În cadrul Forumului „Imagine Peace” organizat de Comunitatea Sant’Egidio la Paris, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a susținut un discurs profund despre puterea rugăciunii și impactul ei asupra vieții spirituale și sociale. În mesajul său, ierarhul a subliniat că rugăciunea nu doar că triumfă asupra urii și răului, ci și asupra morții.
„Rugăciunea ne unește cu Dumnezeu și ne comunică darurile Sale”
„În viața credinciosului, nimic nu este mai important decât rugăciunea, care triumfă nu doar asupra urii și a tuturor relelor, ci și asupra morții”, a afirmat Mitropolitul Serafim. „Aceasta pentru că rugăciunea ne unește cu Dumnezeu și ne comunică viața și darurile Lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția”, a continuat ierarhul, citând din Epistola către Galateni (5, 22-23).
Cu toate acestea, Mitropolitul a evidențiat că rugăciunea este adesea neglijată în viața modernă din cauza preocupărilor zilnice și a gândurilor care ne distrag atenția. „Inima este locuința lui Dumnezeu, dar a intra în inimă pentru a simți prezența Lui și a ne bucura de darurile Sale nu este un lucru ușor”, a subliniat ierarhul. „Intelectul nostru se risipește în mii de lucruri exterioare, iar inima, neglijată, devine insensibilă la misterul lui Dumnezeu și al creației.”
Rugăciunea, calea către armonia interioară și universală
Mitropolitul Serafim a explicat că rugăciunea nu doar că întărește legătura omului cu Dumnezeu, ci și reface echilibrul interior și armonia universului. „Dumnezeu a imprimat în natura fiecărei ființe legi pentru a asigura armonia în univers. Stelele respectă legile lui Dumnezeu înscrise în natura lor, iar în cosmos domnește armonia”, a spus ierarhul. „Numai omul, înzestrat cu libertate, nu respectă aceste legi, iar consecințele sunt tulburarea, dezordinea și războiul.”
În acest sens, el a subliniat importanța respectării legilor divine și morale, care includ cele zece porunci. „Păcatul înseamnă să trăiești împotriva propriei naturi, să încalci legile fizice și morale date de Dumnezeu tocmai pentru ca în noi să domnească armonia, pacea și sănătatea sufletului și a trupului.”
„Dumnezeu nu se îndepărtează de noi în păcat”
Un aspect esențial al mesajului Mitropolitului Serafim a fost relația lui Dumnezeu cu omul în păcat. „Dumnezeu nu ne pedepsește, ci păcatul în sine aduce suferință, căci încălcarea legilor naturale și morale are consecințe. Cu toate acestea, Dumnezeu nu se îndepărtează de noi în păcat, ci, dimpotrivă, ne este mai aproape ca oricând”, a spus Mitropolitul, citând din Epistola către Romani: „Unde păcatul a abundat, harul a prisosit” (Romani 5, 20).
Sfântul Isaac Sirul despre inima milostivă
În discursul său, Mitropolitul Serafim a amintit cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care definea inima milostivă drept „o flacără care îmbrățișează întreaga creație, pentru oameni, animale și pentru tot ce este creat”. Aceasta este inima celui care se roagă cu adevărat, care suferă pentru întreaga lume și care oferă rugăciuni chiar și pentru cei care i-au făcut rău.
„Să ne rugăm neîncetat”
Mitropolitul Serafim a încheiat cu un îndemn puternic la rugăciune constantă, citând din Sfântul Pavel: „Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17). El a subliniat că rugăciunea este fundamentul lumii, oferind protecție împotriva suferințelor și provocărilor vieții. „În slujbele ortodoxe auzim adesea: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm! Acesta este îndemnul meu pentru voi toți!”, a încheiat ierarhul.
Apel la rugăciune pentru pace la Forumul „Imagine Peace”
Forumul „Imagine Peace”, organizat de Comunitatea Sant’Egidio, a reunit lideri religioși și personalități din întreaga lume în Paris, pentru a promova dialogul și colaborarea interconfesională în vederea păcii mondiale.
ADEVARULBISERICII.RO prezintă, în premieră în România, discursul integral al Înaltpreasfințitului Serafim:
”Aș dori mai întâi să mulțumesc comunității din Sfântul Egidio pentru invitația de a vorbi la această masă rotundă dedicată rugăciunii care triumfă asupra urii.
În viața credinciosului nimic nu este mai important decât rugăciunea care triumfă nu numai asupra urii și asupra tuturor relelor, ci și asupra morții! Pentru că rugăciunea ne unește cu Dumnezeu și ne comunică viața și darurile lui: iubire, bucurie, pace, răbdare, bunătate, bunăvoință, credință, blândețe, stăpânire de sine (cf. Galateni 5,22). Suntem cu adevărat vii doar în Dumnezeu! Și totuși rugăciunea este cea mai neglijată din viața noastră. Pentru ce? Pentru că necesită concentrare în inimă unde, ca într-un cămin, se reunesc toate puterile, energiile ființei umane, toți oamenii și întregul cosmos. Omul este cu adevărat un microcosmos! Inima este și locuința lui Dumnezeu, locul lui preferat. Cu toate acestea, a intra în inimă pentru a simți prezența lui Dumnezeu și a te bucura de darurile sale nu este un lucru ușor. Intelectul nostru, gândurile noastre sunt dispersate constant, de dimineața până seara, în lucruri exterioare: muncă, studii, preocupări ale vieții. Iar inima neglijată, uitată se împietrește, devine insensibilă la misterul lui Dumnezeu, și la misterul fraților noștri în omenire și la misterul creației. Pentru că totul este un mister! Iar misterul poate fi înțeles doar de inimă. Astfel intelectul despărțit de inimă, împrăștiat în o mie de lucruri, se epuizează în timp, ne obosește, ne îmbolnăvește. Găsirea echilibrului puterilor noastre interioare, care se unesc în inimă, este posibilă doar prin rugăciune și meditație asupra Cuvântului lui Dumnezeu care este, în sine, o rugăciune.
Dar pentru a te ruga trebuie să ai motivația credinței; credem că Dumnezeu este Creatorul nostru, Tatăl nostru care ne iubește pe fiecare dintre noi cu iubirea sa infinită și gratuită, așa cum suntem noi: buni sau răi, sfinți sau păcătoși… Pentru a ne ruga trebuie să fim și conștienți de păcat, de nevrednicia lui pentru că nu există om care să nu pescuiască. Iar păcatul nu este un concept legal: „ai încălcat legea, trebuie să fii pedepsit”. Nu, Dumnezeu nu pedepsește niciodată pe nimeni, pentru că el este iubire. Iar iubirea nu pedepsește, nu se răzbună, nu își amintește răul, ci iartă și îmbrățișează pe păcătos. Nu Dumnezeu pedepsește, ci păcatul însuși! Cum? Dumnezeu a imprimat legi în natura întregii existențe, astfel încât armonia să domnească în univers și în fiecare ființă. Stelele respectă legile lui Dumnezeu înscrise în natura lor: „El a stabilit legi și nu le vor călca” (Psalmul 148,6). Acesta este motivul pentru care armonia domnește în cosmos (cuvântul cosmos înseamnă și armonie). Numai omul, înzestrat cu libertate, nu respectă legile lui Dumnezeu și în consecință în el și în omenire nu există armonie, nu există pace, ci mai degrabă dezordine, război. Păcatul înseamnă deci a trăi împotriva propriei naturi, călcând legile fizice și morale (cele zece porunci) date de Dumnezeu tocmai pentru ca în noi să domnească armonia, pacea, sănătatea sufletului și a trupului. Iar dacă nu respectăm natura, ea se răzvrătește împotriva noastră, se slăbește, ne face să suferim Toate bolile noastre, toate suferințele noastre, fizice și psihice, au drept cauză încălcarea legilor naturii și a legilor morale. O vorbă înțeleaptă spune: „Dumnezeu iartă întotdeauna, natura nu iartă niciodată”! Și iată paradoxul, misterul: în starea noastră de păcat, care ne provoacă atâta suferință, Dumnezeu nu se îndepărtează de noi, ci, dimpotrivă, este mai aproape de noi ca oricând. „Acolo unde păcatul a proliferat, harul a îmbogățit mai mult (Romani 5:20). În suferința noastră cauzată de păcat, Dumnezeu ne îmbrățișează cu iubirea Sa infinită, ne dă curaj și trezește în noi conștiința pocăinței, a revenirii la normalitate, a respectului față de legile lui Dumnezeu, fizice și morale. În pocăința sa, credinciosul își recunoaște și își mărturisește păcatul și neputința sa ontologică de a se mântui singur, se smerește și îi cere lui Dumnezeu în rugăciune arzătoare iertare și ajutorul lui.
Nu este întotdeauna ușor să te rogi. Adesea intelectul nostru, gândurile noastre se împrăștie în altă parte tocmai în timpul rugăciunii. Trebuie să ne străduim să ne concentrăm, adică să închidem intelectul, gândul în cuvintele rugăciunii, așa cum spun Părinții asceți. Dacă ne rugăm în mod regulat, rugăciunea va fi întotdeauna îndeplinită mai bine, cu mai multă atenție. Astfel rugăciunea ne devine dragă, pentru că intră în inimă și inima arde de dragoste pentru Dumnezeu, pentru oameni și pentru toată făptura. Rugăciunea ne dă astfel o inimă milostivă. La întrebarea: Ce este o inimă milostivă, Sfântul Isaac Sirul (secolul al VII-lea) răspunde:
„Este o flacără care dă foc inimii întregii creații, pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru demoni și pentru toate ființele create. Când omul milostiv își aduce aminte de ele, și când le vede, ochii îi vărsă lacrimi, din cauza milostivirii abundente și intense care îi cuprinde inima.
Din cauza marii sale compasiuni, inima lui devine smerită și nu mai suportă să audă sau să vadă o greșeală sau cea mai mică ofensă făcută unei creaturi. De aceea, el face continuu rugăciuni însoţite de lacrimi pentru animalele dezgustătoare, pentru vrăjmaşii adevărului şi pentru cei care l-au greşit, ca să fie ocrotiţi şi să li se arate milă; se roagă și pentru reptile, din cauza milei mari care îi umple inima peste măsură, după asemănarea lui Dumnezeu”.
Sfântul Pavel ne îndeamnă să „ne rugăm neîncetat” (I Tesaloniceni 5,17), în orice timp și în toate locurile: acasă, în biserică, în călătorii, la serviciu, peste tot. „În orice loc, lăudați pe Domnul sufletului meu” (Psalmul 102,22). Sfântul Ioan Scărarul (sec. VI) spune că rugăciunea este sprijinul lumii (lumea nu poate sta fără rugăciune), iluminarea duhului, bastionul împotriva necazurilor, prelungirea războaielor, izvorul harurilor, toporul care taie. stingerea disperării, alungarea tristeții…
În slujbele ortodoxe auzim adesea: Iarăși și iarăși, să ne rugăm Domnului! Acesta este îndemnul pe care îl fac și vouă tuturor!”
