Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, a transmis, cu prilejul praznicului Învierii Domnului din 2026, mesaje de felicitare către lideri ai unor state de tradiție creștină, între care se numără și președintele României, Nicușor Dan.
Mesajele au fost adresate mai multor conducători de stat din spațiul internațional, între care președintele Serbiei și prim-ministrul Ungariei, dar și altor lideri politici din țări cu tradiție creștină.
Mesaj pascal adresat liderilor de stat
În cuvântul său, Patriarhul Moscovei a subliniat rolul credinței în contextul provocărilor contemporane:
„În mijlocul furtunilor care se abat asupra omenirii de astăzi, creștinii sunt chemați să arate pace sufletească și tărie de duh, nădăjduind în Mântuitorul Cel Înviat.”
Totodată, a evidențiat importanța faptelor de milostenie și solidaritate:
„În aceste zile luminoase de Paști, suntem chemați să săvârșim cu mai multă râvnă fapte de iubire și de bunătate, să avem grijă de aproapele și să-i ajutăm să depășească încercările.”
Urări pentru conducătorii statelor
În final, Patriarhul Moscovei a transmis urări de sănătate și sprijin divin în activitatea publică:
„Domnul Cel înviat din morți să vă dăruiască sănătate deplină și bunăstare, ajutându-vă în slujirea pe care o împliniți spre binele țării dumneavoastră.”
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral transmis de Patriarhul Kirill liderilor țărilor ortodoxe de Paști:
„Vă felicit din inimă cu prilejul praznicului Sfintelor Paști.
În mijlocul furtunilor care se abat asupra omenirii de astăzi, creștinii sunt chemați să arate pace sufletească și tărie de duh, nădăjduind în Mântuitorul Cel Înviat.
În aceste zile luminoase de Paști, suntem chemați să săvârșim cu mai multă râvnă fapte de iubire și de bunătate, să avem grijă de aproapele și să-i ajutăm să depășească diferitele încercări.
Domnul Cel înviat din morți să vă dăruiască sănătate deplină și bunăstare, ajutându-vă în slujirea pe care o împliniți spre binele țării dumneavoastră.
Cu respect,
+KIRILL, PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII”


