Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a oficiat, pe 6 mai 2026, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală „Învierea lui Hristos”, principalul lăcaș de cult al Forțelor Armate ale Federației Ruse, situat în complexul militar-patriotic „Patriot”.
La finalul slujbei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a adresat un mesaj credincioșilor, în care a făcut apel la rugăciune pentru „independența și libertatea Rusiei” și pentru armata rusă implicată în apărarea frontierelor țării.
„Să ne rugăm stăruitor, foarte stăruitor, ca Domnul să păzească patria noastră, pentru ca nicio forță, oricât de puternică ar fi, să nu poată zdruncina libertatea noastră, independența noastră și dezvoltarea suverană a marii și minunatei noastre țări – Rusia”, a declarat Patriarhul Kirill.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a susținut că Rusia își va putea păstra independența prin unirea „rugăciunii cu eforturile militare, științifice, economice și tehnice”.
„Credem că, unind rugăciunea cu eforturile militare, științifice, economice și tehnice, vom asigura această independență până la sfârșitul veacurilor, pentru ca nimeni și niciodată să nu pășească cu gând rău pe pământul sfânt al Patriei noastre iubite”, a afirmat patriarhul rus.
PF Kirill a îndemnat, de asemenea, la rugăciune pentru soldații ruși și pentru cei căzuți în lupte.
„Amintindu-ne de curajul celor căzuți și rugându-ne pentru odihna celor morți, să ne rugăm și pentru armata noastră, care astăzi stă la apărarea sfintelor hotare ale Patriei noastre”, a spus acesta.
În finalul mesajului, Patriarhul Kirill a cerut binecuvântare pentru Rusia, pentru președintele Vladimir Putin și pentru conducerea militară a Federației Ruse.
„Domnul să păzească țara noastră, pe președintele nostru, comandantul suprem Vladimir Vladimirovici Putin, pe conducătorii militari și pe soldații noștri – pe toți cei care stau de strajă independenței și libertății Rusiei, Patria noastră!”, a afirmat Patriarhul Moscovei.


