La împlinirea a 435 de ani de la ctitorire și a 425 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului principal, voievodul Mihai Viteazul, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti a fost reactivată. Cu acest prilej, în seara zilei de sâmbătă, 9 mai, a avut loc instalarea noii starețe a mănăstirii, monahia Cipriana Tănase, și prezentarea obștii care va revitaliza viața monahală din acest loc.
Evenimentul a început cu săvârșirea slujbei Vecerniei Duminicii a 5‑a după Paști, a Samarinencei, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte: arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor; protos. Simeon Cuțui, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor; pr. Valer Ulican, protoiereu al Protopopiatului Sector 5 Capitală; pr. Viorel Dincă, secretar al Protopopiatului Sector 5 Capitală; arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal, directorul Agenției de știri BASILICA a Patriarhiei Române.
La finalul slujbei Vecerniei, părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, exarh administrativ, a dat citire deciziei chiriarhale de instalare a preacuvioasei maici Cipriana Tănase în demnitatea de stareță a așezământului monahal. Potrivit rânduielii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i‑a înmânat acesteia toiagul și a așezat‑o în scaunul stărețesc.
În continuare, ierarhul a rostit un cuvânt în care a subliniat importanța reparării unei nedreptăți istorice prin restabilirea statutului de mănăstire al așezământului, respectând astfel dorința ctitorilor. „Iată că în ziua în care îl pomenim pe Sfântul Nicolae – unii numesc aducerea moaștelor lui de la Mira la Bari sărbătoarea Sfântului Nicolae «de vară» – se restaurează o nedreptate care a fost făcută acestei mănăstiri. O nedreptate pentru că s‑a dorit de către ctitor ca în acest loc să fie mănăstire. Nu doar în cetatea Bucureștilor au fost multe mănăstiri la care au fost încălcate astfel de dorințe ale ctitorilor dintru început, ci și la Tesalonic, Constantinopol, Roma și în câte alte locuri […]. Iată că acum se repară această dorință a marelui și iubitului domn întregitor de țară, Mihai Viteazul”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a făcut cunoscută celor prezenți obștea care va reactiva viața monahală la Mănăstirea Mihai Vodă: monahia Cipriana Tănase, noua stareță a așezământului monahal; părintele ieroschimonah Iosif Cismaș, slujitor și duhovnic; și monahia Agripina Pîrghie, viețuitoare: „În urmă cu mulți ani, aproape 20, venind la București, am întâlnit o credincioasă deosebit de apropiată Bisericii, pe care o regăseam la câte o slujbă, la câte un hram, la câte un eveniment bisericesc și care era de o discreție filocalică […]. Dragostea ei față de Biserică a făcut‑o să părăsească toate – un post important în administrație, de funcționar -, pentru că dovedea foarte multă pricepere nu doar prin studii formale, ci și printr‑o dăruire specială. Într‑o zi am auzit că s‑a îndreptat către mănăstire, a părăsit grija aceasta lumească și s‑a unit cu o tradiție filocalică veche, printre cele mai vechi și printre cele mai frumoase dintre cele întâlnite în Transilvania și în special în ținutul Munților Apuseni, la Mănăstirea Râmeț. După câțiva ani de ascultare, persoana de care aminteam a devenit monahia Cipriana […]. Cred că cel mai important gând al nostru, al celor care suntem prezenți, este acela de a ne ruga ca începutul noii mănăstiri să fie împlinit fără prea mari dificultăți și să ne rugăm ca părintele Iosif, maica Cipriana și maica Agripina să primească ajutor, inspirație, mângâiere și răbdare multă”.
Monahia Cipriana Tănase provine din obștea de la Râmeț, unde a fost ucenica Stavroforei Ierusalima Ghibu, de curând mutată la cele veșnice.
Preacuvioasa maică stareță Cipriana Tănase a evocat destinul istoric al mănăstirii și și‑a exprimat recunoștința pentru reactivarea acestui simbol din inima Bucureștiului: „Reactivarea Mănăstirii Mihai Vodă reprezintă pentru fiecare dintre noi o mărturie puternică că nimic nu poate să rămână neîmplinit. Așa cum știm, după anii 1980, în vederea sistematizării Bucureștiului s‑au dărâmat multe biserici. Regretatul inginer Eugeniu Iordăchescu a reușit, cu permisiunea lui Nicolae Ceaușescu, să salveze această frumoasă mănăstire. De‑a lungul anilor, acest loc a trecut prin multe vitregii, dar iată că voia lui Dumnezeu a fost alta. Sfântul Ierarh Nicolae, cu siguranță, a ocrotit această mănăstire, precum și Maica Domnului Îndrumătoarea […]. Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru reactivarea acestei mănăstiri. De asemenea, mulțumim tuturor celor care au fost, sunt și vor fi aproape de noi. Deși se spune că e multă gălăgie în București, că este un oraș sufocant, pe mine m‑a ajutat foarte mult acest oraș. Bine este să ne găsim fiecare dintre noi pârghiile spirituale pentru că, dacă am privi de jur împrejur, vom constata că suntem înconjurați de sfinți”.
Părintele ieroschimonah Iosif Cismaș a pus în lumină că misiunea noii comunități monahale este de a dărui celor din oraș o fărâmă din liniștea dobândită în anii de asceză: „Pentru noi este o minune fiindcă atât eu, cât și maicile am trăit în pustie la propriu. Și fiecare dintre noi are conștiința aceasta că Dumnezeu ne‑a scos de acolo, că ne‑a luat și ne‑a adus aici. Și El ne dă putere ca să nu simțim schimbarea. Nădăjduiesc și cer rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfântului Nicolae ca venirea noastră aici să fie o împărtășire a liniștii pe care am dobândit‑o în zeci de ani, cu greu, și care a venit ca un dar dumnezeiesc, nemeritat, și pe care din toată inima dorim să‑l împărtășim celor care se află în zarva orașului, dar care caută în adâncurile lor pacea și pe Dătătorul păcii”.
La final, celor prezenți le‑a fost oferit un pliant informativ dedicat reactivării Mănăstirii Mihai Vodă. Materialul oferă o perspectivă de ansamblu asupra așezământului monahal, cuprinzând un scurt istoric, argumentele pentru reactivare, detalii despre noua obște monahală și datele de contact.
Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Bucureştilor a editat recent pliantul intitulat „Reactivarea Mănăstirii Mihai Vodă din Bucureşti”. Tipăritura respectă toate cutumele unui astfel de document şi prezintă informaţii cu privire la istoricul mănăstirii de la întemeiere până în prezent, argumentele pentru reactivare, noua obşte monahală, localizarea şi datele de contact.
În partea de interior a pliantului, pe prima coloană aflăm un scurt istoric al Mănăstirii Mihai Vodă, care „datează de la începutul veacului al XV‑lea, din vremea lui Mircea cel Bătrân. Găsită în ruină, mănăstirea a fost refăcută între anii 1558 şi 1559 de jupâneasa Caplea din Stăneşti, mătuşa boierilor Buzeşti, care a închinat‑o Mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos. În timpul domniei lui Petru Cercel (1583‑1585), sfântul locaş a suferit grele pătimiri: călugării au fost izgoniţi, iar jupâneasa Caplea, îngropată în biserică, a fost dezgropată şi reînhumată în Mănăstirea Bolintin. Între anii 1589 şi 1591, în urma unei minuni săvârşite de Sfântul Ierarh Nicolae, care l‑a izbăvit de la moarte pe domnitorul Mihai Viteazul, pe atunci mare ban al Craiovei, acesta zideşte pe locul ruinelor vechii mănăstiri cea mai însemnată ctitorie a sa, care în timp îi va purta numele.
Tipăritura este frumos ilustrată cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae în faţa căreia s‑a rugat domnitorul Mihai Viteazul şi a fost izbăvit de la moarte, reprodusă din Colecţia de artă a Patriarhiei Române: „Evlavia domnitorului faţă de Sfântul Ierarh Nicolae a rămas neclintită întreaga viaţă. Pentru eforturile sale de apărare a creştinătăţii, Arhiepiscopul de Bari i‑a dăruit mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, astăzi păstrată la Biserica «Sfântul Gheorghe»‑Nou din Bucureşti, pe care Mihai Viteazul a aşezat‑o într‑o raclă de aur anume lucrată. La 21 august 1599, Mihai Viteazul a închinat ctitoria sa bucureşteană Mănăstirii Simonos Petras, reluând închinarea jupânesei Caplea. A înzestrat‑o cu moşii şi sate, a ridicat împrejurul ei o incintă cu chilii pentru monahi şi casă domnească pentru găzduirea ctitorilor şi a împodobit biserica cu odoare de mare preţ. Unul dintre acestea este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea, care a fost primită în dar de la monahii aghioriţi, ca recunoştinţă faţă de donaţiile primite din partea domnitorului. Icoana a fost pictată la jumătatea secolului al XVI‑lea, fiind restaurată în anul 1666, conform inscripţiei de pe icoană, de monahul Ioan de la Rusicon”.
Supravieţuirea mănăstirii prin vicisitudinile vremurilor
Partea centrală a interiorului pliantului reproduce o splendidă imagine de ansamblu a mănăstirii cu incinta ca o cetate, aşa cum arăta la începutul secolului trecut. „De‑a lungul veacului al XVII‑lea, mănăstirea a beneficiat de danii însemnate din partea mai multor voievozi – între care Alexandru Vodă Iliaş, Alexandru Coconul şi Antonie Vodă din Popeşti – care i‑au asigurat dăinuirea şi înflorirea. După incendiul din 1761, în anul 1775 s‑a înălţat în incintă o nouă casă domnească, ce a servit drept reşedinţă vremelnică domnitorilor Constantin Mavrocordat, Alexandru Constantin Moruzzi, Alexandru Ipsilanti şi Grigore al IV‑lea Ghica. După Unirea Principatelor Române, în 1864, rânduiala monahală a fost întreruptă brusc prin secularizarea averilor mănăstireşti, sfântul locaş devenind sediul Arhivelor Statului. Ample restaurări s‑au făcut în anul 1900 sub Dimitrie Onciul şi în 1928‑1935 sub arhitectul Emil I. Costescu, pictura fiind refăcută de Costin Petrescu”.
În puternic contrast cu imaginea incintei este fotografia alb‑negru din timpul celei mai mari translatări a unui edificiu prin metoda Iordăchescu, peste 280 de metri: „În anul 1984, mănăstirea a fost propusă spre demolare. În urma memoriilor semnate de importanţi intelectuali ai vremii s‑a aprobat translatarea bisericii şi a clopotniţei, incinta fiind însă demolată. Operaţiunea, de o complexitate inginerească remarcabilă, a fost coordonată de inginerul Eugeniu Iordăchescu. După căderea regimului comunist, în anul 1994, biserica a fost redeschisă cultului ca biserică de mir şi s‑au realizat ample lucrări de restaurare”.
Argumente pentru reactivarea mănăstirii
Coloana din partea dreaptă a pliantului, ilustrată cu chipul domnitorului‑ctitor, prezintă argumentele care justifică revenirea bisericii la modul de organizare pe care acesta i l‑a rânduit dintru începuturi: „La împlinirea a 425 de ani de la trecerea la Domnul a domnitorului Mihai Viteazul (1601‑2026), Arhiepiscopia Bucureştilor a hotărât să redea Mănăstirii Mihai Vodă din Bucureşti statutul pe care ctitorul i l‑a statornicit: acela de aşezământ monahal închinat vieţii de rugăciune şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi Sfântului Ierarh Nicolae pentru izbăvirea sa de la moarte”.
Anul 2026 este aşadar unul jubiliar cu dublă însemnătate, împlinindu‑se 435 de ani de la fondarea mănăstirii şi 425 de ani de la asasinarea ctitorului ei: „Aceste ceasuri aniversare rânduiesc firesc momentul reactivării, întrucât adevărata cinstire adusă domnitorului român se împlineşte prin redarea ctitoriei sale vieţii monahale pentru care a fost zidită. Reactivarea împlineşte, înainte de toate, voinţa nestrămutată a ctitorului. Domnitorul a ridicat acest aşezământ şi l‑a rânduit să fie locaş de vieţuire monahală. Restabilirea statutului de mănăstire este, aşadar, un act de fidelitate faţă de însăşi voinţa ctitoricească”.
De asemenea, reactivarea mănăstirii reprezintă „un act de dreptate şi de reparaţie istorică faţă de cele două lovituri care au întrerupt viaţa monahală în această veche vatră duhovnicească: secularizarea din 1864, care a transformat mănăstirea în sediu al Arhivelor Statului, şi demolările regimului comunist din 1984, care au distrus incinta şi au mutilat ansamblul. Reactivarea reînnoadă, în plan simbolic, vechea legătură duhovnicească dintre ctitoria bucureşteană şi Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, în a cărei conştiinţă domnitorul Mihai este cinstit până astăzi drept om sfânt şi ctitor pomenit la fiecare priveghere şi parastas”.
Un alt aspect informativ al pliantului îl constituie faptul că anunţă construirea unui „nou ansamblu monahal ce va cuprinde chilii pentru obşte şi spaţii de primire a pelerinilor, care va prelua spiritul, stilul şi elemente arhitectonice ale vechii incinte demolate spre a reaşeza sfântul locaş în cadrul cuvenit unui aşezământ de viaţă călugărească din inima Bucureştilor”.
Cititorii acestui pliant pot cunoaşte, de asemenea, câteva repere biografice ale ieroschimonahului Iosif Cismaş, slujitorul şi duhovnicul mănăstirii, ale maicii stareţe Cipriana Tănase şi ale monahiei vieţuitoare Agripina Pârghie: „Obştea care va reactiva viaţa monahală la Mănăstirea Mihai Vodă este formată din vieţuitori cu experienţă duhovnicească şi legături statornice cu rânduielile athonite moştenite de sfântul locaş”.
Pe versoul pliantului închis se regăsesc adresa mănăstirii şi datele de contact. Pelerinii pot afla atât unde este localizat aşezământul, cât şi mijloacele de acces cu transportul în comun. Toţi cei care doresc să sprijine financiar acest nou început al unei mănăstiri istorice readuse la viaţă au la dispoziţie trei conturi.
Cuvintele arhidiaconului Paul de Alep, notate în 1656 în timpul periplului său prin Ţările Române, sintetizează lapidar o întreagă istorie de mai bine de patru secole a bisericii Mănăstirii Mihai Vodă: „Splendidă, măreaţă, cu cele trei cupole ale sale”.
