Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit sâmbătă, 14 septembrie 2024, în ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.
„Crucea este semnul ascultării smerite a lui Hristos față de Dumnezeu, ascultării până la moarte pentru a birui păcatul neascultării celui dintâi, Adam. Hristos Domnul, noul Adam, S-a făcut pe Sine ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. Mântuitorul Iisus Hristos a primit a fi răstignit ca urmare a faptului că El în mod liber a acceptat moartea. (…) Crucea lui Hristos arată iubirea Lui smerită și ascultătoare față de Dumnezeu până la moarte. În același timp, moartea Lui pe cruce ne arată iubirea Lui milostivă față de oameni, pentru că Iisus nu a murit pe cruce nici blestemând, nici pedepsind, nici vorbind de rău pe cei care L-au răstignit, ci spune «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac». Față de Dumnezeu este ascultător smerit până la moarte și față de cei care L-au răstignit El Se arată milostiv și iertător. (…) Taina Crucii lui Hristos ne arată că în iubirea smerită a ascultării până la moarte a lui Hristos se afla ascunsă deja puterea Învierii Lui. Învierea lui Hristos este biruință asupra păcatului neascultării, asupra iadului și asupra diavolului neascultător și mândru. De aceea, în însăși taina Crucii stă ascunsă puterea Învierii, iar Învierea lui Hristos arată slava Sfintei Cruci. Crucea ascunde în ea lumina Învierii, iar aceasta confirmă puterea Sfintei Crucii.
Sfântul Constantin cel Mare a trimis pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim să caute crucea despre care se știa că este ascunsă undeva. După multe săpături, după ce împăratul a dat ordin să fie dărâmat templul zeiței Venus pe care l-a construit împăratul roman Adrian la anul 180, au fost găsite trei cruci: a lui Iisus și a celor doi tâlhari, ascunse într-o peșteră. Printr-o minune de vindecare a unei femei muribunde s-a arătat care dintre cele trei cruci este făcătoare de viață, dătătoare de sănătate, iar aceasta a fost considerată crucea lui Iisus. A fost oferită de către împărăteasa Elena în anul 328 episcopului Ierusalimului Macarie, care apoi a arătat-o mulțimii, a ridicat-o pe un podium, și mulțimea s-a închinat și a cântat «Doamne, miluiește». Aceasta a fost prima înălțare a Sfintei Cruci în fața mulțimilor.
Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a poruncit să se zidească o biserică mare la Ierusalim, care să acopere și mormântul Domnului și locul răstignirii Lui. Această biserică a fost sfințită în anul 335, în data de 13 septembrie, iar în ziua următoare, 14 septembrie, episcopii, preoții și diaconii care au fost prezenți la sfințire au avut bucuria să vadă din nou lemnul Sfintei Cruci, acela pe care l-a dăruit împărăteasa Elena episcopului Macarie al Ierusalimului. Astfel, începând din acest an, 335, în data de 14 septembrie avem încontinuu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Peste câteva secole, la anul 614, perșii conduși de regele lor Cosroe au invadat Țara Sfântă, au cucerit Ierusalimul și au răpit crucea de acolo și au dus-o în capitala lor, la Ctesiphon. Atunci, împăratul Heraclie al Bizanțului a început o luptă puternică împotriva perșilor, și în anul 628 a reușit să recapete crucea pe care au răpit-o. Acest lemn al crucii a fost dus mai întâi la Constantinopol, iar în anul 629, după unii 630, a fost înmânat de către împăratul Heraclie Patriarhului Zaharia al Ierusalimului, care la rândul său a ridicat crucea pe un podium și a arătat-o mulțimii și s-a cântat din nou «Doamne, miluiește». Aceasta a fost a doua reafirmare a cinstirii Sfintei Cruci.
Întrucât exista pericolul ca Ierusalimul să fie cucerit de către arabii musulmani, în anul 634, același împărat Heraclie al Bizanțului a hotărât ca să ia lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim și să-l ducă la Constantinopol pentru a fi mai în siguranță. Mai târziu, părticele din lemnul Sfintei Cruci au fost dăruite unor conducători de țări, dar și unor mănăstiri și biserici importante din apus și din răsărit. În România avem la Mănăstirea Putna un fragment din lemnul Sfintei Cruci și la Biserica «Sfântul Vasile»-Victoria din București. Lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit ca o binecuvântare și ajutorare a creștinilor pentru a spori evlavia lor față de Sfânta Cruce și credința lor în Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat.
Înălțarea Sfintei Cruci înseamnă înălțarea omului în iubirea Preasfintei Treimi. Crucea lui Hristos arată iubirea Lui smerită și ascultătoare față de Dumnezeu până la moarte. Și în același timp moartea Lui pe cruce ne arată iubirea Lui milostivă față de oameni. Pentru că Iisus nu a murit pe cruce nici blestemând, nici pedepsind, nici vorbind de rău pe cei care L-au răstignit, ci spunând: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.
Deci față de Dumnezeu El este ascultător smerit până la moarte. Și față de cei care L-au răstignit, față de vrăjmași, față de cei care erau ostili Lui, care L-au respins, L-au refuzat și L-au osândit la moarte, El Se arată milostiv și iertător.
Sfânta Cruce ne arată o altă putere decât puterea violenței, o altă manifestare decât ura. Hristos cel răstignit pe Cruce nu răspunde la ură cu ură și la violență cu violență și la aroganță și mândrie cu aroganță și mândrie. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune că Iisus Hristos a răstignit, a țintuit pe Cruce puterile diavolești.
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, văzând diavolul că nu Îl poate ispiti cu ispitele plăcerilor, în Pustia Carantaniei, timp de 40 de zile, a încercat să Îl ispitească prin ispita durerii, sau a suferinței. Dar Iisus a preferat să sufere, dar să rămână ascultător până la moarte față de Dumnezeu, decât să se supună diavolului. De aceea, prin smerenia și ascultarea Sa smerită până la moarte, a biruit puterile diavolești, care nu sunt smerite, ci neascultătoare, mândre și arogante. Aici Sfântul Maxim spune că Iisus a biruit puterile diavolești și îl bătea pe diavolul ascuns în cei care strigau: Răstignește-l! Răstignește-l!
Prin iubirea Lui smerită față de Dumnezeu, cu ascultare până la moarte, și prin răbdarea Lui în tăcere și smerenie, El a biruit puterile diavolești arogante, mândre și neascultătoare de Dumnezeu. Taina aceasta a Crucii lui Hristos ne arată că în iubirea smerită, în ascultarea până la moarte a lui Hristos se afla ascunsă deja puterea Învierii Lui.
Pentru că iubirea lu Hristos este biruință asupra păcatului neascultării, asupra iadului, care este izolare și însingurare, prin faptul că El aduce în iad comuniunea, lumina unirii Dumnezeirii cu umanitatea Sa și a umanității Sale cu Dumnezeirea, biruind întunericul și singurătatea iadului.
De aceea, în însăși taina Crucii este ascunsă puterea Învierii. Iar învierea lui Hristos arată slava Sfintei Cruci. Deci crucea ascunde în ea lumina învierii, iar lumina învierii confirmă puterea Sfintei Cruci. De aceea, noi cântăm atunci când serbăm pomenirea Sfintei Cruci: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă învierea Ta o lăudăm și o mărim.
Crucea este deodată simbolul iubirii și ascultării smerite a lui Hristos și a morții Lui de bunăvoie, dar și semnul biruinței prin înviere, al biruinței asupra păcatului neascultării, asupra iadului, asupra diavolului, asupra morții. Deci logica crucii nu este logica omenească a umanității căzute, ci a umanității smerite, sfințite și înălțate în iubirea Preasfintei Treimi.””, a afirmat PF Daniel.
