Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a transmis un îndemn pastoral la începutul noului an școlar, adresat elevilor, profesorilor, părinților și clericilor. Ierarhul îi îndeamnă pe copii și tineri să pășească în școală cu bucurie și dorință de a învăța, dar și să folosească informația cu discernământ, subliniind că educația trebuie să contribuie nu doar la acumularea de cunoștințe, ci și la formarea sufletească și morală.
În mesajul său, Mitropolitul Ioan vorbește despre începutul anului școlar ca despre un moment de bucurie, emoție și responsabilitate pentru întreaga comunitate.
„Elevii se întorc în sălile de clasă, dascălii își reiau nobila lor misiune, iar copiii sunt încredințați școlii de către părinții lor cu nădejdea că vor crește în cunoaștere, în înțelepciune și în buna lor așezare sufletească”, transmite ierarhul.
Mitropolitul Ioan către elevi: „Fiecare carte poate deveni o fereastră spre universul cunoașterii”
Adresându-se elevilor, Mitropolitul Banatului îi îndeamnă să intre în noul an școlar cu bucurie și cu dorința de a învăța.
„Fiecare carte pe care o veți deschide, fiecare lecție și fiecare osteneală pot deveni ferestre spre universul cunoașterii”, afirmă Mitropolitul Ioan.
În același timp, ierarhul atrage atenția asupra abundenței de informații și asupra necesității discernământului.
„Astăzi aveți la îndemână o lume întreagă de informații. Învățați să alegeți ceea ce vă este de folos. Nu tot ceea ce puteți afla vă și zidește sufletește”, spune Mitropolitul Ioan.
El îi îndeamnă pe elevi să fie atenți și la relațiile dintre ei:
„Fiți aproape unii de alții, nu lăsați niciun coleg singur și nu transformați cuvântul în rană pentru aproapele vostru.”
Profesorilor: „În mâinile dumneavoastră sunt încredințate nu numai mințile copiilor”
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan subliniază rolul esențial al cadrelor didactice în formarea copiilor și a tinerilor.
„În mâinile dumneavoastră sunt încredințate nu numai mințile copiilor, ci și multe dintre întrebările, frământările și nădejdile lor”, transmite Mitropolitul Ioan.
Potrivit ierarhului, misiunea profesorului nu se limitează la transmiterea de informații.
„Dascălul are misiunea nu doar de a transmite cunoștințe, ci și de a forma caractere și de a deschide drumuri în viață”, afirmă acesta.
Părinților: „Copilul are nevoie mai ales de căldura familiei și de pilda părinților săi”
Mesajul acordă un loc important și familiei.
Mitropolitul Ioan îi îndeamnă pe părinți să le ofere copiilor nu doar sprijin material, ci mai ales timp, atenție și exemplu personal.
„Copilul are nevoie de școală și de dascăli, dar are nevoie mai ales de căldura familiei și de pilda părinților săi”, spune ierarhul.
El subliniază că Școala, Familia și Biserica trebuie să lucreze împreună „pentru luminarea minții și pentru buna creștere a fiilor acestui neam”.
Îndemn către preoți: rugăciuni pentru elevi și sprijin pentru familiile nevoiașe
Mitropolitul Ioan le cere preoților să înalțe rugăciuni pentru elevi, dascăli și familiile acestora, iar la festivitățile de deschidere a anului școlar să săvârșească slujba specifică începutului de an școlar.
Totodată, ierarhul le cere clericilor să fie atenți și la situația materială a copiilor din parohii.
„Sunt familii pentru care începutul școlii aduce, pe lângă bucurie, și grija zilei de mâine. Sunt părinți care nu reușesc să pregătească toate cele necesare copiilor lor și sunt copii care pășesc spre școală purtând în suflet povara lipsurilor de acasă”, avertizează Mitropolitul Ioan.
În acest context, preoții sunt îndemnați să identifice familiile aflate în dificultate și, împreună cu credincioșii și oamenii de bine, să le sprijine cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte și alte lucruri necesare.
„Un an școlar binecuvântat, cu sănătate, pace și spor în învățătură”
La final, Mitropolitul Ioan al Banatului înalță rugăciuni pentru elevi, profesori și părinți și le dorește tuturor un an școlar rodnic.
„Tuturor elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor le dorim un an școlar binecuvântat, cu sănătate, pace, spor în învățătură și roade bogate spre binele familiei, al Bisericii și al neamului nostru românesc”, transmite Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral al Mitropolitului Ioan:
”ÎNDEMN PASTORAL LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ȘCOLAR
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la început de septembrie, porțile școlilor se deschid din nou pentru a-i primi pe copii și pe tinerii iubitori de știință și înțelepciune.
Este un moment de bucurie, dar și de emoție și responsabilitate. Elevii se întorc în sălile de clasă, dascălii își reiau nobila lor misiune, iar copiii sunt încredințați școlii de către părinții lor cu nădejdea că vor crește în cunoaștere, în înțelepciune și în buna lor așezare sufletească.
Pășiți în noul an școlar, dragi elevi, cu bucurie și cu dorința de a învăța. Fiecare carte pe care o veți deschide, fiecare lecție și fiecare osteneală pot deveni ferestre spre universul cunoașterii.
Astăzi aveți la îndemână o lume întreagă de informații. Învățați să alegeți ceea ce vă este de folos. Nu tot ceea ce puteți afla vă și zidește sufletește. Fiți aproape unii de alții, nu lăsați niciun coleg singur și nu transformați cuvântul în rană pentru aproapele vostru.
Iubiți dascăli, în mâinile dumneavoastră sunt încredințate nu numai mințile copiilor, ci și multe dintre întrebările, frământările și nădejdile lor. Dascălul are misiunea nu doar de a transmite cunoștințe, ci și de a forma caractere și de a deschide drumuri în viață.
Iubiți părinți, fiți aproape de copiii dumneavoastră și în acest an școlar și dăruiți-le din timpul dumneavoastră. Copilul are nevoie de școală și de dascăli, dar are nevoie mai ales de căldura familiei și de pilda părinților săi. Școala și familia, împreună cu Biserica, sunt chemate să lucreze pentru luminarea minții și pentru buna creștere a fiilor acestui neam.
Îi îndemnăm pe slujitorii sfintelor altare ca, duminică, 6 septembrie, la Sfânta Liturghie, să înalțe rugăciuni pentru luminarea minții copiilor și pentru binecuvântarea dascălilor și a familiilor lor, iar la festivitățile de deschidere a anului școlar să săvârșească îndătinata slujbă la începutul anului școlar.
Iubiți părinți slujitori ai sfintelor altare, fiți cu luare-aminte și la nevoile materiale ale copiilor din parohiile încredințate frățiilor voastre. Sunt familii pentru care începutul școlii aduce, pe lângă bucurie, și grija zilei de mâine. Sunt părinți care nu reușesc să pregătească toate cele necesare copiilor lor și sunt copii care pășesc spre școală purtând în suflet povara lipsurilor de acasă.
De aceea, asemenea anilor trecuți, vă îndemnăm să identificați aceste familii și, împreună cu credincioșii din parohii și cu oamenii de bine, să fim aproape de ele, sprijinindu-le cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte și cu celelalte lucruri necesare începutului de an școlar.
Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să lumineze mintea elevilor, să întărească osteneala dascălilor, să binecuvânteze jertfa părinților și să răsplătească dragostea tuturor celor care se apleacă asupra copiilor aflați în lipsuri și nevoi.
Tuturor elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor le dorim un an școlar binecuvântat, cu sănătate, pace, spor în învățătură și roade bogate spre binele familiei, al Bisericii și al neamului nostru românesc.
† IOAN
Mitropolitul Banatului”


