, fără speranță. Este un fel de masochism spiritual. Crucea fără Hristos este crucea fără speranță, fără înviere. Fără Cruce nu este Înviere, dar şi Crucea fără Înviere este nimic, ci doar prin Înviere este totul pentru noi cei aflaţi pe drumul mântuirii.
O veche tradiție a Bisericii povestește că Sf. Apostol Petru, fugind din cetatea Romei pentru a scăpa de persecuția împăratului Nero, L-a văzut pe Iisus, Care mergea spre Roma, și uimit L-a întrebat: Doamne, unde Te duci? Răspunsul lui Iisus a fost: Merg la Roma, ca să fiu răstignit din nou.
În acel moment, Petru a înțeles că trebuie să Îl urmeze pe Domnul cu curaj, până la capăt, și a mai înțeles că nu va fi niciodată singur pe calea aceasta; cu el va fi mereu Hristos Cel răstignit pe Cruce pe Care L-a iubit până la moarte. Iată, și azi, Hristos Domnul cu Crucea Sa parcurge drumurile noastre și ia asupra Sa fricile noastre, problemele noastre, suferințele noastre, chiar și pe cele mai profunde.
Datorită lui Hristos, Care a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră, Crucea reprezintă triumful definitiv al iubirii lui Dumnezeu asupra tuturor păcatelor lumii. Crucea este, aşadar, simbolul cel mai puternic al biruinței, al Învierii.
Iisus a învins violența neopunându-i o violență mai mare, ci îndurând-o și arătând toată nedreptatea și inutilitatea ei. Adevărații martiri ai lui Hristos nu mor cu pumnii strânși de ură și nici lăsând testamente de răzbunare, ci mor cu mâinile împreunate de rugăciune. De aceea, Crucea este cel mai mare și mai tainic semn al biruinței dintre cele ce se pot vedea.
Crucea exprimă transfigurarea suferinţei în iubire, a morţii în înviere, biruința asupra păcatelor; și aceasta o face simbolul cel mai elocvent al speranței pe care lumea l-a văzut vreodată.
Crucea vorbește tuturor celor care suferă – celor asupriți, bolnavi, săraci, marginalizați, victime ale războiului, ale violenței – crucea le oferă tuturor speranța că Dumnezeu suferă împreună cu ei şi că poate să transforme suferința lor în mângâiere şi bucurie, în înviere.
Și în zilele noastre, vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați pentru credința lor mai ales în Orientul Mijlociu, uciși, arși de vii, sugrumați, decapitați, sub tăcerea lașă a unui Occident creştin doar cu numele.
Vedem Crucea lui Hristos în cei care fug, epuizați și înfricoșați, din calea războaielor. Vedem Crucea lui Hristos ostracizată de cei care vor să o scoată din școli și din instituțiile și spațiile publice, care vor să-L excludă pe Hristos din viața publică, în numele unui păgânism laicist, în numele unei pretinse egalități.
Vedem Crucea lui Hristos în suferința copiilor și tinerilor exploatați cu complicitatea celor care ar trebui să-i ocrotească; vedem Crucea lui Hristos în durerea bătrânilor abandonați de propriile rude.
Iată de ce lumea are nevoie de Cruce! Ea nu este un simplu semn de evlavie privată, de pietate domestică, nu este un simplu semn distinctiv de apartenență la un grup din interiorul societății. Semnificația ei cea mai profundă nu are nimic de a face cu impunerea forțată a unui crez sau a unei filozofii. Semnul Crucii ne vorbește despre iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru oameni, ne vorbește despre Înviere şi biruință, ne arată că iubirea poate fi mai tare decât ura, decât violenţa şi moartea.
O lume fără cruce ar fi o lume fără speranță, o lume în care tortura și brutalitatea s-ar dezlănțui, cel slab ar fi exploatat și aviditatea ar avea ultimul cuvânt. Numai crucea le pune capăt”, ”, a spus sâmbătă Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, la Paraclisul Catedralei Naționale din București.
