Un articol semnat de Pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru ziarullumina.ro
Sindromul de burnout tinde să afecteze tot mai mulți oameni, care se confruntă cu stări accentuate de oboseală, lipsă de motivație, incapacitatea de a-și mai desfășura munca și viața socială în mod adecvat. În plus față de activitatea fizică, vitaminizarea corespunzătoare a organismului și alte remedii naturiste, poate că a venit momentul să recurgem mai des și la medicamentele duhovnicești adecvate situației de față.
Creșterea exponențială a sarcinilor care trebuie împlinite de fiecare om, cantitatea tot mai mare de informație care trebuie procesată zilnic, dar și stresul cronicizat în mediul de lucru sau chiar cel al familiei conduc tot mai des la stări de burnout.
Dubla vitaminizare
Epuizarea de natură fizică este rar întâlnită, întrucât progresul tehnologic și eficientizarea activităților de lucru au scăzut incidența unor astfel de cazuri, în schimb epuizarea de natură psihică se află la cote mai ridicate ca oricând. O lungă perioadă de timp s-a crezut că adevărata cauză rezidă într-o „devitaminizare” a organismului, întrucât activitățile care implică utilizarea minții omenești au explodat și sunt mare consumatoare de elemente esențiale ale organismului uman. Însă cauza preponderentă rămâne lipsa unei vitaminizări adecvate din punct de vedere duhovnicesc. Omul modern nu mai știe să își reîncarce „bateriile” psihice prin folosirea unor medicamente duhovnicești aflate întotdeauna la îndemână: comuniunea liturgică, meditația la lucruri folositoare de suflet, canonul de rugăciune și ajutorarea aproapelui aflat în suferință.
Comuniunea liturgică
Una dintre principalele cauze ale burnout-ului constă în pierderea simțului comunional. Trăim în lumi care par separate de distanțe care se măsoară în ani lumină. Câtă vreme nu există în viața noastră o comuniune liturgică, o participare sinceră și constantă la slujbele bisericești, ne vom separa tot mai des fizic și emoțional de grupurile din care facem parte: colectivul de muncă, prietenii vechi, propria familie. Când luăm parte la Sfânta Liturghie și la celelalte Sfinte Taine sau slujbe, comuniunea noastră cu cei din jur se întărește nu doar în interiorul bisericii, ci și în afara acesteia. Devenim oameni cu un psihic solid, fortificați interior de lucrarea harului dumnezeiesc asupra noastră, mult mai capabili să înfruntăm încercările, să ținem sub control stresul, să răspundem pozitiv în fața provocărilor și necazurilor cotidiene. Primul pas de vindecare a stărilor de epuizare nervoasă constă, așadar, în redescoperirea medicamentului vindecător al comuniunii liturgice.
Meditația la cele sfinte
Mintea supraîncărcată cu tot felul de gânduri și imagini este una aflată în curs de epuizare. Fiecare om are nevoie de o perioadă de liniște pe parcursul unei zile – fie aceasta și de câteva minute. În acest răstimp poate să se roage folosind rugăciunea inimii sau poate medita la lucruri folositoare de suflet. Ne putem aminti de binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu sau putem încerca să deslușim înțelesul unui verset din Sfânta Scriptură, putem adresa un gând bun celor care ne-au fost alături de-a lungul timpului sau pur și simplu să medităm la lucrurile frumoase din existența concretă de care poate am uitat să ne bucurăm. Sunt multe felurile meditației duhovnicești, care înalță sufletul de cele materiale la cele spirituale și prin care mintea noastră părăsește lumea creată pentru a-și aminti de viața cea veșnică. Sfântul Isaac Sirul observa cu rigurozitate că meditația duhovnicească este unită adesea cu rugăciunea curată: „Rugăciunea nu stă numai în repetarea unor cuvinte, ci în mișcări despre Ființa dumnezeiască țâșnind din adâncurile inteligenței. Meditând necontenit la ele, gândirea este din când în când transformată privindu-le plină de minunare, mișcările ei fiind unite cu Duhul, și Îl scrutează pe Dumnezeu îndeaproape în chip de nespus. Fericit este cel care știe să stea necontenit la ușa Lui fiindcă nu va fi rușinat” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, 1, 55, partea a II-a, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2003, p. 101).
Canonul de rugăciune
Dacă îi întrebăm pe mulți dintre cei care vin la biserică după o lungă perioadă de timp cât și cum se roagă, deja nu mai este o surpriză să observi că intervalele care se succed între rugăciuni durează de la zile până la săptămâni întregi. Starea sufletului amorțit din cauza lipsei rugăciunii conduce și la un blocaj psihic, la stări succesive de angoasă și furie, în care patimile se manifestă nestingherite întrucât au posibilitatea de a face tot ceea ce doresc din mintea și inima omului. Rugăciunea săvârșită constant, dimineața și seara, dar și în orice moment al zilei care ne permite să ne ridicăm ochii inimii noastre către Dumnezeul Cel adevărat, este cea mai eficace armă împotriva epuizării nervoase. Rugăciunea aduce liniște și pace, rugăciunea ne permite să gândim rațional, nu dominați de gândurile necurate, rugăciunea ne purifică emoțional aducând în locul stărilor și trăirilor negative, o binefăcătoare stare de bine, pașnică, orientată spre cei din jur, nicidecum către iubirea egoistă de sine. Fără îndoială că și oamenii duhovnicești cu un canon de rugăciune bine stabilit pot trece prin stări sufletești grele, dar știu că doar rugându-se pot readuce lumina harului dumnezeiesc în viața lor. Cuviosul Nectarie de la Optina spunea: „uneori simți că parcă s-a pus pe tine un munte de piatră, că atât de multe păcate și dureri ți-a adus, încât nu le poți duce. Atunci spre neputințele tale vine harul și acest munte de piatră se risipește, ca un munte de frunze uscate și poți să o iei de la început” (***, Patericul de la Optina, trad. Cristea Florentina, Galați, Ed. Egumenița, 2012, p. 437).
Ajutorarea aproapelui aflat în suferință
Un medicament foarte eficace împotriva stării de burnout constă în ajutorarea celor care trec prin momente grele: boli, pierderea unei persoane apropiate, sărăcie, diferite necazuri inerente la locul de muncă sau în familie. Cel ce uită de povara sa și îl ajută pe aproapele său să o ridice se va trezi el însuși despovărat de ceea ce înainte îl apăsa până la strivire. Sfântul Petru Damaschin ne învață: „slujirea omului este mai mare decât orice lucrare și virtute. Căci nu este ceva mai mare între virtuți și mai desăvârșit ca dragostea față de aproapele” (Sf. Petru Damaschin, „Învățături duhovnicești”, I, în: Filocalia, vol. 5, trad. de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, pp. 122-123). Evitarea stărilor de burnout poate fi realizată foarte rapid dacă depunem mici eforturi în a-i ajuta pe cei care se află într-o situație mai grea decât cea în care suntem noi.
Cu siguranță, burnout-ul este o stare greu de suportat, dar prin comuniunea liturgică, meditația la cele sfinte, rugăciunea individuală și ajutorarea celor aflați în greutăți mai mari o putem vindeca sau depăși, vitaminizându-ne duhovnicește în fața acestei boli moderne.
