Biserica-Filie „Sfântul Nicolae” din comuna Polovragi va fi resfințită vineri, 8 noiembrie, într-o slujbă specială oficiată de Î.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Primarul comunei, Gheorghe Epure, a anunțat cu bucurie finalizarea lucrărilor de renovare, realizate printr-o investiție finanțată de Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), completată cu 200.000 lei de la Consiliul Județean.
„Lăcașul de cult a beneficiat de o renovare completă: refacerea învelitorii și a tencuielii, introducerea sistemului de încălzire prin pardoseală. Din bugetul local am alocat 120.000 lei pentru împrejmuirea bisericii și, cu ajutorul unor oameni de bine, am reușit și construirea unei capele,” a declarat primarul Epure.
Biserica „Sfântul Nicolae” se află în apropierea Bisericii „Sfântul Dumitru”, iar organizatorii așteaptă o prezență numeroasă la evenimentul de vineri, când cei prezenți vor avea ocazia să servească și bucate de post, pregătite special pentru această ocazie.


