Un atac cu drone ucrainene asupra a două centre logistice s-a soldat cu cel puţin opt morţi în Rusia şi un incendiu într-un depozit de petrol din regiunea Moscova a dus la evacuarea unei maternităţi, au anunţat autorităţile locale sâmbătă.
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor și persoanelor afectate de atacul cu drone asupra orașului Kotovsk, din regiunea Tambov.
În mesajele adresate guvernatorului regiunii Tambov, Evgheni Pervîșov, precum și mitropolitului Teodosie al Tambovului și Rasskazovo, Patriarhul Kirill afirmă că atacul a vizat un obiectiv civil și exprimă compasiunea față de familiile celor decedați și față de persoanele rănite.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse își exprimă convingerea că autoritățile locale vor acorda sprijinul necesar victimelor și rudelor acestora și precizează că clericii Eparhiei de Tambov sunt pregătiți să ofere asistență spirituală tuturor celor aflați în suferință.
În același timp, Patriarhul Kirill spune că se roagă pentru odihna sufletelor celor care și-au pierdut viața, pentru însănătoșirea răniților și pentru întărirea celor îndoliați.
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral al Patriarhului Kirill:
„Către guvernatorul regiunii Tambov, Evgheni Alekseevici Pervîșov
Către familiile celor decedați și persoanele afectate în urma atacului cu drone asupra orașului Kotovsk
Stimate Evgheni Alekseevici,
Dragi frați și surori,
Cu profundă tristețe am aflat despre atacul cu drone inamice produs la Kotovsk. Această fărădelege impresionează prin cruzimea ei: regimul de la Kiev a îndreptat armele împotriva unor oameni pașnici care își desfășurau activitatea la un obiectiv civil. Îmi exprim sincera compasiune față de toți cei afectați de această tragedie.
Sunt convins că autoritățile regiunii vor acorda ajutorul necesar persoanelor rănite și familiilor celor care și-au pierdut viața. La rândul lor, clericii Eparhiei de Tambov sunt pregătiți să depună toate eforturile pentru a oferi sprijin duhovnicesc celor care au nevoie de mângâiere.
Mă rog pentru odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu recent mutați la Domnul în locașurile cerești, pentru grabnica vindecare a răniților și pentru întărirea tuturor celor îndurerați.
Cu sincere condoleanțe,
† KIRILL
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii”
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul adresat Mitropolitului Teodosie al Tambovului și Rasskazovo:
„Înaltpreasfințitului Teodosie, Mitropolitul Tambovului și Rasskazovo
Înaltpreasfinția Voastră,
Am primit cu durere în suflet vestea tragediei petrecute la Kotovsk. Atacul inamic asupra unui obiectiv civil, în urma căruia și-au pierdut viața și au fost răniți civili nevinovați, dovedește încă o dată josnicia și lipsa de scrupule a organizatorilor și autorilor unor asemenea fărădelegi.
Împărtășind durerea tuturor celor loviți de această tragedie, sunt încredințat că clerul Eparhiei de Tambov le va acorda întregul sprijin posibil.
Fie ca Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea (2 Corinteni 1, 3) să odihnească împreună cu cei drepți sufletele robilor Săi nou-adormiți, să le dăruiască putere și curaj celor rămași în urmă și să întărească mâinile medicilor care luptă pentru viața răniților.
Cu sincere condoleanțe,
† KIRILL
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii”


