În cadrul unei predici susținute pe 23 august 2025 la Catedrala din Stockholm, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis un mesaj puternic despre importanța păcii și unității între oameni și biserici. El a amintit cuvintele rostite în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Să ne rugăm pentru pacea întregii lumi, pentru statornicia sfintelor biserici ale lui Dumnezeu și pentru unirea tuturor.” Patriarhul a subliniat că pacea și unitatea sunt „semințele convertirii inimii și minții”, o metanoia ce presupune transformare personală și decizii politice responsabile.
Două dimensiuni ale păcii
Ierarhul a descris două feluri de pace: cea care „vine de sus” și se naște din rugăciune și liniște, și cea care izvorăște din dialog și comuniune. Citându-l pe Avva Isaac Sirul, Bartolomeu a spus: „Dacă faci pace cu tine însuți, atunci cerul și pământul vor face pace cu tine.” El a subliniat că modul în care oamenii se tratează unii pe alții influențează și relația lor cu mediul înconjurător: „Avem în puterea noastră să contribuim fie la vindecarea lumii, fie la suferința ei. Prieteni dragi, ce vom alege?”
Dialog și unitate creștină
Patriarhul a amintit că dialogul ecumenic este o componentă esențială a Patriarhiei Ecumenice și a evocat figura lui Nathan Söderblom, arhiepiscop de Uppsala și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pe care l-a numit un „episcop al păcii”.
În încheiere, a adresat un apel pentru solidaritate: „Această pace care vine prin unitate este tocmai ceea ce suntem chemați să comemorăm și să celebrăm în această seară. Să venim cu toții cu această pace într-o lume care flămânzește și însetează după unitate, solidaritate și integritate ca niciodată până acum. Aceasta este rugăciunea noastră fierbinte și nădejdea noastră de neclintit.”
ADEVARULBISERICII.RO publică textul integral al discursului rostit de Patriarhul Ecumenic:
Majestățile Voastre,
”Iubiți frați și surori în Domnul,
„Să ne rugăm pentru pacea întregii lumi, pentru statornicia sfintelor biserici ale lui Dumnezeu și pentru unirea tuturor.”
Aceasta este una dintre primele cereri din Dumnezeieștile Liturghii ale Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșite în Bisericile Ortodoxe de peste șaptesprezece secole. Unitatea și pacea au fost caracteristicile fundamentale și distinctive ale ucenicilor lui Iisus Hristos încă din cele mai vechi timpuri apostolice. Și dacă epoca noastră va fi ținută minte, poate fi bine pentru cei care și-au dedicat viața cauzei păcii unificatoare. Ca creștini convinși și devotați, suntem chemați să „urmărim cele ce duc la pace.” (Romani 14,19)
Împăcarea și pacea cer o răsturnare radicală a ceea ce devine tot mai mult modul normativ de supraviețuire în lumea noastră. Pacea lăuntrică și pacea globală sunt calea distinctivă de rupere a ciclului violenței și al nedreptății. Într-adevăr, pacea și unitatea țin de alegeri individuale și instituționale, precum și de schimbări individuale și instituționale. Ele sunt, în ultimă analiză, semințele convertirii inimii și minții, ceea ce numim metanoia, care implică o transformare esențială a practicilor personale și a deciziilor politice. Pacea, în cele din urmă, cere sacrificiu și curaj, pentru ca noi să putem deveni comunități ale transfigurării, prin care „Hristos se formează în noi” (Galateni 4,19) și suntem „conformizați cu chipul lui Hristos” (Romani 8,29). Și există două feluri în care percepem și practicăm o asemenea pace:
Mai întâi, pacea care vine de sus (Iacov 3,17), care nu este din lumea aceasta (Ioan 14,27), care întrece toată înțelegerea (Filipeni 4,7), izvorăște din adâncul tăcerii și al rugăciunii. În cuvintele Avvei Isaac Sirul: „dacă faci pace cu tine însuți, atunci cerul și pământul vor face pace cu tine.” Acest fel de pace ne permite și ne împuternicește să „iubim pe vrăjmașii noștri și să facem bine celor ce ne urăsc” (Luca 6,27). Niciodată nu a fost mai mare nevoie de vocea unei creștinătăți unite decât astăzi. Făurirea păcii este legată integral și inseparabil de conviețuirea tuturor oamenilor și de supraviețuirea planetei noastre. Ea se reflectă în felul în care ne purtăm unii cu alții și în felul în care tratăm mediul natural. Modul în care ne comportăm și ne respectăm unii pe alții oglindește și influențează modul în care tratăm și răspundem restului creației. Avem în puterea noastră să contribuim fie la vindecarea lumii noastre, fie la suferința ei. Iubiți prieteni, ce vom alege?
Apoi, pacea care este harul Domnului nostru Iisus Hristos (2 Corinteni 13,14), rodul Duhului (Galateni 5,22) și darul Mângâietorului (Ioan 14,26), izvorăște din lărgimea dialogului și a comuniunii. Întâlnirea și dialogul ecumenic se află în ADN-ul Patriarhiei Ecumenice, un element integral al dorinței noastre de a împlini voia Domnului ca „ucenicii Lui să fie una” (Ioan 17,21). Această deschidere spre unire și comuniune, spre unitate și comunitate, a fost de asemenea în inima Arhiepiscopului de Uppsala, Nathan Söderblom, vizionar și pionier al Mișcării Ecumenice chiar dinaintea perioadei sale de formare, „Episcopul Păcii,” profund venerat de Biserica Luterană și laureat al Premiului Nobel. Vremurile și inițiativele sale au fost temelia și premergătoarele Consiliului Mondial al Bisericilor și ale consiliilor naționale de biserici din întreaga lume.
Iubiți prieteni,
Această pace care vine prin unitate este tocmai ceea ce suntem chemați să comemorăm și să celebrăm în această seară. Să venim cu toții cu această pace într-o lume care flămânzește și însetează după unitate, solidaritate și integritate ca niciodată până acum. Aceasta este rugăciunea noastră fierbinte și nădejdea noastră de neclintit.”
