Mitropolia Chișinăului, subordonată Patriarhiei Moscovei, continuă să reacționeze prin sancțiuni dure împotriva clericilor care aleg să-și afirme fidelitatea față de Biserica-mamă, România. Într-un comunicat emis la 24 septembrie 2025, instituția condusă de Mitropolitul Vladimir a anunțat că protoiereii mitrofori Andrei Pîrgaru și Ilie Buruiană au fost „eliberați din funcția de paroh și opriți de la oficierea celor sfinte”.
Preoții care au ales să revină la Patriarhia Română
Cei doi preoți slujeau în parohiile „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Chetrosu și „Nașterea Maicii Domnului” din Todirești, raionul Anenii Noi. Decizia lor de a intra sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei, parte a Patriarhiei Române, a fost calificată de Mitropolia Chișinăului drept „părăsire samavolnică și lipsită de temei canonic”.
În realitate, gestul celor doi clerici exprimă o opțiune de conștiință și identitate, firească într-un spațiu istoric și spiritual legat organic de Biserica Ortodoxă Română.
Limbaj de forță și amenințări
Comunicatul Mitropoliei Moscovei recurge la un limbaj de condamnare și intimidare, acuzându-i pe preoți de „nesupunere” și „încălcarea jurământului depus la hirotonie”. În mod vădit, mesajul nu caută reconciliere, ci stigmatizare și marginalizare a celor care aleg alt drum.
Astfel de reacții arată teama Mitropoliei Chișinăului de pierderea influenței și incapacitatea de a răspunde la aspirațiile firești ale credincioșilor și clerului care doresc unitate cu Biserica Ortodoxă Română.
Biserica Ortodoxă Română – o alternativă a libertății
În contrast, Mitropolia Basarabiei, reactivată după 1992 și aflată sub omoforul Patriarhiei Române, oferă preoților și credincioșilor un cadru de slujire liberă, fără presiuni politice și fără amestecul unei patriarhii străine.
Gestul celor doi protoierei, Pîrgaru și Buruiană, devine astfel un simbol al revenirii la normalitate și un semnal clar că tot mai mulți clerici aleg credința, demnitatea și apartenența firească la Biserica-mamă, România.


