Mitropolitul emerit Ilarion (Alfeev), fost președinte al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, despre care fostul preot Ciprian Mega spune că îi este prieten,a declarat într-un amplu interviu acordat agenției ruse RIA Novosti că retragerea sa din activitatea administrativă nu a fost o decizie luată din proprie inițiativă, deși privește această etapă a vieții sale ca pe o lucrare a proniei lui Dumnezeu.
„Nu m-am retras din proprie inițiativă”
Ierarhul a afirmat că nu el a ales să se retragă din slujirea activă, însă încearcă să valorifice această perioadă pentru studiu și activitatea editorială.
„Visul meu este să-mi petrec restul vieții în liniște, urmând exemplul Sfântului Teofan Zăvorâtul, care s-a retras la scurt timp după ce a împlinit cincizeci de ani și a trăit apoi în singurătate. El spunea: «M-am retras nu pentru o nevoință mai aspră, ci pentru a mă dedica fără întrerupere scrisului». Este o atitudine pe care o înțeleg pe deplin și cu care mă identific”, a declarat Mitropolitul Ilarion.
Acesta a precizat că lucrează simultan la două sau trei volume și că pregătește cărți dedicate compozitorului Dmitri Șostakovici, lui Michelangelo, îngerilor și Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.
Va rămâne în Rusia
Patriarhia Moscovei a anunțat că Patriarhul Kirill a suspendat decretul din 3 iunie prin care Mitropolitul Ilarion fusese desemnat să slujească în Brazilia.
Ierarhul a salutat această decizie, explicând că îi permite să rămână la Moscova pentru a avea grijă de mama sa în vârstă.
În prezent, el a fost repartizat la Mănăstirea de maici „Înălțarea Sfintei Cruci”, din apropierea Moscovei, unde spune că este bucuros să își continue slujirea, având în același timp mai mult timp pentru cercetare și scris.


