Patriarhul Daniel a vorbit despre semnificația Sfintei Cruci în viața Bisericii și a poporului român, în predica rostită la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că Sfânta Cruce nu este doar un simbol liturgic sau o podoabă a lăcașurilor de cult, ci semnul iubirii jertfelnice a lui Hristos, prezent în viața creștinului și în spațiul public.
„Crucea se află și pe stema României, pentru a ne reaminti că poporul român, prin credință și iubire jertfelnică, a transformat adesea suferința în biruință, durerea Crucii în bucuria Învierii, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus Patriarhul Daniel.
Patriarhul Daniel: „Crucea lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea”
Patriarhul României a arătat că sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ocupă un loc central în viața Bisericii și că cinstirea Crucii începe încă din perioada apostolică.
„Crucea lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea”, a spus Patriarhul Daniel.
El a invocat cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”.
Patriarhul a amintit și arătările Sfintei Cruci din vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și cea de la Ierusalim, din anul 351, precum și profeția Mântuitorului potrivit căreia, înainte de a doua Sa venire, se va arăta pe cer „semnul Fiului Omului”.
Două momente istorice legate de Înălțarea Sfintei Cruci
În predică, Patriarhul Daniel a prezentat pe larg cele două evenimente istorice aflate la originea sărbătorii.
Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei înaintea poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului.
Al doilea este recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în vremea împăratului Heraclie, și readucerea ei la Ierusalim, unde a fost din nou înălțată în fața credincioșilor.
Patriarhul Daniel a explicat că sărbătoarea este marcată prin post tocmai pentru că amintește de Pătimirile și Răstignirea Domnului Iisus Hristos.
„Domnul Iisus Hristos a primit în mod liber Răstignirea”
Patriarhul României a insistat asupra caracterului liber și jertfelnic al morții Mântuitorului.
„Domnul Iisus Hristos a primit în mod liber Răstignirea, din iubire smerită și milostivă pentru oameni”, a spus Preafericirea Sa.
El a explicat că, prin Înviere, Crucea a fost transformată din instrument de tortură și umilință în semn al biruinței asupra păcatului și morții.
„Prin Învierea Sa din morți, adică prin biruința Sa asupra morții, Domnul Iisus Hristos transformă Crucea, ca instrument de tortură, în semn de biruință asupra păcatului și asupra morții și în semn de slăvire a iubirii smerite și milostive.”
Patriarhul Daniel: „Puterea Învierii este ascunsă în Cruce”
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că, în teologia ortodoxă, Crucea și Învierea nu pot fi despărțite.
„Puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii”, a spus Patriarhul Daniel.
El a subliniat că Hristos rămâne pentru veșnicie nedespărțit de Cruce, deoarece trupul Său înviat păstrează semnele cuielor.
„Când ne închinăm Sfintei Cruci, noi nu ne închinăm lemnului despărțit de Hristos, ci ne închinăm lui Hristos, Cel răstignit pe lemnul Crucii și biruitor asupra morții prin Înviere.”
„Crucea nu poate fi transformată într-un semn magic”
Patriarhul Daniel a atras atenția că puterea Crucii nu trebuie înțeleasă într-o manieră magică sau ocultă.
„Crucea nu poate fi transformată într-un semn magic, cu putere ocultă, deoarece puterea harică a Sfintei Cruci vine din legătura ei directă cu Persoana lui Hristos răstignit și înviat”, a explicat acesta.
Patriarhul a arătat că Ortodoxia accentuează caracterul voluntar al jertfei Mântuitorului și legătura dintre Răstignire și iubirea smerită.
Patriarhul Daniel: Crucea înseamnă și „crucea vieții noastre”
Predica a abordat și dimensiunea personală a Crucii în viața credincioșilor.
Patriarhul Daniel a vorbit despre „crucea încercărilor”, „crucea ostenelilor”, „crucea dăruirii de sine”, dar și despre responsabilitățile concrete ale părinților, soților, monahilor, bolnavilor, celor singuri, orfanilor și celor fără adăpost.
„În Sfânta Cruce, Hristos Domnul ne dăruiește putere ca să purtăm crucea vieții noastre”, a spus Patriarhul României.
El a amintit în mod special „crucea părinților care cresc copii și îi educă în credință” și „crucea soților, soț și soție, care împreună se ajută unul pe altul”.
Crucea, prezentă în biserică și în viața cotidiană
Patriarhul Daniel a enumerat numeroase locuri în care Crucea este prezentă în viața creștină.
Ea se află pe Sfânta Masă, pe catapeteasmă, pe turlele bisericilor, pe prapuri, pe morminte, pe veșmintele preoților și pe vasele liturgice.
Creștinii se însemnează cu semnul Crucii dimineața și seara, înainte și după masă și poartă crucea primită la Botez.
„Semnul Crucii nu este doar o podoabă în biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi, Care ne cheamă la iubire smerită față de Dumnezeu și iubire milostivă față de semeni”, a spus Patriarhul Daniel.
„Crucea se află și pe stema României”
Patriarhul României a vorbit și despre prezența Crucii în spațiul românesc, de la porțile caselor și răscrucile drumurilor până la fântâni și însemnele statului.
„Crucea se află la răscruci de drumuri, ca să ne amintim de Hristos, Care a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața»”, a spus Preafericirea Sa.
El a continuat:
„Crucea se află și pe stema României, pentru a ne reaminti că poporul român, prin credință și iubire jertfelnică, a transformat adesea suferința în biruință, durerea Crucii în bucuria Învierii, cu ajutorul lui Dumnezeu.”
Patriarhul Daniel: Crucea amintește lumii de iubirea lui Hristos
La finalul predicii, Patriarhul Daniel a subliniat că Sfânta Cruce este, înainte de toate, mărturia iubirii lui Hristos pentru oameni.
„Pretutindeni, semnul Sfintei Cruci amintește lumii de iubirea jertfelnică a Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor, pentru a le dărui viață veșnică în pacea, bucuria, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.”
Patriarhul României și-a încheiat cuvântul reluând mărturia Sfântului Apostol Pavel despre Cruce ca „putere a lui Dumnezeu”.
„Puterea Crucii este puterea iubirii sfinte și jertfelnice a lui Hristos, Cel răstignit pe Cruce, și puterea iubirii milostive a lui Dumnezeu, care s-a arătat în Învierea Domnului Iisus Hristos”, a spus Patriarhul Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Patriarhul Daniel, luni, 14 septembrie, când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a slujit la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale:
„„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.”
Astăzi, Biserica noastră serbează Înălțarea Sfintei Cruci. Crucea lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea.
Această sărbătoare, acest praznic al Înălțării Sfintei Cruci, este cinstit cu o evlavie deosebită în toată Biserica și, în mod special, această zi are o dată fixă, și anume 14 septembrie, când este sărbătorită în fiecare an Înălțarea Sfintei Cruci.
Mai există încă o sărbătoare a Sfintei Cruci în a treia duminică din Postul Sfintelor Paști și în data de 7 mai a fiecărui an, când se face pomenirea arătării Sfintei Cruci pe cer, la Ierusalim.
Cinstirea Sfintei Cruci în Biserica lui Hristos a început încă din timpul Sfinților Apostoli.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, în Epistola întâi către Corinteni, capitolul 1, versetul 18.
Însă cinstirea Sfintei Cruci s-a extins și s-a intensificat mai ales după arătarea semnului luminos al Sfintei Cruci pe cer Sfântului Împărat Constantin cel Mare, lângă Roma, în data de 28 octombrie, în anul 312, și apoi în anul 351, în ziua de 7 mai, când Crucea s-a arătat deasupra Ierusalimului, acoperind Golgota până la Muntele Măslinilor.
O perioadă mai lungă s-a arătat pe cer. Despre această arătare a scris Sfântul Chiril, Episcopul Ierusalimului, într-o scrisoare adresată împăratului Constanțiu, unul dintre fiii Sfântului Constantin cel Mare.
Atunci, o mulțime de oameni au devenit creștini, o mulțime de păgâni s-au creștinat.
Deci, semnul Sfintei Cruci este dovada puterii Crucii lui Hristos, care lucrează în lume.
Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a profețit că, înainte de venirea Sa a doua, ca să judece viii și morții, se va arăta pe cer semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce.
Cea mai veche și importantă sărbătoare ortodoxă dedicată cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci, prăznuită anual la 14 septembrie, dată cu caracter fix.
Spre deosebire de alte praznice împărătești, această sărbătoare este marcată prin post, pentru că amintește de Pătimirile și Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.
În această zi sărbătorim două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci.
Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Hristos și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.
Al doilea eveniment este recuperarea sau readucerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 628, de către împăratul bizantin Heraclie. Primind-o, Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în fața credincioșilor, la 14 septembrie 629, și a așezat-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii din Ierusalim.
În tradiția populară, această sărbătoare este cunoscută și sub denumirea de „Ziua Crucii”.
Biserica noastră prăznuiește această sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci, care este și cea mai populară. Este o sărbătoare de la mijlocul primei luni din anul bisericesc, din luna septembrie, care are multe înțelesuri pentru Biserică.
De aceea, putem spune că anul bisericesc este pus sub ocrotirea Maicii Domnului, pentru că în 8 septembrie sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, și sub ocrotirea Sfintei Cruci, deoarece în 14 septembrie sărbătorim Înălțarea Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci.
Această sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci este precedată de o duminică numită Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și este urmată de o altă duminică, numită Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, pentru a arăta tocmai marea importanță a acestei sărbători.
Însă atât Duminica dinaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, cât și Duminica după sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne vorbesc despre înțelesul duhovnicesc al Sfintei Cruci.
Iar sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, cinstită întotdeauna la 14 septembrie, ne aduce aminte de Crucea însăși, de Crucea de lemn pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos.
Din acest motiv, Evanghelia care s-a citit astăzi se referă la Răstignirea Domnului Iisus Hristos, la Pătimirile și la moartea Sa sângeroasă pe Cruce.
Este vorba despre Crucea cea mai concretă, palpabilă, despre instrumentul de tortură pe care a fost răstignit Iisus Hristos, asemenea tâlharilor și răufăcătorilor. De fapt, împreună cu Iisus Hristos au fost răstigniți doi tâlhari, unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
Cel de-a dreapta L-a mărturisit pe Iisus și a zis: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!”, iar cel de-a stânga a luat în derâdere lucrarea Domnului, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 23, versetele 39 până la 43.
Sărbătoarea Înălțării Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci ne prezintă, în Evanghelia de astăzi, ceea ce ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos, după ce a fost judecat de Ponțiu Pilat, care, deși a recunoscut că Iisus este nevinovat, totuși a cedat în fața mulțimilor care strigau: „Răstignește-L! Răstignește-L!” și a permis ca El să fie răstignit.
Domnul Iisus Hristos a fost răstignit astfel pe lemnul unei cruci, care de obicei se folosea pentru moartea cea mai umilitoare și cea mai dureroasă a oamenilor condamnați ca fiind răufăcători sau tâlhari.
Domnul Iisus Hristos a primit în mod liber Răstignirea, din iubire smerită și milostivă pentru oameni. Din iubire smerită față de Dumnezeu Tatăl și din iubire milostivă față de oameni, a primit această umilitoare moarte a răstignirii pe Cruce, pe care, în Antichitate, conducătorii politici au rezervat-o sclavilor și tâlharilor.
Însă, prin Învierea Sa din morți, adică prin biruința Sa asupra morții, Domnul Iisus Hristos transformă Crucea, ca instrument de tortură, în semn de biruință asupra păcatului și asupra morții și în semn de slăvire a iubirii smerite și milostive.
Din punct de vedere cronologic sau istoric, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci începe în secolul al IV-lea, când Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în anul 328, a găsit într-o peșteră de lângă Ierusalim Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos și a oferit-o Episcopului Macarie al Ierusalimului.
Acesta a arătat-o credincioșilor, iar ei au răspuns rugându-se: „Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!”, de multe ori.
De aceea și astăzi, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, când se scoate Sfânta Cruce spre închinare, se cântă de o sută de ori „Doamne, miluiește!”.
Sfânta Elena a găsit Crucea la Ierusalim în urma multor căutări, pentru că, după ce Domnul Iisus Hristos a fost răstignit și apoi a înviat din morți, cele trei cruci, a lui Iisus și ale celor doi tâlhari, au fost ascunse într-o peșteră.
Mai târziu, în anul 119, pe locul răstignirii lui Iisus, împăratul roman Adrian a ordonat să fie construit un templu păgân, închinat zeiței Venus și zeului Jupiter.
Astfel, pentru a afla Sfânta Cruce a lui Iisus, acest templu a fost dărâmat din ordinul împăratului Constantin cel Mare. Iar după ce au fost făcute săpături, în cele din urmă au fost găsite cele trei cruci îngropate într-o peșteră.
Pentru a afla care este Crucea Domnului Iisus Hristos, aceste trei cruci au fost aduse lângă o femeie moartă sau muribundă. Iar crucea care a făcut ca această femeie să trăiască a fost considerată ca fiind Crucea cea de viață dătătoare a Domnului Iisus Hristos.
Această Cruce, aflată de Sfânta Elena, a fost dăruită Episcopului Macarie al Ierusalimului, care a arătat-o mulțimii credincioșilor prezenți.
După acest eveniment, din anul 328, împăratul Constantin cel Mare a poruncit să fie zidită o biserică foarte mare, care să acopere locul răstignirii Domnului Hristos și locul mormântului Său, din care El a înviat.
Această Biserică a Învierii Domnului sau a Sfântului Mormânt a fost sfințită la 13 septembrie, în anul 335. Iar în ziua următoare, în 14 septembrie, același Episcop Macarie al Ierusalimului a înălțat din nou Crucea pe amvon, de data aceasta în biserica nou-sfințită, și a arătat-o mulțimii.
De atunci, momentul este prăznuit în fiecare an, la 14 septembrie, cu numele de Înălțarea Sfintei Cruci.
Deci, prima dată Crucea a fost arătată mulțimii în anul 325, când Sfânta Elena, care a găsit Crucea în urma multor săpături, a oferit-o Episcopului Macarie.
Iar după ce s-a terminat construirea și sfințirea Bisericii celei mari a Sfântului Mormânt, cu doi ani înainte de moartea Sfântului Constantin cel Mare, din nou Crucea a fost arătată mulțimii, în data de 14 septembrie.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost întărită sau reînnoită în anul 629.
Răpită de perșii conduși de regele Cosroe, în anul 614, când perșii au invadat Ierusalimul, și dusă în capitala Persiei, la Ctesifon, Sfânta Cruce a fost recuperată de la perși de împăratul bizantin Heraclie, în anul 628, pentru ca, mai apoi, în 629, să fie readusă la Ierusalim și dăruită Patriarhului Zaharia.
Deci, Episcopul Ierusalimului era simplu episcop în 328 și 335, dar, între timp, în secolul al V-lea și mai ales al VI-lea, Biserica Ierusalimului a fost ridicată la rang de Patriarhie. De aceea, Episcopul Ierusalimului, acum, în 629, era Patriarhul Zaharia, care a înălțat-o din nou în fața mulțimii.
Prin urmare, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost reconfirmată ca sărbătoare de cinstire a Sfintei Cruci, dar și ca biruință a împăratului bizantin Heraclie asupra perșilor.
În anul 634, pentru a fi protejat de arabii musulmani, aproape întreg lemnul Crucii a fost dus de la Ierusalim la Constantinopol, fiind așezat în Biserica „Sfânta Sofia”, din ordinul împăratului Heraclie.
Mai târziu, acest lemn al Sfintei Cruci a fost împărțit în fragmente mici, în diferite locuri din lume, ca semn de binecuvântare. Astfel, o parte se află la Ierusalim, alta se află la Muntele Athos, iar alte părticele, chiar și în unele țări din Occident.
În România, cel mai mare fragment se află în București, la Biserica „Sfântul Vasile” – Victoria.
Deși sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este o sărbătoare istorică, referindu-se în primul rând la lemnul Sfintei Cruci, totuși această sărbătoare are și o mulțime de înțelesuri duhovnicești.
În general, când se scoate Crucea pentru închinare și se împodobește cu flori, se folosește o cruce de lemn, așa cum avem și noi aici, nu o cruce de metal.
Este semnificativ faptul că, în cântările zilei, spre slava a zecea a Mineiului lunii septembrie, se spune că, prin Înălțarea Sfintei Cruci, se sfințesc aerul, văzduhul, atmosfera și firea lemnului.
Chiar așa se spune în cântarea 9 de la stihirile Utreniei: „Să se bucure toți copacii dumbrăvii, pentru că li s-a sfințit firea de la Săditorul lor, Hristos, Cel ce a fost răstignit pe lemn; Acela înălțându-Se acum, ne închinăm Lui și Îl slăvim.”
Prin Nașterea Sa, Hristos Domnul a sfințit pământul; prin Botezul în apele Iordanului, Hristos Domnul a sfințit firea apelor, iar prin Răstignirea Sa pe lemnul Crucii, Iisus Hristos Domnul a sfințit aerul și firea lemnului.
Secole de-a rândul, crucea a fost făcută din lemn, iar mai târziu a început să fie confecționată din metal prețios, din aur, din argint. Însă, în timpul Postului Mare, în general, în perioada de pocăință, se folosește cu prioritate crucea de lemn.
Sfânta Cruce luminoasă, pe care a văzut-o pe cer Sfântul Împărat Constantin cel Mare, la 28 octombrie, în anul 312, lângă Roma, este semn de biruință. Ea a fost prefigurată prin semne diferite în Vechiul Testament și a fost profețită în Noul Testament de Domnul Iisus Hristos ca fiind semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer la a doua venire a Sa, când va judeca viii și morții.
Deci, așa cum am spus, Sfânta Cruce i s-a arătat lui Constantin pe cer în anul 312, la 28 octombrie, dar s-a arătat și în timpul împăratului Constanțiu, fiul lui Constantin, deasupra Ierusalimului, în anul 351, în ziua de 7 mai.
Crucea Domnului Iisus Hristos este semnul iubirii Sale milostive și smerite, al iubirii făcătoare de viață și dătătoare de mântuire prin unirea omului cu Dumnezeu.
Sfânta Cruce nu este doar semnul ascultării smerite și al morții de bunăvoie, ci și semnul Învierii și al biruinței lui Hristos asupra păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva, asupra morții, asupra diavolului și asupra iadului.
Deci, puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Pentru noi, cei care ne mântuim, Crucea este puterea lui Dumnezeu.”
Domnul Iisus Hristos este nedespărțit de Cruce și Crucea este nedespărțită de Hristos.
De unde știm aceasta? Pentru că Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, poartă pentru eternitate în trupul Său stigmatele Crucii, adică semnele cuielor cu care a fost răstignit pe Cruce.
Din acest motiv, când ne închinăm Sfintei Cruci, noi nu ne închinăm lemnului despărțit de Hristos, ci ne închinăm lui Hristos, Cel răstignit pe lemnul Crucii și biruitor asupra morții prin Înviere.
O frumoasă cântare de la Utrenia de duminică rezumă toate înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci și legătura ei cu Învierea astfel:
„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.”
Când cinstim sau venerăm Sfânta Cruce, ne închinăm Domnului Iisus Hristos, răstignit și înviat, pentru că puterea iubirii Sale jertfelnice și bucuria Învierii Sale sunt arătate în Sfânta Cruce.
Înălțarea Sfintei Cruci ne învață să vedem totdeauna în Sfânta Cruce semnul iubirii smerite și milostive a lui Hristos pentru lume.
Crucea nu poate fi transformată într-un semn magic, cu putere ocultă, deoarece puterea harică a Sfintei Cruci vine din legătura ei directă cu Persoana lui Hristos răstignit și înviat, Care a interiorizat și a asumat taina Crucii ca iubire smerită și jertfelnică în trupul Său înviat și preaslăvit.
De aceea, Crucea, în iconografia ortodoxă, este pictată ca fiind luminoasă, plină de lumina Învierii. Chiar icoana Răstignirii Domnului Iisus Hristos Îl arată pe El cu fața senină, nu crispată, ca în pictura religioasă occidentală, deoarece Domnul Iisus Hristos de bunăvoie a acceptat Răstignirea, așa cum se arată în Evanghelia după Ioan, capitolul 10, versetele 17 și 18.
În acest sens, când ne închinăm la icoana Domnului Iisus Hristos în biserică, rostim rugăciunea aceasta:
„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greșelilor noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea.”
Citind cu atenție Evanghelia după Ioan, Ortodoxia nu pune accentul pe moartea Domnului Iisus ca fiind o crimă săvârșită de cei care L-au răstignit, ci pe faptul că Domnul Iisus Hristos, de bunăvoie, acceptă moartea, Și-a asumat-o ca apoi să o biruiască prin Înviere.
În Sfânta Cruce, Biserica vede permanent această iubire jertfelnică a Domnului Iisus Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, pentru a vindeca lumea de păcatul neascultării lui Adam.
Domnul Iisus a coborât la iad nu pentru a rămâne în iad, ci pentru a birui iadul ca însingurare individuală a sufletului, prin comuniunea de iubire pe care El a adus-o în iad cu sufletul Său uman îndumnezeit și unit cu Dumnezeirea Sa, plin de iubire milostivă și lumină veșnică.
De aceea, când preotul ortodox cădește Sfânta Masă din altar, aproape de care este așezată Sfânta Cruce, zice:
„În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins.”
Așadar, taina morții Domnului Iisus Hristos este taina iubirii Sale smerite, pentru că, în mod liber, a acceptat moartea și a biruit-o prin Înviere.
În concluzie, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci înseamnă înălțarea duhovnicească a omului credincios, plin de iubire smerită, jertfelnică, iertătoare, milostivă, singura care aduce omului mântuire, adică unire cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice.
În Sfânta Cruce, Hristos Domnul ne dăruiește putere ca să purtăm crucea vieții noastre, crucea încercărilor, crucea ostenelilor, crucea dăruirii de sine pentru a-i ajuta pe semenii noștri, crucea părinților care cresc copii și îi educă în credință, crucea soților, soț și soție, care împreună se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în rugăciune, în post și în pocăință, crucea celor care sunt bolnavi, crucea celor care sunt singuri, crucea celor care sunt orfani, a celor care sunt fără de adăpost și așa mai departe.
Semnul Crucii nu este doar o podoabă în biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi, Care ne cheamă la iubire smerită față de Dumnezeu și iubire milostivă față de semeni.
Vedem Crucea pe Sfânta Masă, în altar, vedem Crucea pe catapetesme, pe turlele bisericii, pe steagurile sau prapurii bisericii, pe mormintele celor care au adormit întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci dimineața și seara, când ne trezim din somn și când mergem la culcare, înainte și după servirea mesei, și purtăm permanent la piept lănțișorul cu Sfânta Cruce de la Botez.
Crucea se află și pe veșmintele preoților, pe vasele sfinte, dar ea nu rămâne închisă sau încuiată în biserică, ci se află și pe porțile de intrare în curți sau în case, în mod vizibil, prin sculptură, și se află pe înălțimi, ca să ne aducă aminte de Răstignirea Domnului Hristos pe colina Golgotei.
Crucea se află la răscruci de drumuri, ca să ne amintim de Hristos, Care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Se află lângă fântâni, ca să ne amintim că El a zis: „Cel ce va bea din apa pe care o voi da Eu nu va înseta în veac, căci apa pe care o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică.”
Crucea se află și pe stema României, pentru a ne reaminti că poporul român, prin credință și iubire jertfelnică, a transformat adesea suferința în biruință, durerea Crucii în bucuria Învierii, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Pretutindeni, semnul Sfintei Cruci amintește lumii de iubirea jertfelnică a Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor, pentru a le dărui viață veșnică în pacea, bucuria, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Să ne rugăm Milostivului Dumnezeu ca să simțim adevărul din cuvintele Sfântului Apostol Pavel, cuvinte din Apostolul sărbătorii de astăzi, și anume: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, 1 Corinteni, capitolul 1, versetul 18.
Puterea Crucii este puterea iubirii sfinte și jertfelnice a lui Hristos, Cel răstignit pe Cruce, și puterea iubirii milostive a lui Dumnezeu, care s-a arătat în Învierea Domnului Iisus Hristos, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea oamenilor.
Amin.”
