În prezența Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a avut loc Conferința preoțească de toamnă pentru Protoieriile Târgu-Jiu Nord și Târgu-Jiu Sud. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Înălțarea Domnului” din Târgu-Jiu, de un sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu Mărăcine Marian. În a doua parte a întâlnirii, părintele Chișamera Ilie Florin, de la Parohia Budieni, Protoieria Târgu-Jiu Sud, a prezentat un referat în contextul Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, din Patriarhia Română, pentru anul 2024, scrie mitropoliaolteniei.ro.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu a vorbit mai întâi despre legătura dintre boală și păcat, între har și vindecare: „Prin harul lui Dumnezeu preotul este chemat să fie tămăduitor al sufletelor și al trupurilor. Tainele pe care Mântuitorul Hristos ni le-a dat sunt medicamente ale nemuririi și se adresează atât sufletului cât și trupului. În primul rând, trebuie să vedem boala, suferința și durerea, ca un lucru energetic. Boala nu se vede ci se simte, adică este în interiorul nostru. Boala apare mult mai târziu în organismul nostru. Boala se înrădăcinează în mintea noastră unde are loc această zbatere între firesc și nefiresc, între bine și rău. Protopărinții noștri nu au mai avut mintea la Dumnezeu ci a fost preocupată de lucrurile pământești. De aceea, Sfânta Scriptură ne spune despre strămoașa Eva că a socotit rodul pomului că „este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit” (Facerea 3,6). Aceste lucruri s-au petrecut înainte de a mânca din fructul oprit, ceea ce înseamnă că păcatul ze zămislește întâi în mintea noastră. Acolo el încolțește și cu mintea noastră stăm de vorbă cu ispititorul care vine și stimulează simțurile noastre. Mintea, atrasă de cel rău, stă în dialog cu acesta, care determină sufletul să gândească în felul lui. Deodată ne trezim cu mintea noastră, chiar și atunci când suntem la rugăciune, că gândim păcătos, după poftele trupului. De aceea, trebuie să ținem mintea sus la Dumnezeu. Toate rugăciunile noastre nu au decât această direcție, ca să ținem mintea la Cel ceresc. Din minte, păcatul coboară în trup care primește toate aceste gânduri ale minții. Trupul este acela care transpune în faptă gândurile noastre. Din minte gândurile se duc în trup și se „întrupează”. În acest fel, noi săvârșim păcatele cu trupul, dar suntem dirijați prin suflet în păcat. Mai întâi am păcătuit cu gândul, iar apoi cu trupul. Sufletul pătimește în felul lui, suferă în felul lui, se întunecă. El își distorsionează gândirea și își acoperă toate simțurile sale și le întunecă, iar în felul acesta nu mai poate să vorbească cu Dumnezeu. De aceea, Adam cugetă în sinea lui că se poate ascunde de Dumnezeu. În această ispită și înșelăciune a diavolului, sufletul nostru suferă enorm de mult și trăiește drama aceasta a dezlipirii de Dumnezeu, care se duce până în trup, care are și el de suferit și de pătimit în boală. Boala este această repercusiune a păcatului: „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Însă moartea aceasta este treptată. Noi avem această înclinație spre păcat, o tendință de a săvârși păcatul prin slăbiciune. Trupul nostru se naște din trupul părinților noștri și avem această legătură genetică cu strămoșii noștri. De aceea, luptăm cu firea noastră slabă pentru că avem și aceste urme ale păcatului. Păcatul este energetic, în sufletul nostru. Noi nu ne putem ridica dacă nu cerem ajutorul lui Dumnezeu. Noi trăim în existența și viața aceasta pentru că Dumnezeu nu-i îngăduie satanei să se apropie de sufletul nostru. Aceasta este marea binecuvântare a lui Dumnezeu. Trebuie să conștientizăm această binecuvântare și să luptăm cu această energie negativă, cu care noi am venit pe lume și pe care am amplificat-o în viața noastră”.
În a doua parte a cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța lucrării preoțești, prin harul primit de la Dumnezeu, dar și datoria de a ne sfinți trupurile și sufletele noastre asemenea sfinților tămăduitori. La final, i-a felicitat pe părinții protoierei și pe toți preoții prezenți, îndemnându-i să fie atenți la viața duhovnicească a credincioșilor din fiecare parohie: „Noi am primit prin hirotonie darul facerii de minuni, însă acest dar trebuie să fie îmbogățit permanent. De asemenea, am primit puterea cuvântului. Cuvântul lui Dumnezeu este arma pe care o folosiți permanent în Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu, în rugăciunile pe care le săvârșiți. Această putere a cuvântului pătrunde ca sabia „până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă” (Evrei 4, 12). Pe acest cuvânt îl folosim noi. Cuvântul lui Dumnezeu este legat de Însuși Cuvântul Tatălui, cuvânt izvorât din persoana Mântuitorului Hristos și are putere de lucru pentru că Domnul îi dă putere cuvântului Său. El este hrană, el este vindecare, el este mângâiere, el este bucurie. Cuvântul lui Dumnezeu vine în interiorul nostru odată cu cuvântul rostit și intră în firea noastră, noi fiind purtători de cuvânt, vorbitori și propovăduitori ai lui Dumnezeu. Atunci când rostim o rugăciune cu credință și cu luare aminte, această rugăciune este precum alifia pentru cel bolnav. Toată creația lui Dumnezeu este plină energetic de energia lui Dumnezeu, adică de harul lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor” (I Timotei 4, 14). Trebuie să fim întotdeauna atenți cu această lucrare dumnezeiască pentru că este în noi, iar dacă ni se întâmplă ca lui Adam să ne îndepărtăm de harul din sufletul nostru atunci devenim „aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Corintei 13, 1). Prin urmare, în viața noastră avem de luptat cu această lipsă de energie, de har sau de putere dumnezeiască. Preotul trebuie să aibă un canon de rugăciune al său, trebuie să aibă permanent legătura cu Mântuitorul Hristos care este Arhiereul cel veșnic. Preotul are îndatorirea să se roage pentru credincioși și să aibă preocuparea și responsabilitatea aceasta în permanență. Atunci când ca preot binecuvintezi pe cineva și ești atent la spovedania lui, l-ai salvat sufletește și în același timp și trupește. Rugăciunea nostră trebuie să fie îndreptată întotdeauna în atenția minții și a sufletului nostru. Sfinții sunt făcători de minuni, nu pentru că așa s-au născut. Sfinții sunt făcători de minuni și vindecători pentru că au lăsat loc liber în sufletul și viața lor lui Dumnezeu. Ei sunt purtători de Dumnezeu și nu mai sunt robi ai păcatului și nici ai morții. Această conferință are o putere de aducere aminte, de trezie și de intensificare a vieții noastre duhovnicești. Felicităm pe părintele care a prezentat referatul și pe toți cei prezenți. Să vă dea Dumnezeu sănătate, conștiință preoțească și putere duhovnicească de a lupta împotriva păcatului până la sânge”.
