Arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale și fondatorul și dirijorul Grupului psaltic Tronos al Patriarhiei Române, considerat cel mai mare psalt din istoria Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit într-un interviu acordat Doxologia.ro despre pericolul mândriei, despre felul în care privește laudele venite din partea publicului și despre raportarea sa la Dumnezeu, mărturisind că încearcă să rămână „cu picioarele pe pământ” prin conștiința slujirii și printr-o permanentă supraveghere a inimii.
Întrebat cum reușește să rămână smerit în contextul notorietății de care se bucură, al aprecierilor, al vizualizărilor și al comentariilor primite, părintele arhidiacon a răspuns prin două imagini puternice, menite să descrie atât mecanismul mândriei, cât și felul în care încearcă să o țină departe de suflet.
Prima dintre ele este imaginea unei sticle de vin, în care mândria este asemănată cu drojdia depusă pe fundul sticlei.
„Mândria este ca drojdia de pe fundul sticlei. Dacă întorci sticla și o agiți, drojdia tulbură tot vinul și îi strică limpezimea. Așa este și cu mândria. Ea există în fiecare dintre noi, dar trebuie lăsată pe fundul sticlei. Nu trebuie să o lăsăm să ne inunde firea, pentru că poate distruge foarte repede tot ceea ce este bun”, a spus arhidiaconul Mihail Bucă.
Prin această comparație, el vorbește despre o realitate lăuntrică pe care nu o neagă și nu o cosmetizează: ispita mândriei există în fiecare om, însă problema decisivă este dacă omul o lasă să-i tulbure sufletul și să-i întunece lucrarea. În viziunea sa, mândria nu este doar o slăbiciune de caracter, ci o forță care poate altera repede tot ceea ce este curat, limpede și bun în viața unui om.
„Dumnezeu a avut nevoie de un măgăruș de serviciu”
A doua imagine folosită de părintele Mihail Bucă este și mai puternică prin simplitatea și sinceritatea ei. Vorbind despre locul pe care și-l asumă în Biserică și în viața publică, el a spus că se vede pe sine doar ca pe un slujitor, un om chemat să poarte, cu discreție, o lucrare care nu îi aparține lui, ci lui Dumnezeu.
„De multe ori spun că Dumnezeu a avut nevoie de un măgăruș de serviciu și l-a găsit în persoana mea. Eu sunt doar măgărușul lui Dumnezeu. Nu pot fi mai mult decât un slujitor. Ce aș putea să îmi doresc mai mult?”, a mărturisit el.
În acest răspuns se concentrează, de fapt, cheia întregii sale raportări la succes, la popularitate și la vizibilitatea de care se bucură în spațiul public. Pentru arhidiaconul Mihail Bucă, cântarea, lucrarea misionară, prezența în fața oamenilor și aprecierea pe care o primește nu reprezintă motive de afirmare personală, ci prilejuri de slujire. De aceea, el spune că încearcă să nu se lase sedus de laude și să nu transforme darul primit într-un motiv de autosuficiență.
„Din acest motiv încerc să nu mă mândresc, încerc să îmi cunosc locul și să mă raportez cât mai simplu la Dumnezeu”, a explicat protopsaltul Catedralei Patriarhale.
O lecție primită din copilărie
În răspunsul său, părintele Mihail Bucă a vorbit și despre una dintre amintirile care i-au rămas adânc întipărite în suflet și care i-au modelat felul de a se raporta la Dumnezeu încă din copilărie. Este vorba despre cuvintele tatălui său, pe care le păstrează ca pe o moștenire lăuntrică și ca pe un reper de viață.
„Încerc să-L cuprind pe Dumnezeu în brațe, asemenea unui copil care își iubește tatăl. Tatăl meu îmi spunea mereu: «Eu sunt tatăl tău trupesc, dar adevăratul tău Tată este Cel de sus»”, a spus el.
Această mărturisire dă și cheia tonului duhovnicesc al întregului răspuns: nu este vorba doar despre o disciplină interioară prin care omul încearcă să-și țină în frâu orgoliul, ci despre o relație vie cu Dumnezeu, trăită în termenii filiației, ai iubirii și ai încrederii. Smerenia nu apare, astfel, ca o simplă virtute morală, ci ca un mod de a rămâne așezat în adevăr, în fața lui Dumnezeu și în fața propriei chemări.
„Mândria îl duce pe om spre cădere”
La finalul răspunsului său, arhidiaconul Mihail Bucă a sintetizat limpede pericolul pe care îl vede în mândrie, insistând asupra efectului ei devastator asupra omului.
„Mândria nu este bună. Ea strică firea omului și îl îndepărtează de Dumnezeu. Mândria îl duce pe om spre cădere”, a avertizat el.
Prin aceste cuvinte, părintele arhidiacon a oferit nu doar un răspuns despre propria sa viață, ci și o reflecție duhovnicească valabilă pentru orice om care primește apreciere, succes sau recunoaștere. Într-o lume în care vizibilitatea și validarea publică devin tot mai importante, Mihail Bucă vorbește despre nevoia de a rămâne în adevăr, de a nu confunda darul cu meritul personal și de a nu lăsa „drojdia” mândriei să tulbure limpezimea sufletului.
Interviul acordat Doxologia.ro surprinde astfel nu doar portretul unui muzician bisericesc apreciat, ci și mărturia unui om care încearcă să își trăiască notorietatea în cheie de slujire, asumându-și cu luciditate lupta cu sine și amintindu-și permanent că adevărata măsură a omului nu este aplauzul, ci raportarea lui la Dumnezeu.
