Luni, 30 septembrie 2024, la Catedrala Patriarhală din București a avut loc un moment solemn, prilejuit de aniversarea a 17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a oficiat un Te Deum, la care au participat membri ai Sinodului Permanent, consilieri patriarhali și eparhiali, reprezentanți ai instituțiilor statului și numeroși invitați.
Mulțumire lui Dumnezeu pentru realizările Patriarhului
În cuvântul său de la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Nicodim a evidențiat principalele realizări din activitatea Patriarhului Daniel, subliniind că „suntem datori să îi mulțumim lui Dumnezeu” pentru acestea.
„În ziua de 29 noiembrie 2007, noi, membrii Sfântului Sinod, am trăit bucuria punerii pietrei de temelie pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Și-i mulțumim lui Dumnezeu pentru progresul realizat până acum și pentru bucuriile care vor veni odată cu finalizarea lucrărilor”, a spus Preasfințitul Nicodim.
Grija pentru diaspora românească
Un alt aspect subliniat de Preasfințitul Părinte Nicodim a fost grija deosebită a Patriarhului Daniel pentru românii din diaspora.
„Trebuie să vă mulțumim cu recunoștință în numele românilor plecați din țară pentru a-și găsi un loc de muncă, pentru că, imediat după întronizarea dumneavoastră, ați reorganizat diaspora ortodoxă românească prin înființarea de noi eparhii, precum Episcopia Ortodoxă Română a Australiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei și Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.”
Înființarea Centrului de Presă Basilica
Preasfinția Sa a reamintit și de unul dintre primele demersuri importante ale Patriarhului Daniel după întronizare, și anume înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.
„La nici o lună de zile după întronizarea ca Patriarh al României, pe 27 octombrie 2007, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov, s-a înființat și a început să funcționeze Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei.”
În semn de apreciere, Preasfințitul Părinte Nicodim i-a oferit Patriarhului Daniel, din partea Sfântului Sinod, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Patriarhul Daniel: „Contăm întâi pe ajutorul lui Dumnezeu”
La rândul său, Patriarhul României a subliniat că un astfel de moment aniversar este prilejul potrivit pentru a face un bilanț nu doar al realizărilor, ci și al provocărilor și proiectelor viitoare.
„Ne gândim nu doar la ceea ce s-a făcut, ci și la câte mai sunt de făcut. Așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, toate le pot cu Hristos Care mă întărește. Deci noi contăm în primul rând pe ajutorul lui Dumnezeu și pe împreună-sfătuire și împreună-lucrare cu clerul și credincioșii noștri”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a evidențiat și colaborarea de succes dintre Patriarhia Română și instituțiile statului, mulțumind tuturor pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.
„Mulțumim Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor Sfinților și îi rugăm să ne dăruiască sănătate și bucurie, pace și mult ajutor întru mulți și fericiți ani”, a încheiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
După slujba de Te Deum, evenimentul aniversar a continuat în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, unde invitații au participat la o recepție dedicată acestui moment deosebit din viața Bisericii Ortodoxe Române.


