Anul 2025 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Această decizie, luată în ședința din 29 februarie 2024, subliniază importanța istorică și spirituală a acestor aniversări pentru Biserica Ortodoxă Română și poporul român.
100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie
Patriarhia Română a fost înființată la 4 februarie 1925, într-un context istoric dominat de Marea Unire din 1918. Această realizare a fost văzută ca o încununare a unității naționale și a identității ortodoxe românești. Decizia de ridicare a Bisericii la rangul de Patriarhie a fost confirmată de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, care a transmis tomosul de recunoaștere la 30 iulie 1925.
„Ortodoxia românească, păstrând unitatea dogmatică, liturgică și canonică, a devenit un simbol al unității spirituale și culturale a poporului român”, a subliniat Patriarhul Daniel în mesajul său.
140 de ani de autocefalie
Anul 2025 marchează și 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, act oficializat în 1885 de Patriarhia Ecumenică. Autocefalia a fost un pas crucial în consolidarea independenței Bisericii Ortodoxe Române, reflectând aspirațiile naționale și spirituale ale poporului român.
Comemorarea duhovnicilor și mărturisitorilor din secolul al XX-lea
Sfântul Sinod a hotărât ca anul 2025 să fie dedicat și comemorării duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, care și-au păstrat credința și demnitatea în fața persecuțiilor regimului comunist. Acești mari duhovnici sunt recunoscuți pentru rezistența lor spirituală și pentru exemplul oferit generațiilor viitoare.
„Canonizarea mărturisitorilor din secolul trecut este un act de recunoaștere a vieții lor sfinte, subliniind că adevărata credință transcende orice ideologie politică și rămâne ancorată în iubirea pentru Hristos”, a declarat Patriarhul Daniel.
Manifestări și evenimente speciale
Patriarhia Română a pregătit un program amplu pentru a marca aceste aniversări:
- Organizarea de simpozioane, conferințe și expoziții pe teme istorice și spirituale.
- Proclamarea oficială a canonizării unor noi sfinți români.
- Realizarea de filme documentare, materiale publicistice și emisiuni radio-TV prin intermediul Centrului de Presă Basilica.
- Evenimente liturgice și culturale la nivel național, inclusiv o ședință solemnă a Sfântului Sinod.
Un moment de reflecție și unitate
Anul 2025 este o ocazie de a reflecta asupra rolului crucial al Bisericii Ortodoxe Române în istoria națională, de a omagia pe cei care au contribuit la unitatea și demnitatea noastră spirituală și de a reafirma angajamentul față de valorile ortodoxe.
Patriarhul Daniel a subliniat că aceste aniversări sunt „un prilej de recunoștință față de înaintașii noștri, care au luptat pentru libertatea și demnitatea Bisericii noastre, și o chemare la întărirea în credință și la slujirea aproapelui”.
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral al Patriarhului Daniel:
”Anul 2025, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX‑lea, reprezintă un moment unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o chemare la recunoștință față de înaintașii noștri și reflecție asupra rolului Bisericii noastre în viața poporului român. Patriarhia Română a fost, de‑a lungul celor 100 de ani de existență, o făclie nestinsă a credinței și a unității naționale, iar duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX‑lea au fost adevărați apărători ai credinței ortodoxe în fața încercărilor și prigoanelor.
Împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române este o ocazie de a ne adânci în cunoașterea istoriei Bisericii noastre, care a fost strâns legată de destinul poporului român și de aspirațiile lui de unitate și libertate. În același timp, este un moment de comemorare a celor care, prin jertfa lor, au apărat și mărturisit credința ortodoxă, chiar și în cele mai grele timpuri.
Înființarea Patriarhiei Române a fost o realizare bisericească națională, confirmată de Patriarhia Ecumenică
După patru decenii de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1885, Patriarhia Română a luat naștere la 4 februarie 1925, într‑un context istoric marcat de Marea Unire din anul 1918, care a adunat într‑un singur Stat unitar toate provinciile istorice românești. Unitatea națională realizată prin Marea Unire din 1918 cerea, în mod firesc, o reorganizare a Bisericii Ortodoxe Române, pentru a reflecta noua realitate politică și teritorială a României Mari. Unirea nu era doar o necesitate administrativă, ci și o expresie a unității spirituale care exista între credincioșii din toate provinciile românești. „În vederea întăririi unificării noastre bisericești, dar și pentru creșterea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în toată lumea creștină, s‑a pus și problema ridicării ei la demnitatea de patriarhie”1.
În 4 februarie 1925, la propunerea Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909‑1934), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei, propunere votată în unanimitate. În aceeași ședință, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului‑Noului Severin (1921‑1938) a dat citire Actului de Înfiinţare a Patriarhatului românesc și hotărârea a fost comunicată guvernului spre legiferare. După adoptarea proiectului de lege de către corpurile legislative (12 și 17 febr. 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925.
Patriarhia Ecumenică, reprezentată de Patriarhul Vasile al III‑lea (1925‑1929), a considerat „binevenită şi îndreptăţită […] ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală”2 și a transmis tomosul pentru recunoaşterea Patriarhiei la 30 iulie 1925. Învestirea și întronizarea primului Patriarh, Miron Cristea, la 1 noiembrie 1925, a consfințit înfiinţarea Patriarhiei Române.
Rolul Patriarhiei Române în lumea ortodoxă
Înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută pe plan internațional, mai ales prin Tomosul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Recunoașterea oficială a Patriarhiei Române de către celelalte Biserici Ortodoxe autocefale a întărit prestigiul Bisericii Ortodoxe Române și a contribuit la consolidarea rolului său în simfonia Ortodoxiei mondiale.
Patriarhia Română nu a fost doar o instituție administrativă, ci și un simbol al unității naționale, spirituale și culturale. Prin eforturile sale, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Ortodoxia balcanică și orientală, contribuind la salvarea multor așezăminte bisericești și la păstrarea credinței ortodoxe în vremuri dificile.
Duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX‑lea
Cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, Sfântul Sinod a hotărât proclamarea oficială a unor sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din timpul regimului comunist. Acești sfinți au fost canonizați pentru modul lor de a‑și păstra credința și demnitatea creștină în fața opresiunii. Biserica îi cinstește pentru că au rezistat cu demnitate persecuțiilor și au mărturisit adevărul lui Hristos, chiar și în condiții de tortură și moarte, oferind astfel exemplu viu de trăire creștină autentică. Canonizarea lor este un act de recunoaștere a sfințirii vieții și jertfei lor, care transcende orice context politic, subliniind faptul că adevărata mărturisire creștină nu susține ideologii lumești trecătoare, ci valorile eterne ale credinței și iubirii de Dumnezeu.
Chiar dacă unii dintre noii sfinți mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române au avut, la un moment dat, anumite simpatii politice sau au fost influențați de contextul istoric și social în care au trăit, canonizarea lor nu este legată de aceste aspecte, deoarece, prin pocăință profundă și sfințirea propriei vieți, acești mărturisitori s‑au dezis de acele simpatii și au lucrat necontenit pentru creșterea spirituală a semenilor lor și pentru binele Bisericii. În acest fel, ei au devenit exemple vii de pocăință, de răbdare, de jertfă și de iubire pentru Hristos, arătând că adevărata credință transcende orice ideologie politică și se manifestă prin iubirea smerită și milostivă a aproapelui și prin trăirea vieții sfinte în Hristos. Sfinții au înțeles că desăvârșirea constă nu în lipsa de păcat, ci, mai ales, în strădania constantă de a rămâne uniți cu Dumnezeu Cel sfânt, prin pocăință, rugăciune și iubire darnică sau milostivă (cf. Evrei 12, 14).
Dascăli ai credinței și rugători în cer
Duhovnicii și mărturisitorii români din secolul al XX‑lea, canonizați de Biserică, sunt înţelepţi dascăli ai credinței ortodoxe și ai vieții creștine. Prin viața lor, ei ne învață că nici o putere lumească trecătoare nu poate învinge credința adevărată. Fiind mari rugători, pașnici și răbdători, ei i-au păstorit pe credincioși pe calea mântuirii și au ajutat astfel Biserica Ortodoxă Română să desfășoare o activitate pastorală și duhovnicească permanentă în viața poporului român.
Moștenirea lor spirituală ne inspiră astăzi să păstrăm credința ortodoxă și să apărăm virtuțile și valorile vieții creștine în fața provocărilor actuale. Acești sfinți mărturisitori sunt icoane vii ale Bisericii noastre, care ne învață că iubirea jertfelnică pentru Hristos este cea mai înaltă chemare a fiecărui creștin.
Centenarul Patriarhiei Române este, în același timp, un moment de mare bucurie și de recunoștință pentru toți românii ortodocși. Acest secol de existență și de activitate bogată a Patriarhiei Române a fost marcat de multe binecuvântări, dar și de unele încercări dificile, pe care Biserica Ortodoxă Română, cu ajutorul lui Dumnezeu, le‑a depășit cu răbdare, înțelepciune și speranță.
Privind înapoi la acești 100 de ani, vedem atât o istorie bogată, cât și o moștenire spirituală frumoasă lăsată de înaintașii noștri – fie că vorbim de patriarhii care au păstorit Biserica în mod înțelept sau de ierarhii, preoții, diaconii, monahii și credincioșii mireni rugători și mărturisitori care au apărat și transmis credința ortodoxă în vremuri grele, unind în sufletul lor suferința Crucii cu speranța Învierii, lacrimile pocăinței cu bucuria întâlnirii cu Hristos Cel înviat.
Acum, la sărbătoarea Centenarului, Patriarhia Română mulțumește Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților pentru ajutorul primit spre a păstra credința apostolică, unitatea spirituală a românilor și fraternitatea panortodoxă. De asemenea, exprimăm respectul și recunoștința noastră tuturor celor care au contribuit la înființarea, organizarea și lucrarea Patriarhiei Române ca instituție slujitoare a credinței ortodoxe și a unității poporului român. Să ne fie acest centenar un prilej de întărire în credință și de aducere‑aminte a celor care, prin iubirea lor jertfelnică, ne‑au lăsat o mărturisire și o moștenire sfântă spre slava Preasfintei Treimi, binele poporului român și bucuria Ortodoxiei întregi!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit în Catedrala Patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2025 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, miercuri, 1 ianuarie 2025.
Note:
1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 392.
2 „Tomosul Sfintei Patriarhii Ecumenice, nr. 1579”, în: Arhim. T. Simedrea, Patriarhia Românească. Acte și documente, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1926, p. 133.”
