La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, marți, 1 octombrie 2024, noua Mănăstire „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale, județul Giurgiu, a fost sfințită în cadrul unei slujbe solemne. Sfântul lăcaș a primit hramurile „Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Trei ierarhi din trei țări diferite au fost prezenți la evenimentul de sfințire
Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix din Serbia, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, Bulgaria. Ierarhii au fost înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Moaște și icoane aduse pentru închinare
Pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor, în biserică au fost așezate spre închinare icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni adusă de la biserica din Letca Nouă, racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, precum și o raclă cu moaștele mai multor sfinți. Totodată, o icoană a Maicii Domnului, lucrată în Sfântul Munte Athos, a fost dăruită mănăstirii de către Preasfințitul Părinte Ambrozie.
Rânduiala sfințirii bisericii
Ceremonia de târnosire a început cu înconjurarea sfântului lăcaș și citirea a trei pericope evanghelice, urmată de ungerea zidurilor bisericii cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită. Sfânta Masă a fost spălată cu apă înmiresmată, unsă și îmbrăcată în odăjdii, iar în piciorul acesteia au fost așezate actul de sfințire și fragmente de moaște mucenicești. După aceasta, au fost sfințite și catapeteasma și icoanele din biserică.
Sfânta Liturghie și hirotoniri
După sfințirea bisericii, slujitorii au oficiat Sfânta Liturghie la un Altar amenajat în curtea mănăstirii. În cadrul slujbei, arhidiaconul Silviu Constantin Nedelcu a fost hirotonit preot pentru mănăstirea voievodală Comana, iar Ion Roșu, ctitorul noii mănăstiri, a fost hirotonit diacon. Ion Roșu este nimeni altul decât patronul companiei de construcții ”Corsaru Roșu”. Noul diacon, absolvent proaspăt al Facultății de Teologie din cadrul Universității din București, era nelipsit de la slujbele din Catedrala Patriarhală în timpul anilor de studenție.
Distincții oferite ctitorilor și stareței mănăstirii
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Ambrozie a mulțumit tuturor celor prezenți și a oferit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ctitorilor mănăstirii, diaconului Ion Roșu și soției sale, Mariana. De asemenea, stavrofora Cecilia Moldoveanu, stareța mănăstirii, a primit o frumoasă cruce pectorală din partea ierarhului.
Credincioșii au trecut prin noul Altar
La final, credincioșii prezenți la eveniment au avut posibilitatea să se închine la noul Altar sfințit și au primit iconițe cu chipul Maicii Domnului și revista „Familia Ortodoxă”.


