Joi, 13/26 martie 2026, la Patriarhia Ierusalimului, a avut loc întâlnirea conducătorilor Bisericilor din Ierusalim, sub președinția Preafericitului Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului.
Mesaj pascal comun, aprobat în contextul războiului
În cadrul întâlnirii, ierarhii au discutat și au aprobat mesajul pascal comun adresat credincioșilor, în care au evidențiat gravitatea situației din Orientul Mijlociu și suferințele generate de conflictul în desfășurare.
„Un nou și devastator război regional a aruncat din nou Țara Sfântă și întregul Orient Mijlociu în tulburare. Fiecare zi aduce escaladări tot mai puternice – un ciclu neîntrerupt de moarte, distrugere și suferință”, se arată în mesaj.
Apel la pace și solidaritate
Patriarhii și conducătorii Bisericilor au făcut un apel ferm la încetarea violențelor și la instaurarea păcii:
„Facem apel la toți oamenii de bunăvoință să lucreze și să se roage neîncetat (…) pentru încetarea imediată a vărsării de sânge și pentru ca dreptatea și pacea să domnească”, au transmis aceștia.
Organizarea slujbelor în condiții de conflict
În cadrul reuniunii au fost discutate și modalitățile de organizare a slujbelor din Săptămâna Mare și a celebrărilor pascale, precum și schimburile de vizite între Biserici, în contextul războiului.
Totodată, Patriarhul Ierusalimului a primit vizita consulului Regatului Unit la Ierusalim, Helen Winston, căreia i-a prezentat situația Patriarhiei și eforturile Bisericilor de a depăși dificultățile actuale.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris mesajul pascal integral al Patriarhilor Ierusalimului:
„Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos! După mare mila Sa, El ne-a născut din nou spre o nădejde vie, prin învierea lui Iisus Hristos din morți…” (1 Petru 1, 3).
În săptămânile care au precedat prăznuirea din acest an a morții și învierii lui Hristos, un nou și devastator război regional a aruncat din nou Țara Sfântă și întregul Orient Mijlociu în tulburare. Fiecare zi a adus escaladări tot mai puternice – un ciclu neîntrerupt de moarte, distrugere și suferință cumplită, care se răsfrânge acum la nivel global, prin dificultăți economice în creștere.
Din fumul negru al acestei distrugeri care se extinde, o întunecime adâncă a cuprins regiunea noastră, la fel de apăsătoare ca aerul din mormântul pecetluit al lui Hristos răstignit. Însăși speranța pare că ne-a părăsit.
Dar, așa cum ne învață Scriptura și cum ne descoperă credința noastră, pustietatea mormântului nu a fost sfârșitul istoriei. Moartea nu a avut ultimul cuvânt. Prin puterea lui Dumnezeu, Hristos a înviat biruitor din mormânt, zdrobind legăturile păcatului și ale morții. După cum a scris Apostolul Pavel: „Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură a celor adormiți” (1 Corinteni 15, 20).
Ca urmare, pentru cei care privesc cu credință către Domnul Cel înviat, Dumnezeu le dăruiește „o naștere nouă spre o nădejde vie” (1 Petru 1, 3). Astfel, în mijlocul acestor vremuri cataclismice, noi, Patriarhii și conducătorii Bisericilor din Ierusalim, reafirmăm aceste cuvinte puternice și încurajatoare către comunitățile noastre și către creștinii din întreaga lume, ca fiind inima mesajului nostru pascal.
„Așa cum Hristos a fost înviat din morți prin slava Tatălui, tot astfel și noi să umblăm întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4).
În lumina acestui adevăr profund, îndemnăm pe credincioși și pe toți oamenii de bunăvoință să lucreze și să se roage neîncetat pentru alinarea suferințelor nenumăraților oameni din Orientul Mijlociu și din alte părți, care suferă cumplit din cauza acestui război.
De asemenea, facem apel la toți să susțină și să mijlocească pentru încetarea imediată a vărsării de sânge și pentru ca dreptatea și pacea să domnească, în sfârșit, în regiunea noastră marcată de război, începând cu Ierusalimul și extinzându-se la Gaza, Liban și întreaga Țară Sfântă, până în statele din Golf și la Teheran, și până la marginile pământului.
În acest sens, amintim încă o dată cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care, în mijlocul multelor sale încercări, a scris: „Suntem strâmtorați din toate părțile, dar nu zdrobiți; nedumeriți, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; doborâți, dar nu nimiciți; purtând pururea în trup moartea lui Iisus, ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4, 8–10).
Cu aceeași credință adâncă în puterea transformatoare a Învierii lui Hristos, în mijlocul suferințelor noastre, să ne împărtășim unii altora vechea salutare pascală care răsună peste veacuri:
„Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Aliluia!”


