Duminică, 20 octombrie 2024, în Piața Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului, Papa Francisc a prezidat o ceremonie specială în cadrul Sfintei Liturghii, în care au fost canonizați 14 Fericiți, devenind astfel sfinți ai Bisericii Catolice. Evenimentul a coincis cu Adunarea Sinodului Episcopilor, care are loc în aceste zile la Vatican și cu Ziua Mondială a Misiunilor.
14 noi sfinți, inclusiv martiri din Damasc
Noii sfinți sunt un grup format din 11 martiri, un preot diecezan și două călugărițe. Printre aceștia se numără Manuel Ruiz Lopez și alți șapte franciscani, precum și trei laici din familia Massabki, care au suferit martiriul la Damasc, în Siria, în noaptea de 9 spre 10 iulie 1860. De asemenea, au fost canonizați preotul italian Iosif Allamano și călugărițele Elena Guerra și Maria-Leonia Paradis.
De adăugat că, pe lângă cei paisprezece Fericiți canonizați de papa Francisc în timpul actualei adunări sinodale despre sinodalitate și în Ziua mondială a misiunilor, un alt Fericit, tânărul italian Carol Acutis, va fi canonizat în timpul Jubileului din 2025.
Ceremonia în fața a peste 35.000 de pelerini
Peste 35.000 de persoane, printre care și pelerini din diferite părți ale lumii, au fost prezente la această ceremonie solemnă, în ciuda vremii răcoroase. Papa Francisc i-a amintit pe noii sfinți în cadrul omiliei sale, subliniind stilul lor de viață centrat pe slujire: „Iată la ce trebuie să aspirăm: nu la putere, ci la slujire. Slujirea este stilul vieții creștine. Nu se referă la o listă cu lucruri de făcut, ca și cum, după ce au fost făcute, putem considera încheiat rândul nostru. Cine slujește cu iubire nu spune: acum îi va revine altcuiva. Aceasta este o mentalitate de funcționari, nu de mărturisitori. Slujirea se naște din iubire, iar iubirea nu cunoaște frontiere, nu face calcule, ci se angajează și se dăruiește.”
Un mesaj de speranță și iubire
În discursul său, Papa Francisc a subliniat că noii sfinți au trăit într-un mod care reflectă adevărata iubire creștină, dedicându-se ajutorării celorlalți: „Iubirea nu se mărginește să producă pentru a livra rezultate, nu este o prestație ocazională, ci o realitate care se naște din inimă.” El a îndemnat la rugăciune pentru toți misionarii care răspândesc lumina Evangheliei în toată lumea și a cerut pace pentru toate națiunile afectate de războaie, inclusiv Palestina, Israel, Ucraina și Myanmar.
Canonizarea – pasul final spre sfinţenie în Biserica Catolică, după beatificare – necesită trei condiţii: să fi fost mort de cel puţin cinci ani, să fi dus o viaţă creştină exemplară şi să fi făcut cel puţin două minuni.
Prin această ceremonie, Biserica Catolică îi adaugă pe noii sfinți ca modele de credință și mijlocitori la tronul îndurării lui Dumnezeu.