Interpreta Irina Rîmeș, cunoscută atât în Republica Moldova, cât și în România, a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre copilăria sa într-un interviu acordat recent publicației adevarul.ro. Artista a vorbit deschis despre legătura profundă pe care o are cu spațiul bisericii, dezvăluind că o parte semnificativă a copilăriei sale s-a desfășurat în curtea bisericii și chiar în cimitir.
„Bunicul meu era clopotar, bunica mea cânta în strană, iar biserica era chiar peste drum de casa lor. Practic, mi-am petrecut copilăria în biserică și în cimitir. Sună macabru, dar pentru mine cimitirul a fost mereu un loc de joacă. Mă jucam printre cruci, printre morți.”, a mărturisit vedeta.
O copilărie marcată de spiritualitate și simplitate
Crescută într-un mediu profund religios, Irina a fost înconjurată de valorile creștine încă din primii ani de viață. Biserica, fiind atât de aproape de casa bunicilor, a devenit un loc familiar, în care a petrecut momente esențiale ale copilăriei sale.
Prezența bunicului său în rolul de clopotar și a bunicii în strană a contribuit la apropierea artistei de acest spațiu sacru, care a devenit pentru ea un loc de liniște și curiozitate copilărească.
„Cimitirul, un loc de joacă”
Deși poate părea ciudat pentru mulți, Irina Rimes a explicat că percepția ei despre cimitir în copilărie era diferită de cea obișnuită. Fiind un loc accesibil, unde își însoțea bunicii, cimitirul a devenit parte din universul ei de joacă.
„Mă jucam printre cruci, printre morți”, a spus Irina, subliniind că acest spațiu nu i-a indus teamă, ci mai degrabă o curiozitate și o acceptare firească a ciclului vieții.
Un exemplu de simplitate și autenticitate
Declarațiile Irinei Rîmeș oferă o perspectivă profundă asupra copilăriei sale, conturând imaginea unei copilării simple, înrădăcinate în valorile tradiționale și spirituale. Artista continuă să își surprindă publicul prin sinceritatea cu care își împărtășește experiențele de viață, dovedind că legătura cu rădăcinile sale a contribuit la formarea omului și artistului de astăzi.
Această mărturisire ne amintește de importanța spiritualității și a simplității în formarea identității personale, oferind un exemplu de autenticitate și apropiere față de valorile esențiale ale vieții.
