Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis mesaje de condoleanțe în legătură cu tragicul accident rutier petrecut în România, soldat cu moartea a șapte tineri bărbați, suporteri ai echipei de fotbal PAOK, și rănirea altor trei. Mesajele au fost adresate mitropoliților de Veria, Naousa și Campania, Pantelimon, de Kitros, Gheorghe, și de Salonic, Filotheos.
Mesaj patriarhal după incendiul din Trikala
Un mesaj de condoleanțe separat a fost trimis și mitropolitului de Trikki, Gardikion și Pyli, Hrisostom, ca urmare a incendiului devastator izbucnit într-o fabrică din Trikala. În urma tragediei, cinci femei care lucrau în unitatea respectivă și-au pierdut viața.
Rugăciune și solidaritate din partea Patriarhiei Ecumenice
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului și Întâistătătorul său au transmis că se roagă Domnului Celui Înviat pentru odihna sufletelor victimelor, pentru întărirea și mângâierea familiilor îndoliate și a celor apropiați, precum și pentru vindecarea grabnică și deplină a persoanelor rănite în urma accidentului din România.
Sprijin spiritual în fața tragediilor
Prin aceste mesaje, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a reafirmat sprijinul spiritual al Bisericii Mamă față de cei afectați de cele două tragedii, exprimând compasiune și solidaritate față de comunitățile îndoliate.






