Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a emis o Enciclică cu ocazia sărbătorii Crăciunului din anul 2025. Mesajul este centrat pe semnificația teologică a Nașterii Domnului și pe iubirea lui Dumnezeu față de omenire, revelată prin întruparea Fiului Său. În cuvântul său, Patriarhul descrie trăirea duhovnicească a Bisericii în această perioadă de sărbătoare. Patriarhul Teofil al III-lea subliniază în mod special taina unirii dintre Dumnezeu și om, realizată în persoana Mântuitorului. El arată că, prin Hristos, natura umană este asumată pe deplin de Dumnezeu.
Misiunea Bisericii în lume
Mesajul de Crăciun evidențiază și rolul activ al Bisericii în societate, mai ales în promovarea păcii și a iubirii față de aproapele. Patriarhul arată că această misiune presupune respingerea violenței și angajarea constantă în slujirea oamenilor. El descrie această chemare ca fiind una de „respingere a oricărei forme de violență și de împlinire a unei misiuni pastorale, filantropice, umanitare și pacificatoare”.
În final, Enciclica are un caracter de rugăciune și binecuvântare, Patriarhul adresând un îndemn credincioșilor de a trăi sărbătoarea Nașterii Domnului în pace și dreptate.
ADEVARULBISERICII.RO publică integral mesajul Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului
„Cerul și pământul sunt unite astăzi,
căci Hristos Se naște.
Astăzi Dumnezeu a venit pe pământ,
iar omul s-a înălțat la ceruri.”
(Troparul Rugăciunii de Implorare a Praznicului Nașterii Domnului)
„Cu bucurie negrăită și deplină, în doxologie și mulțumire, Biserica astăzi trăiește în chip tainic, vestește membrilor ei și proclamă întregii lumi taina care descoperă iubirea negrăită a lui Dumnezeu pentru omenire, săvârșită prin Întruparea Fiului Său Unul-Născut și Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt și Fecioara Maria.”
Această taină este mai presus de orice înțelegere omenească. În legătură cu ea, Biserica, ca păstrătoare a Proniei dumnezeiești a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, păstrează și ne transmite ceea ce a primit de la început în Sfintele Scripturi, păzindu-le ca pe lumina ochilor săi:
cuvântul profetic: „Iată, Fecioara va zămisli și va naște un fiu” — „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat” (Isaia 7:14; 9:6); cuvântul apostolic: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4:4); cuvântul evanghelic „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1:14); imnul îngeresc din cer: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2:14); și chemarea imnului: „Hristos Se naște; slăviți-L. Hristos din ceruri vine; întâmpinați-L. Hristos este pe pământ; înălțați-vă.”
Și Părinții dau mărturie. Sfântul Atanasie declară: „Cuvântul lui Dumnezeu, Cel necorporal, necoruptibil și imaterial, intră în lumea noastră… coborând pentru noi, din iubirea Sa pentru oameni și prin arătarea Sa” (MPG 25, 109A). Sfântul Grigorie Teologul proclamă: „Cel fără de trup Se face trup; Cuvântul Se descoperă; Cel Nevăzut Se vede… Cel Fără de timp are un început; Fiul lui Dumnezeu devine Fiul omului” (MPG 36, 313B), și din nou: „Astăzi prăznuim cercetarea lui Dumnezeu către oameni, ca să locuim împreună cu Dumnezeu” (MPG 36, 316A). Sfântul Chiril al Alexandriei adaugă: „Aceste lucruri se fac pentru binele omenirii: Dumnezeu Se unește cu firea omenească pentru ca omenirea să fie desăvârșită prin participarea la înălțarea lui Dumnezeu” (MPG 76, 1132).
În Hristos, Dumnezeu asumă firea omenească în unire ipostatică — persoana întreagă. „M-ai luat pe mine întreg la Tine Însuți, întreg în unire fără de prihană”, cântă imnograful, și iarăși „Rămânând Dumnezeu în ființă, a luat chipul omului fără schimbare.” El a luat trup însuflețit de un suflet rațional și S-a descoperit omenirii „într-o ipostasă și două firi”. Dumnezeu și om împreună, Dumnezeu-Omul, uniți fără amestecare. Veșnic în sânul Tatălui, El a devenit și „cuprins în pântecele unei mame”, după Sfântul Sofronie al Ierusalimului (MPG 87, 3, 3161A), intrând într-un pântece feciorelnic și „ieșind din ea prin asumare”.
Această taină transcendentă a zămislirii Cuvântului lui Dumnezeu de către Duhul Sfânt și Fecioara Maria s-a împlinit atunci când Arhanghelul Gavriil, cel fără de trup, „primind în cunoștință porunca dată în taină, s-a grăbit către locuința lui Iosif” și S-a arătat în Nazaret; ea a devenit și mai limpede atunci când Cel Întrupat „S-a născut în taină în peșteră” în sfântul Betleem, în zilele lui Cezar Octavian Augustus. Atunci „s-au împlinit zilele ca ea să nască și a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat în iesle” (Luca 2:6–7).
Apoi Magii, regi din Persia, pârga Bisericii dintre neamuri, au fost călăuziți de o stea din cer, adică de Duhul Sfânt, după Sfântul Ioan Gură de Aur: „care a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul” (Matei 2:9). Ei au venit și s-au închinat Împăratului păcii Celui nou-născut, „căci au văzut în peșteră Pruncul Cel fără de început”. Martori ai acestei vederi dumnezeiești au fost și păstorii de pe câmpurile din apropierea Betleemului, înștiințați de un înger care a vestit: „Astăzi vi S-a născut Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2:11).
În Întrupare, Domnul a făcut firea omenească pe care a asumat-o a Sa proprie, unită cu El în mod inseparabil. Născut în trup, tăiat împrejur, „sporind în înțelepciune și în statură și în har la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2:52), botezat în Iordan de Ioan și adeverit în chip treimic, El a chemat pe cei Doisprezece, „pe care i-a numit și apostoli” (Luca 6:13). A viețuit între oameni și i-a învățat; a vindecat neputințe incurabile; a înviat morți; Și-a vărsat sângele răscumpărător pe Cruce; a înviat din morți; și S-a înălțat la cer „cu ceea ce a asumat”, adică omenirea, slăvind-o și îndumnezeind-o, „cinstind-o cu un loc de ședere de-a dreapta Tatălui”.
Un asemenea har, îndumnezeire și slavă au fost dăruite și „tuturor copiilor din Betleem, de doi ani și mai jos” (Matei 2:16), victime ale nebuniei lui Irod, primii martiri pentru numele lui Hristos. După ce a trimis din cer, de la Tatăl, „un alt Mângâietor”, pe Duhul Său Sfânt, asupra sfinților Săi ucenici și apostoli, Domnul „a adus întreaga lume în grija lor”. El a încredințat apostolilor și urmașilor lor Biserica, lucrarea Sa cea sfântă. Această lucrare, Biserica o continuă jertfelnic de-a lungul veacurilor, respingând orice violență și împlinind slujire pastorală, filantropică, umanitară și pacificatoare. Asemenea Samariteanului celui bun, ea unge rănile omenirii cu untdelemnul mângâierii.
Această lucrare este împlinită cu credincioșie și de Biserica Locurilor Sfinte și a Preasfintelor Altare, Maica tuturor Bisericilor, în întreaga Țară Sfântă. Mai presus de toate, ea păstrează Grota primitoare de Dumnezeu și Bazilica constantiniană și iustiniană din jur; o construcție care este podoaba, mândria și sprijinul creștinilor din Betleem și al poporului palestinian îndelung pătimitor. Din acest loc sfânt, în această însăși noapte a Praznicului Praznicelor, ea înalță rugăciuni pentru pace și bună rânduială în întreaga lume și în Orientul Mijlociu; pentru punerea în aplicare a încetării focului în Gaza; și pentru ocrotirea celor care s-au refugiat în sfânta Mănăstire a Sfântului Porfirie. Ea se roagă pentru turma sa și pentru toți pelerinii credincioși care prăznuiesc Praznicul Nașterii Domnului, ca harul și puterea lui Iisus Hristos Împăratul, născut în trup, să rămână cu ei pe tot parcursul celor Doisprezece Zile, umplându-le inimile de pace, bucurie, veselie și dreptate. Amin. Așa să fie.
Mulți ani binecuvântați — Crăciun fericit și sfințitor!
În Sfânta Cetate a Betleemului, Crăciunul 2025
TEOFIL al III-lea
Patriarhul Ierusalimului”
