Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală, în Duminica a 19-a după Rusalii.
„Evanghelia acestei duminici aduce ceva neobișnuit în sensul că schimbă cu totul gândirea antică păgână, dar și gândirea populară izvorâtă din Vechiul Testament. În Antichitatea păgână și chiar în mentalitatea populară inspirată din unele texte vechi-testamentare, precum Psalmii 136 și 138, circula îndemnul de a-ți iubi aproapele și și a-ți urî vrăjmașul. Mântuitorul, însă, aduce o schimbare de atitudine. În locul urii față de vrăjmași, El aduce legea iubirii față de ei. Prin aceasta, Domnul Hristos i-a întrecut pe toți legiuitorii din istoria omenirii, pentru că niciun alt legiuitor nu a poruncit vreodată ca omul să-i iubească pe vrăjmașii săi. Firea omenească păcătoasă amestecă virtutea cu păcatul și bunătatea cu răutatea. De aceea, Mântuitorul arată deosebirea dintre firea omului păcătos și comportamentul omului sfânt, milostiv și drept. El spune în Evanghelia de astăzi: «Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea». Oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să îi respecte, să-i ajute, să-i ierte, să le acorde cinste ca unor ființe raționale, iubite și binecuvântate de Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos spune, de fapt, că trebuie să săvârșim numai binele, să nu facem oamenilor răul pe care ni-l fac ei, ci doar ceea ce dorim noi ca ei să ne facă, adică binele. Domnul adaugă, apoi, că dacă îi iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemănăm doar păcătoșilor și nu progresăm spiritual, pentru că nu depășim egoismul firii umane posesive și căzute în păcat. Acest egoism reprezintă starea naturii umane căzute, nu a celei dorite și create de Dumnezeu. Cartea Facerii ne spune că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cel sfânt, bun și milostiv. Aceasta este natura umană sănătoasă. Evanghelia ne arată că starea firească, binecuvântată și sănătoasă a comportamentului uman este facerea de bine.
Deși iubirea față de vrăjmași este poruncită de Domnul Iisus Hristos, unii oameni se întreabă: cum putem să îi iubim pe vrăjmașii noștri, dacă foarte adesea îi uităm chiar și pe cei care ne-au făcut mult bine, pe părinții care ne-au născut și ne-au crescut, pe învățătorii, duhovnicii și profesorii care ne-au format, pe conducătorii care ne-au promovat într-un rang, pe cei ce ne-au ajutat în vreme de sărăcie, de boală sau de necaz? În schimb, ținem minte multă vreme răul pe care ni l-a făcut cineva, cuvântul care ne-a jignit, fapta celui care ne-a umilit sau ne-a păgubit. Toate aceste forme de răutate ale altora față de noi sunt păstrate adânc și îndelung în memoria noastră cognitivă și afectivă, astfel încât răutatea altora, memorată în noi, devine cu timpul răutatea noastră, boală a sufletului nostru. Sufletul care nu iartă și nu uită răutatea vrăjmașilor, care nu se descarcă de ea, nu este liber, nici sănătos. Ideea iertării vrăjmașilor nu este doar una de ordin moral, ci de ordin existențial. Omul liber și sănătos este cel care iartă răutatea vrăjmașilor și o dezrădăcinează din sufletul său până la uitare. De aceea, porunca Mântuitorului Hristos nu este exclusiv una de ordin juridic sau moral, ci mai ales una de ordin existențial-duhovnicesc: este vorba de sănătatea spirituală a sufletului creat după chipul lui Dumnezeu cel bun și milostiv”, a spus Preafericirea Sa.
