Regina din Saba nu este o legendă, ea a condus un imperiu care, acum 10 secole, cuprindea Etiopia de astăzi, Eritrea și Yemen, un imperiu recunoscut în lume pentru bogăția sa.
Când a devenit regină, a aflat ca în Israel este un rege foarte înțelept, care o poate învață arta de a conduce – Regele Solomon. A încărcat câteva vapoare cu aur, pietre scumpe, mirodenii și alte bogății pentru a le oferi Regelui, în schimbul sfaturilor sale.
Regele Solomon i-a oferit nu doar sfaturi, ci și un fiu – Menelik I, care este primul rege din Dinastia Solomonică, cea care a condus Etiopia timp de 3000 de ani, pâna în sec XX, Haile Selassie fiind ultimul rege etiopian, ucis de comuniști în 1974.
Regina din Saba (Sheba) este cunoscuta în Etiopia sub numele de Makeda (în Biblia etiopiana), dar mai are încă alte două nume. Este amintita în Vechiul și Noul Testament, în cărțile sfinte etiopiene și în Coran.
În 1990, o echipa de arheologi germani de la Universitatea din Hamburg au comunicat că au descoperit ruinele palatului Reginei din Saba, sub ruinele unui palat creștin mai recent, iar în Axum exista și Baia Reginei din Saba.
În muzeul Bisericii Sf Maria din Sion exista o piatră cu chipul Reginei din Saba, descoperita de arheologi în zona palatului regal.