Mircea Geoană se arată împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, explicând că îi respectă pe toţi cei care au „preferinţe diferite”, dar că, în opinia sa, „societatea nu este pregătită” pentru aşa ceva.
”Cred cu tărie în respectul faţă de toţi semenii noştri. Dacă au o preferinţă diferită, dacă au sensibilităţi diferite, ei trebuie respectaţi şi nu trebuie condamnaţi. Cred de asemenea că nu trebuie ca un subiect de acest gen, care e încă sensibil pentru noi, să devină un subiect politic şi care este, într-un fel, în conflict în societate, cu alte curente din societate care sunt mai conservatoare, mai tradiţionale, mai pe familie tradiţională. De aceea, tot respectul meu pentru toţi cei care au preferinţe diferite, de orice fel, absolut de orice fel, de religie, de preferinţă sexuală, tot respectul şi protecţia pentru dânşii, dar trebuie să facem lucrurile astea atunci când societatea este confortabilă să facă”, adaugă Geoană.
El e de părere că România „poate, istoric vorbind, un pic mai în spate” faţă de alte ţări au dezincriminat homosexualitatea mult înainte ca România să o facă.
„Nu cred că a forţa lucrurile şi a face din asta o chestie de contrast prea mare este bună pentru noi, cred că trebuie lucrat cu respect. Pentru mine toţi cei care au preferinţe de altă natură sunt cetăţenii noştri, ei trebuie protejaţi, să avem grijă de dânşii şi nu trebuie condamnaţi. În această etapă cred că mai trebuie puţin timp ca să ajungem la concluzie care să permită… cred că formule legale care să permită aceste lucruri se găsesc, nu mergând atât de repede, atât de departe. Cred că societatea nu este pregătită pentru aşa ceva”, adaugă Mircea Geoană.