Sanctitatea Sa Mar Awa al -III-lea, Patriarh-Catolicos al Bisericii Asiriene a Răsăritului, a acordat un interviu înaintea celui de-al 14-lea Congres Mondial de Studii Siriace și cea de-a 12-a Conferință de Studii Creștine Arabe, care vor avea loc la București în perioada 3-7 august 2026 sub auspiciile Academiei Române și ale Institutului Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii pentru dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa:
1. Sanctitatea Voastră, inaugurarea noului Scaun Patriarhal din Ankawa, Erbil, în 2022, poate fi considerată ca o întoarcere simbolică a Bisericii Asiriene a Răsăritului dintr-un exil care a început sub regimul lui Saddam Hussein, când manifestările identității etnice și religioase, altele decât identitatea arabă, erau adesea reprimate. Dacă putem vorbi despre o memorie colectivă a persecuției în rândul comunităților creștine siriace din Irak, ce a păstrat această memorie de-a lungul generațiilor?
Patriarhia Bisericii Asiriene a Răsăritului a fost reinstaurată în Irak în 2015, după trecerea în neființă a predecesorului meu. Aceasta fusese exilată din Irak în 1933, în timpul infamului Masacru de la Semele, când aproximativ 3.000 de asirieni și-au pierdut viața din cauza guvernului irakian de atunci. În ciuda acestui exil de aproximativ 82 de ani, Biserica și-a păstrat intactă identitatea religioasă și etnică de-a lungul acestor ani. Elementele care definesc Biserica Asiriană a Răsăritului – liturghia, limba liturgică și practica liturgică – precum și elementele care definesc moștenirea noastră asiriană, au fost păstrate.
2. Părinții dumneavoastră au căutat refugiu în Statele Unite, iar dumneavoastră v-ați născut la Chicago. Având în vedere această istorie personală și familială, cum ați perceput invazia Irakului de către coaliția condusă de Statele Unite și războiul care a urmat? A reprezentat aceasta încă o ruptură în continuitatea istorică a comunității creștine asiriene?
Fără îndoială, orice război este un motiv de îngrijorare, iar diversele campanii din Irak (cele două așa-numite „Războaie din Golf”) au fost dăunătoare nu numai pentru poporul irakian în ansamblu, ci și pentru comunitatea asiriană (alături de comunitățile caldeene și siriace). „Ruptura” care a avut loc a constat în strămutarea poporului nostru din patria sa ancestrală și în migrația forțată determinată de problemele de securitate și de dificultățile socio-economice care au urmat ca o consecință a războiului. Cu toate acestea, oriîncotro a fost nevoit poporul nostru să fugă, el și-a păstrat credința și identitatea etnică.
3. La începutul anilor 1990, numeroase sate asiriene și caldeene au fost distruse, împreună cu multe dintre bisericile și mănăstirile lor. Începând din 2014, atrocitățile comise de gruparea ISIS au forțat mii de creștini să caute refugiu în Ankawa și în alte părți ale regiunii. Dincolo de imensa suferință umană cauzată, nenumărate manuscrise, artefacte, simboluri religioase, sanctuare și alte expresii ale unei civilizații care se întinde pe mii de ani au fost deteriorate sau distruse. Oare acest lucru nu demonstrează, cu o urgență reînnoită, necesitatea de a intensifica eforturile menite să protejeze și să conserve patrimoniul material și imaterial al creștinismului din Orientul Mijlociu, una dintre cele mai vechi expresii vii ale civilizației creștine în leagănul religiilor abrahamice? La Institutul de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, susținem diplomația culturală nu doar ca răspuns pentru generația actuală, ci și ca instrument pe termen lung pentru educarea generațiilor viitoare în vederea unei conviețuiri mai pașnice.
Într-adevăr, poporul nostru asirian și alte comunități creștine au suferit pierderi uriașe de-a lungul acestor patru decenii de instabilitate și conflict, atât în Irak, cât și în întreaga regiune a Orientului Mijlociu. Pierderile noastre s-au înregistrat atât în ceea ce privește populația, cât și patrimoniul nostru etnic și religios. Biserica a încercat să păstreze puținul care ne-a mai rămas – doar o fracțiune din artefactele culturale și religioase odinioară bogate pe care le dețineam. Apreciem și salutăm toate eforturile depuse de instituțiile și organizațiile academice din Occident pentru a ne ajuta să conservăm aceste artefacte prețioase și de neprețuit. Eforturile Institutului Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii sunt apreciate și lăudabile pentru rolul vital pe care l-au jucat în conservarea patrimoniului nostru.
4. Dacă analizăm lumea de astăzi, și în special Orientul Mijlociu, observăm că aceste comunități creștine din regiunea dumneavoastră continuă să se confrunte cu consecințele tensiunilor în escaladare, inclusiv atacuri transfrontaliere cu rachete și drone. Noi valuri de distrugere și un exil reînnoit par să ne îndepărteze tot mai mult de pacea atât de profund dorită de toate popoarele din regiune. În opinia dumneavoastră, ce măsuri concrete sunt necesare pentru a opri acest ciclu al violenței și al strămutării?
Pe măsură ce trece timpul, se pare că pacea este o realitate din ce în ce mai efemeră, și din ce în ce mai greu de urmărit și de atins. Apar constant noi conflicte, care aduc cu sine noi valuri de instabilitate și noi amenințări, iar micile noastre comunități minoritare continuă să sufere ca o urmare directă a acestei realități. Comunitatea internațională trebuie să intervină și să ia măsuri concrete pentru a proteja, în mod special, existența comunităților minoritare, etnice și religioase, din Irak și din spațiul levantin. Consider că această responsabilitate revine în special Organizației Națiunilor Unite și altor foruri guvernamentale internaționale.
5. Comunitatea internațională trebuie să ofere asistență umanitară susținută și să protejeze patrimoniul cultural, spiritual și istoric al comunităților creștine din Orientul Mijlociu, a căror prezență reprezintă o parte esențială a identității regiunii și a patrimoniului comun al umanității. În fața războiului, a strămutărilor, a extremismului și a instabilității continue, este esențial să sprijinim aceste comunități străvechi nu numai prin ajutor umanitar imediat, ci și prin inițiative pe termen lung menite să le protejeze limbile, manuscrisele, tradițiile liturgice, mănăstirile, bisericile și memoria culturală. Protejarea patrimoniului material și imaterial al Orientului Mijlociu constituie tema centrală a celui de-al 14-lea Congres Mondial de Studii Siriace și a celei de-a 12-a Conferințe de Studii Creștine Arabe, organizate de Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, fondat de Emil Constantinescu, în parteneriat cu Academia Română, la Palatul Parlamentului din București, în perioada 3-7 august 2026. Care sunt așteptările Sanctității Voastre cu privire la acest Congres și la contribuția sa la conservarea, studierea și sensibilizarea internațională cu privire la patrimoniul siriac și arab creștin?
Nutresc sincera speranță că acest Congres va trezi un interes reînnoit din partea Occidentului, atât a națiunilor occidentale, cât și a creștinilor din Occident, față de suferințele îndurate de comunitățile creștine din Orient. Se pare că multe dintre problemele noastre sunt destul de vechi și recurente. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care vreun stat occidental modern și popoarele sale să rămână indiferente față de suferința creștinilor din Orient. Cercetătorii și forurile academice, prin studiile și publicațiile lor avansate, au un rol esențial în creșterea gradului de conștientizare la nivelul opiniei publice globale cu privire la situația noastră.
6. Cum vedeți contribuția României la dialogul academic, cultural și interreligios internațional? De-a lungul istoriei sale, România a cultivat legături profunde cu comunitățile creștine din Orientul Mijlociu și din lumea creștină orientală în sens larg. Prin intermediul unor istorici precum Nicolae Iorga, viața intelectuală și academică românească a acordat o importanță deosebită studiului și aprecierii moștenirii creștine a Bizanțului și a creștinismului răsăritean. În același timp, Principatele Române au menținut legături spirituale, culturale și materiale de lungă durată cu comunitățile creștine orientale din Orientul Mijlociu, sprijinind mănăstirile și locurile sfinte de-a lungul secolelor, finanțând instituții ecleziastice, tipărind cărți liturgice și teologice pentru comunitățile creștine orientale și contribuind în diverse moduri la păstrarea vieții și a patrimoniului creștin din regiune. În lumina acestei moșteniri istorice, poate România de astăzi să continue să joace un rol semnificativ în promovarea dialogului, a solidarității și a protejării patrimoniului creștin din Orientul Mijlociu?
Cred cu tărie că România are astăzi un rol foarte important de jucat în conservarea patrimoniului spiritual și istoric al creștinilor din Orientul Mijlociu. Prin legăturile istorice și relațiile din trecut, România este foarte conștientă de cine sunt creștinii orientali din Orient și care le este moștenirea. Mă bucur în mod deosebit să constat dezvoltarea imensă a studiilor siriace din România în prezent, mai ales în domeniul traducerilor de texte și al studiilor privind spiritualitatea tradiției siriace orientale sau moștenirea spirituală a Bisericii Asiriene a Răsăritului. Acest lucru ne dă o speranță reînnoită că nu suntem uitați în contextul modernității, și că tradiția noastră nu este lipsită de interes pentru alte confesiuni creștine.
7. Care sunt speranțele dumneavoastră pentru viitorul studiilor siriace, pentru conservarea limbii siriace — adesea descrisă ca fiind limba lui Iisus — și pentru viitorul dialogului dintre tradițiile creștine? La Academia Română, am înființat în 2020 una dintre foarte puținele reviste academice din lume dedicate în mod specific creștinismului siriac și moștenirii creștine arabe – SARA, The Syriac Annals of the Romanian Academy („Anale Siriace ale Academiei Române”). Prin această inițiativă, alături de doctoranzi și cercetători care studiază manuscrisele siriace, tradițiile liturgice, simbolismul, teologia și patrimoniul cultural mai larg al creștinismului răsăritean, ne propunem să contribuim la conservarea și studierea a ceea ce mulți cercetători consideră una dintre cele mai bogate tradiții creștine din punct de vedere al patrimoniului manuscris, al culturii liturgice, al simbolismului și al moștenirii spirituale. Prin tradițiile sale liturgice și literare, creștinismul siriac a păstrat, de asemenea, limba aramaică asociată cu Iisus și cu primele comunități creștine. În acest context, ne străduim să menținem România ca o punte și un liant între comunitățile creștine, dedicată conservării valorilor, tradițiilor și patrimoniului lor străvechi. Cât de importante considerați că sunt astfel de inițiative academice și culturale internaționale pentru viitorul creștinismului siriac și pentru consolidarea cooperării dintre comunitățile creștine din întreaga lume?
Contribuțiile generoase ale României și ale comunității sale academice la revitalizarea tradițiilor spirituale și a patrimoniului cultural mai larg al Bisericilor și tradițiilor de limbă siriacă nu pot fi subliniate îndeajuns sau apreciate pe măsură. Într-o perioadă în care studiile siriace, din păcate, au început să se estompeze în ultimii ani, un elan reînnoit în acest domeniu a fost redat prin contribuțiile și eforturile academice ale cercetătorilor români. Analele Siriace ale Academiei Române, fondate încă din 2020, reprezintă unul dintre aceste eforturi lăudabile de revigorare a studiilor siriace la nivel internațional. Numeroși cercetători de origine română au apărut ca un izvor binevenit într-un pământ aproape uscat, realizând lucrări uimitoare de traduceri și studii dedicate Părinților siriaci ai Bisericii. Cred că acest lucru se întâmplă nu doar din interes academic sau din dorința de cercetare științifică, ci și pentru că România însăși, ca una dintre cele mai importante țări creștine de origine europeană, este foarte interesată de spiritualitatea creștină și de păstrarea moștenirii spirituale a Bisericii în ansamblu. Aceasta este o trăsătură remarcabilă a României moderne, de pe urma căreia și noi putem beneficia într-un mod foarte real și pozitiv.
8. Într-o lume marcată din ce în ce mai mult de tensiuni culturale și religioase, ce poate învăța societatea contemporană din tradiția creștină siriacă a coexistenței, a conviețuirii și a dialogului? Știm că, timp de multe secole, creștinii siriaci au trăit alături de vecinii lor de altă religie în Orientul Mijlociu, participând la societăți comune care au devenit centre de o remarcabilă înflorire intelectuală, culturală și științifică. Creștinii de limbă siriacă și arabă au jucat un rol decisiv în transmiterea filosofiei grecești către lumea arabă, în redactarea tratatelor medicale și științifice, precum și în diseminarea pe scară largă a cunoașterii care a modelat profund civilizația mondială. Aceste realizări au apărut în cadrul unor societăți multiculturale și multireligioase, în care dialogul dincolo de diferențe a stimulat creativitatea, erudiția și dezvoltarea culturală. În ciuda diferențelor de origine, limbă și doctrină — și în pofida perioadelor de conflict — comunitățile au reușit totuși să coexiste și să contribuie împreună la o civilizație comună. Cum pot fi integrate mai bine aceste exemple pozitive din trecut în contextul contemporan, astfel încât să încurajeze înțelegerea reciprocă, coexistența pașnică și o cultură reînnoită a dialogului între popoare și religii în zilele noastre? Ce poate învăța, în opinia dumneavoastră, societatea contemporană din tradiția creștină siriacă a coexistenței, convivialității și dialogului?
Experiența comună și trăită a dialogului și a schimburilor dintre creștinii de limbă siriacă din Orientul Mijlociu și vecinii din regiune, în majoritate musulmani vorbitori de limbă arabă, continuă, și se repetă chiar, și astăzi. Deși această experiență a fost foarte puternică și influentă în perioada cuprinsă între începutul secolului al VII-lea și secolul al X-lea – de exemplu, în timpul patriarhului Mar Timotei cel Mare, la sfârșitul secolului al VIII-lea –, ea rămâne în continuare un fenomen viu în Orientul Mijlociu. Comunitățile noastre creștine se află într-un dialog și un schimb continuu cu erudiții și clericii musulmani, atât în contexte interreligioase, cât și în chestiuni culturale. Acest dialog nu va înceta niciodată, în opinia mea, indiferent cât de dificilă ar fi situația comunităților noastre din Orientul Mijlociu. Fie că ne place sau nu, atât creștinii, cât și musulmanii, alături de alte minorități religioase din regiune, trăiesc de mult prea mult timp împreună pentru a nu se înțelege într-un fel sau altul. Este adevărat că, de-a lungul istoriei, au existat multe perioade dificile, în special de persecuții împotriva creștinilor; însă, cu toate acestea, se pare că de-a lungul secolelor ne-am găsit mereu trăind cot la cot în întreaga regiune. Aceasta nu este o realitate care s-a produs întâmplător; face parte integrantă din identitatea și vocația noastră creștină să fim vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru toți cei din jurul nostru, precum și simboluri și semne vii ale umanității noastre comune (indiferent de apartenența noastră religioasă) care este adesea neglijată sau uitată.
9. Ați studiat la Institutul Pontifical Oriental din Roma, o experiență care foarte probabil a jucat un rol important în promovarea a ceea ce a fost descris ca un „dialog al adevărului” cu Papa Leon al XIV-lea, pe care l-ați întâlnit în octombrie anul trecut la Vatican. În contextul provocărilor actuale cu care se confruntă creștinii din Orientul Mijlociu, cum vedeți evoluția viitoare a colaborării dintre Biserica Asiriană a Răsăritului și Vatican, în special în domeniile ajutorului umanitar, conservării patrimoniului și apărării comunităților creștine din leagănul creștinismului?
Cred că relațiile ecumenice fraterne și sănătoase între toate Bisericile istorice existente în Orientul Mijlociu, precum și cu frații și surorile noastre în credință din Occident, sunt de o importanță vitală pentru supraviețuirea noastră atât astăzi, cât și de mâine. Niciunul dintre noi nu trăiește într-o bulă; prin urmare, ca Biserici istorice, nu ne putem ascunde într-un „ghetou ecleziastic”, și nici nu putem exclude existența celorlalți. Din păcate, în istorie am văzut nenumărate lupte interne și condamnări reciproce; însă, astăzi, faptul că relațiile ecumenice dintre Bisericile noastre au risipit polemicile și prejudecățile din trecut este încurajator. Este adevărat că noi, ca Biserică Asiriană a Răsăritului, avem un dialog fructuos și fratern cu Biserica Romano-Catolică încă din 1994, la nivel oficial. De asemenea, întreținem relații fraterne și cu alte Biserici orientale (ortodoxe și catolice), în special cu cele care sunt prezente în Orientul Mijlociu. Cu Roma, am încheiat acorduri comune privind hristologia și sacramentele, ceea ce a deschis calea formării clerului nostru și unui schimb teologic și cultural mai profund pe mai multe niveluri, printre care s-a numărat și apărarea cauzei creștinilor din Orientul Mijlociu pe diverse planuri.
10. Ce mesaj transmite organizarea acestui Congres la București către Orientul Mijlociu și către comunitatea internațională în ansamblu? În opinia dumneavoastră, poate fi considerată România astăzi o punte culturală și diplomatică între Est și Vest, în special în promovarea protecției patrimoniului creștin aflat în pericol și a dialogului intercultural?
Aceste manifestări – atât cel de-al 14-lea Symposium Syriacum, cât și cea de-a 12-a Conferință Internațională de Studii Creștine Arabe – transmit un mesaj foarte puternic din inima Uniunii Europene. Acest mesaj, la nivel istoric, acționează ca o punte între Est și Vest, iar România este una dintre puținele țări ale Uniunii Europene care este potrivită să joace acest rol important. Însă, și la nivel cultural și religios, acest mesaj oferă creștinilor din Occident ocazia de a-i aprecia și înțelege mai pe deplin pe creștinii din Orientul Mijlociu, precum și bogatul lor patrimoniu ecleziastic și spiritual. Creștinismul este, astăzi, adesea considerat o religie a Occidentului. Congresul de față, însă, reorientează această opinie într-o perspectivă mai veridică și scoate la iveală cealaltă fațetă a creștinătății, care este adesea uitată sau complet neglijată – aceea a Orientului creștin. Pentru aceasta, suntem recunoscători României și comunității sale academice că au ales să îndeplinească acest rol important în numele nostru, al creștinilor din Orientul Mijlociu.
Dorim să ne exprimăm încă o dată profunda recunoștință față de Sanctitatea Voastră pentru că ați acceptat cu amabilitate acest interviu și pentru că ați împărtășit aceste reflecții privind conservarea moștenirii creștine, viitorul creștinismului siriac și importanța dialogului, a păcii și a coexistenței culturale în Orientul Mijlociu și dincolo de acesta.
