Arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale și fondatorul și dirijorul Grupului psaltic Tronos al Patriarhiei Române, considerat cel mai mare psalt din istoria Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit într-un interviu acordat Doxologia.ro despre copilăria sa, despre pasiunea pentru fotbal și despre felul în care Dumnezeu i-a schimbat drumul, chemându-l treptat spre muzica Bisericii și spre frumusețea cântării psaltice.
În mărturia sa, părintele Mihail Bucă evocă anii copilăriei petrecuți între blocuri, pe maidan, acolo unde fotbalul devenise marea lui pasiune. Juca ore întregi cu copiii din parc și, la vremea aceea, își imagina că viitorul său va fi legat de acest sport.
„Jucam foarte mult fotbal pe maidan cu copiii din parc. Eram talentat și îmi plăcea enorm. Iubeam fotbalul. Dacă mă întrebai atunci, îți spuneam că singura mea pasiune este fotbalul și că voi face ceva în acest domeniu”, a mărturisit arhidiaconul Mihail Bucă.
Cum a schimbat Dumnezeu visul copilului îndrăgostit de fotbal
Privind în urmă, părintele spune că Dumnezeu a lucrat încet, dar hotărât, schimbând direcția unei pasiuni omenești și așezându-l pe un drum pe care, la început, nu îl vedea.
„Pe măsură ce am crescut cu acest vis, Dumnezeu mi l-a schimbat încet-încet. Șuturile mele nu mai intrau la poartă, ca să spun așa. Dumnezeu, când vrea ceva de la tine, te duce unde voiește El și nu poți face nimic împotrivă. Chiar dacă ai o înclinație spre ceva, El te scoate de acolo și te așază unde știe că îți este bine și unde știe că poți face ceva folositor”, a spus părintele.
Această mutare dinspre terenul de fotbal spre strană nu s-a făcut brusc, ci prin lucrarea discretă a familiei și prin întâlnirea cu viața Bisericii. Părintele Mihail Bucă mărturisește că părinții au fost pentru el ancora esențială a formării, cei care l-au dus în biserici și mănăstiri și care i-au așezat în suflet primele repere ale unei vieți trăite în preajma lui Dumnezeu.
Părinții, ancora care l-a dus spre Biserică
Arhidiaconul Mihail Bucă spune că, deși părinții săi erau oameni simpli și muncitori, care lucrau în trei schimburi, nu au lăsat niciodată ca duminica să fie golită de sensul ei. Ziua Domnului era, în casa lor, o zi a rugăciunii și a mersului la biserică.
„Prin părinți. Ancora educației și ancora unui copil sunt părinții. Chiar dacă erau oameni muncitori și lucrau în trei schimburi, părinții au fost ancora mea. Pentru ei, duminica era zi de sărbătoare. O zi în care nu mai făceai nimic altceva decât să mergi la biserică. Mergeam la Biserica Mărcuța, mergeam la alte biserici din București și la mănăstiri. Foarte multe mănăstiri le-am cunoscut prin ei”, a povestit părintele.
Tocmai aceste drumuri făcute alături de părinți au devenit, pentru copilul Mihail, începutul unei descoperiri care avea să-i schimbe viața.
Întâlnirea cu viața monahală și cu frumusețea rugăciunii
În mănăstiri, viitorul protopsalt al Catedralei Patriarhale a descoperit nu doar un spațiu al liniștii, ci și o altă lume, care l-a impresionat adânc: lumea monahilor, a rugăciunii și a chipurilor luminate de viața trăită în Dumnezeu.
„Acolo am început să văd viața monahală și frumusețea ei. Copil fiind, îi vedeam pe călugări, pe maici și pe părinții monahi ca pe niște oameni cu un alt chip. Aveau ceva diferit, pe care copilăria mea nu știa să-l explice. Am început să mă întreb de ce stau ei acolo, de ce se roagă atât de mult. Puneam multe întrebări”, a spus părintele Mihail Bucă.
Acea fascinație pentru viața monahală s-a unit, treptat, cu o altă descoperire care avea să-i marcheze definitiv sufletul: muzica Bisericii.
Muzica psaltică, ecoul care a rămas în sufletul copilului Mihail Bucă
Arhidiaconul mărturisește că încă de la vârsta de șase ani a fost atras de cântarea auzită în mănăstiri, de muzica monahală, psaltică și bizantină, care a început să lucreze tainic în sufletul său.
„Ceea ce m-a atras foarte mult, încă de la șase ani, când mergeam la mănăstiri, a fost muzica. Ei cântau o muzică monahală, o muzică psaltică sau bizantină, dar mai simplă, o muzică specifică mănăstirii. Acea muzică m-a atras. A devenit un ecou în sufletul copilului Mihail Bucă”, a mărturisit protopsaltul Catedralei Patriarhale.
Din acest ecou născut în anii copilăriei, între slujbele de la mănăstire și frumusețea cântării bizantine, avea să se contureze, peste ani, una dintre cele mai cunoscute și puternice voci ale muzicii psaltice românești.
Din maidan, la strană
Mărturia părintelui Mihail Bucă arată cum Dumnezeu poate schimba, cu delicatețe și răbdare, visurile omenești, așezându-le în orizontul unei chemări mai înalte. Copilul care iubea fotbalul și visa să-și facă un rost pe terenul de joc a fost purtat, prin mâna părinților și prin întâlnirea cu frumusețea vieții bisericești, spre o altă slujire: cea a cântării în Biserică.
Interviul acordat Doxologia surprinde tocmai această lucrare tainică prin care o pasiune de copil a fost transformată într-o vocație, iar ecoul muzicii auzite în mănăstiri a devenit, peste ani, glasul care a format și a însuflețit Grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române.
