Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Grecii se află internat la Spitalul General de Stat din Atena „Gheorghios Ghenimatás”, după ce a acuzat o ușoară stare de rău. Potrivit primelor informații apărute în presa elenă, se vehiculase ipoteza unui ușor episod ischemic, însă acest lucru nu a fost confirmat oficial de Biserica Greciei. În prezent, ierarhul este supus mai multor investigații medicale, urmând să rămână cel puțin peste noapte în spital.
Stare stabilă și fără pericol
Surse apropiate Arhiepiscopului au declarat pentru publicația orthodoxia.info că acesta a ajuns pe propriile picioare la spital, se află în deplină comunicare și nu există indicii că viața sa ar fi în pericol. Situația sa nu este considerată gravă, însă medicii efectuează toate testele necesare „pentru a stabili cu precizie eventualele efecte ale indispoziției”.
Comunicatul oficial al Sfântului Sinod
La scurt timp după internare, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a emis o scurtă declarație oficială „Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii, kir Ieronim, din cauza unei ușoare indispoziții, a vizitat Spitalul General al Atenei «Gheorghios Ghenimatás», unde va rămâne sub supraveghere medicală, exclusiv din motive preventive.”
Arhiepiscopul Ieronim, în vârstă de 87 de ani, a mai fost internat în trecut pentru afecțiuni minore, dar de această dată starea sa este considerată stabilă.


