Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse, cu binecuvântarea și prin grija ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Credincioșii se vor putea închina, în zilele de vineri, 11 septembrie, și sâmbătă, 12 septembrie 2026, unui fragment din moaștele mamei Maicii Domnului și, prin urmare, bunica după trup a Mântuitorului Iisus Hristos.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
Racla care adăpostește fragmentul din Sfintele Moaște ale Sfintei și Dreptei Ana va fi adusă de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos.
Evenimentul are o însemnătate duhovnicească deosebită pentru Constanța și pentru întreaga Arhiepiscopie a Tomisului, fiind așteptați să participe la pelerinaj credincioși și din alte zone ale țării.
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse de la Muntele Athos la Constanța
Sfânta și Dreapta Ana ocupă un loc aparte în istoria mântuirii. Ea este mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria și, astfel, bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
Împreună cu Sfântul și Dreptul Ioachim, Sfânta Ana a primit de la Dumnezeu, după îndelungată rugăciune, darul nașterii Fecioarei Maria, cea aleasă să devină Maica Mântuitorului.
Arhiepiscopia Tomisului subliniază importanța prezenței moaștelor Sfintei Ana la Constanța:
„Prezența Sfintelor Moaște la Constanța reprezintă un moment de binecuvântare duhovnicească pentru toți credincioșii, de rugăciune, de întărire în credință și de apropiere de Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Ana.”
Pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța
Timp de două zile, pe 11 și 12 septembrie 2026, credincioșii vor avea posibilitatea de a se închina la moaștele Sfintei Ana la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului îi îndeamnă pe credincioși să întâmpine acest moment prin rugăciune și credință:
„Să ne apropiem, așadar, cu inimă curată și cu credință de Sfintele Moaște ale Sfintei Ana, cerând rugăciunile și mijlocirea ei înaintea tronului Preasfintei Treimi și încredințând Maicii Domnului toate nevoile și încercările vieții noastre!”
Citește și: Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
Aducerea la Constanța a moaștelor Sfintei Ana păstrate la Mănăstirea Cutlumuș oferă credincioșilor un prilej deosebit de cinstire a lor într-un pelerinaj care va reuni, în jurul Catedralei Arhiepiscopale, credincioși din Dobrogea și din alte regiuni ale țării.


