Preafericitul Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, s-a adresat arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, monahilor și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse cu prilejul celebrării a 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic.
”Iubiți întru Domnul arhipăstori, cinstiți preoți și diaconi, iubitori de Dumnezeu monahi și monahii, dragi frați și surori!
Astăzi, în Duminica a 7-a după Paști, Biserica Ortodoxă își amintește în rugăciune și slăvește nevoința sfinților părinți ai Primului Sinod Ecumenic, care a avut loc în anul 325 la Niceea – un mic oraș din apropierea Constantinopolului. Anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la acest eveniment epocal din istoria Bisericii.
Aproximativ trei sute de episcopi și reprezentanți ai acestora au venit practic din toate colțurile lumii creștine pentru a participa la dezbaterea uneia dintre cele mai aprinse controverse, care, timp de mai multe decenii, a provocat dispute violente și a sfâșiat Biserica. Mințile multor oameni au fost cucerite de rătăcirea prezbiterului Arie din Alexandria, care învăța că Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu adevărat, ci doar cea mai înaltă dintre făpturile Sale. Susținând această idee, Arie încerca să raționalizeze credința și să transforme „taina cea mare a bunei credințe” a Întrupării (1 Tim. 3,16) într-o învățătură filosofică abstractă.
Erezia ariană ataca cele mai profunde temelii ale credinței creștine, denatura mărturia evanghelică despre mântuirea lumii, pentru care Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi, plin de har și de adevăr (Ioan 1,14). Biserica a respins această învățătură falsă, a condamnat-o prin glasul sobornicesc și a formulat dogma fundamentală a consubstanțialității Fiului cu Tatăl, pe care o mărturisim în Simbolul credinței rostit la Sfânta Liturghie. După cum scrie renumitul istoric al Bisericii, profesorul Vasilie Vasilievici Bolotov: „Simbolul de credință de la Niceea a fost atât de precis, încât nu putea fi reinterpretat – putea doar să fie acceptat sau respins” (Lecturi de istorie a Bisericii Vechi, vol. 4).
Istoria Bisericii nu este doar o cercetare academică a evenimentelor trecute și o relatare a faptelor de demult, o tradiție a vremurilor străvechi, asemănătoare cu paginile întunecate de timp ale unei cărți prăfuite. În istoria Bisericii trăiește și lucrează Duhul Sfânt, Care ne călăuzește la tot adevărul (Ioan 16,13). De aceea, studierea istoriei Bisericii – la care vă îndemn cu insistență pe toți – ne ajută să înțelegem mai bine multe fenomene ale vieții religioase actuale, ne învață să deosebim ceea ce este esențial de ceea ce este secundar și să deosebim duhurile (1 Cor. 12,10), pătrunzând în planul de mântuire al lui Dumnezeu față de Biserică.
Încă de la începutul existenței sale istorice, Biserica a fost și rămâne o comunitate a celor care cred în Hristos, trăind experiența unității în Taina Sfintei Euharistii, atunci când cu o singură gură și o singură inimă mărturisim credința în Sfânta Treime și ne împărtășim dintr-un singur Potir al lui Hristos. Duhul Sfânt învață Biserica să răspundă provocărilor vremii cu mintea sobornicească și prin dialog frățesc. Așa a fost la primul Sinod al apostolilor din Ierusalim, care a reprezentat un moment decisiv în răspândirea Evangheliei și a stabilit caracterul universal al misiunii Bisericii. Așa a fost și la Sinodul de la Niceea din anul 325, care a obținut o biruință dogmatică asupra ereziei lui Arie și a respins această învățătură ca fiind contrară însuși fundamentului credinței creștine. Așa a fost și la celelalte Sfinte Sinoade care au urmat. Așa va fi – credem și nădăjduim – până la sfârșitul veacurilor.
Astăzi, când Ortodoxia mondială trece printr-o perioadă deloc ușoară, când este nevoie de o reflecție teologică profundă asupra problemelor eclesiologice, mărturisim din nou și cu convingere: cele mai importante decizii care privesc temeliile existenței Bisericii, fidelitatea ei față de învățătura apostolică și față de rânduielile canonice, care țin de împlinirea misiunii mântuitoare de a fi „stâlp și temelie a adevărului” (1 Tim. 3,15), trebuie luate împreună, „în unitatea Duhului, prin legătura păcii” (Efes. 4,3).
Dăm mereu mărturie despre aceasta și ne rugăm ca, prin mijlocirea sfinților părinți ai Primului Sinod Ecumenic, Dumnezeul cel Multdăruit să privească cu milă către Biserica Sa și să le dăruiască fiilor Ei credincioși putere și înțelepciune, curaj și statornicie, pentru a rămâne „sarea pământului și lumina lumii” (Matei 5,13-14), pentru a fi martorii Lui „până la marginea pământului” (Fapte 1,8), „până ce va veni Hristos”.
Chemând asupra voastră, dragii mei, pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu, vă doresc tuturor să sporiți în iubirea și cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
+CHIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII
