Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a evocat astăzi, cu profundă emoție, personalitatea și moștenirea lăsată de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, plecat la Domnul în urmă cu câteva zile.
În cuvântul său, Patriarhul Bartolomeu a subliniat importanța ridicării și restaurării bisericilor pentru întărirea credinței, amintind cu emoție de vizita sa recentă la Tirana, unde a participat la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie.
„Fiecare biserică nou construită sau restaurată este o dovadă că lumina credinței va continua să ardă, chiar dacă vânturile sunt potrivnice, condițiile neprielnice și mediul ostil. Am simțit acest adevăr cu ochii noștri, zilele trecute, când am ajuns la Tirana pentru a săvârși ultima rugăciune pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Anastasie. Slujba s-a desfășurat în grandioasa Catedrală a Învierii – acest giuvaier al capitalei albaneze, pe care însuși Arhiepiscopul Anastasie l-a ridicat din temelii, așa cum a ridicat întreaga Biserică Ortodoxă Albaneză din propria cenușă.”
Arhiepiscopul Anastasie – o viață dedicată slujirii Bisericii
În continuarea mesajului său, Patriarhul Bartolomeu a elogiat cariera excepțională a Arhiepiscopului Anastasie, un ierarh care și-a pus întreaga viață în slujba Bisericii.
„Astăzi, doresc să împărtășesc cu voi câteva gânduri ca un omagiu pentru acest mare arhiereu. Înainte de a deveni Arhiepiscop al Albaniei, a fost desemnat ca Exarh Patriarhal, iar în scurt timp, Sfântul nostru Sinod l-a ales să conducă Biserica din Albania. A fost alegerea cea mai potrivită, cea mai inspirată a Bisericii Mamă a Constantinopolului pentru credincioșii ortodocși greu încercați din Albania. Anastasie nu doar că s-a dovedit vrednic de chemarea sa, dar a depășit orice așteptare, prin minunea pe care a realizat-o.”
„A fost un bun agricultor al Domnului”
Patriarhul a descris cei 33 de ani de slujire ai Arhiepiscopului Anastasie în Albania ca pe o lucrare dumnezeiască, aducătoare de roade duhovnicești.
„Timp de 33 de ani, vrednicul nostru frate a arat ca un agricultor bun pământul Bisericii lui Hristos din Albania și a adus rod bogat. A ridicat din nimic o Biserică cu o administrație exemplară, o lucrare catehetică și pastorală inspirată și o activitate filantropică și socială de neegalat. Arhiepiscopul Anastasie și-a dăruit Bisericii Ortodoxe din Albania tot ce a avut – sufletul său, inima sa, întreaga sa ființă. În cele din urmă, și-a dat chiar și trupul, pe care pământul Albaniei l-a primit cu recunoștință, acolo unde se odihnește de acum înainte.”
„Din pietrele aruncate asupra noastră, noi ridicăm biserici și școli”
În cuvântul său, Patriarhul Bartolomeu a amintit una dintre expresiile memorabile ale Arhiepiscopului Anastasie, care reflectă perseverența și viziunea sa asupra misiunii creștine:
„Așa cum obișnuia să spună: «Noi adunăm pietrele pe care ni le aruncă cei ce ne prigonesc și cu ele zidim biserici și școli.»
Ierarhul a subliniat că moștenirea Arhiepiscopului Anastasie nu se oprește aici, pentru că el însuși a devenit o piatră de temelie a Bisericii Ortodoxe din Albania.
„Acum, după plecarea sa, Arhiepiscopul Anastasie a devenit el însuși o piatră vie a Bisericii pe care a construit-o, întărindu-i temeliile. Așa cum Hristos a spus că «porțile iadului nu o vor birui», la fel și această Biserică, ridicată cu jertfă și dăruire, va rămâne neclintită.”
În încheiere, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și-a exprimat speranța că succesorul Arhiepiscopului Anastasie va continua lucrarea începută de acesta:
„Să-i fie amintirea veșnică și binecuvântată! Fie ca rugăciunile sale să inspire alegerea unui urmaș vrednic, care să continue cu același spirit și aceeași râvnă sfântă lucrarea pe care el a început-o. Să avem toți binecuvântarea sa!”


