Patriarhul Daniel a vorbit în predica sa de duminică despre vindecare și înviere în prezența miilor de pelerini veniți la București pentru a se ruga Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și Sfântului și Dreptul Lazăr, al cărui cinstit cap a fost adus din Cipru.
„Smerenia adâncă, unită cu credința puternică au făcut pe milostivul Iisus Hristos să-i dăruiască acestei femei vindecare imediată. Iisus îi dăruiește sănătate, îi dăruiește onoarea de a fi numită fiică și îi dăruiește bucuria unei vieți pașnice, pentru că îi spune: Mergi în pace, credința ta te-a mântuit.
Nu i-a zis femeie, cum uneori obișnuia Iisus, ci i-a zis: Îndrăznește, fiică. Când Iisus numește pe cineva fiule sau fiică, aceasta înseamnă că a citit în sufletul persoanei respective o credință puternică. Aceștia care aveau credință puternică erau fii și fiice ale lui Avram.
Pentru creștinii ortodocși nimic nu este întâmplător, ci totul proniator.
Mântuitorul a înviat din morți trei persoane: pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și pe prietenul său, Lazăr din Betania. Toate aceste persoane erau tineri. Prin aceasta a arătat că tinerii sunt imaginea celor chemați la viață veșnică, la tinerețe veșnică și ei sunt o speranță pentru părinții lor, că vor avea grijă de ei atunci când vor fi în vârstă înaintată.
În mod deosebit, învierea Sfântului Lazăr din Betania, pe care o relatează Evanghelia după Ioan, în capitolul 11, este cea mai profundă prezentare a tainei învierii, pentru că ea a avut loc cu puțin timp înainte de pătimirile Mântuitorului în Ierusalim, de moartea și învierea Sa.
De asemenea, acest episod evanghelic este important pentru că Mântuitorul prezintă adevărul despre înviere: „Eu sunt Învierea, Calea și Viața, cel ce crede în Mine viu va fi, chiar dacă va muri” (Ioan 11:25).
Ce înseamnă aceasta? Că învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor nu este un fenomen natural, nici sociologic, ce este darul exclusiv al lui Hristos pentru toți oamenii. De aceea, în Troparul Învierii se spune: Și celor din morminte viață dăruindu-le.
Învierea lui Lazăr cel mort de patru zile a devenit icoana învierii tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor. Când Iisus plângea, nu plângea numai pentru Lazăr, ci pentru întreaga umanitate.
De aceea, când a zis Lazăre, vino afară, în mod profetic El a arătat icoana învierii de obște, și anume că toți vor învia din morți la chemarea glasului iubirii veșnice a lui Hristos.
Cuvioșii s-au ostenit prin rugăciuni multe, prin post mult, prin nevoințe, prin privegheri multe, prin îndurarea multor ispite și necazuri, adesea boli, persecuții, fără să cârtească, fără să se răzvrătească. Lor le spune Hristos Domnul: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați. Și vedem aici exemplul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi sau Basarabov, care a trăit o viață în sărăcie și simplitate.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este un mare isihast, smerit, tăcut. El a presimțit într-o zi că trece la Domnul și s-a așezat între două pietre și și-a dat duhul în mâinile Domnului într-o singurătate totală. Numai îngerii din ceruri, viețuitoare sau păsările din jur au fost prezente la trecerea sa de la viața pământească la viața cerească.
Această prezență a Sfântului Dimitrie a fost prezența unui ocrotitor. A ocrotit Capitala de mai multe ori de ciumă, de holeră, de boli, de incendii, arătându-se și un mare vindecător de boli”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
