Pentru prima dată în România, o mănăstire devine gazda unui amplu program național dedicat colindelor tradiționale și solidarității creștine. Începând cu 6 decembrie 2025, Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, sub egida Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, în parteneriat cu Consiliul Județean Teleorman, Centrul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Teleorman și InfoCons, organizează o serie de evenimente culturale și caritabile fără precedent în spațiul eclesial românesc.
Colind și tradiție în „Grădina Mironosiței”
Inițiativa reprezintă o premieră națională: este prima dată când o mănăstire din România coordonează un program extins de concerte de colinde ce reunește peste 200 de colindători – ansambluri și grupuri tradiționale din toate regiunile țării – transformând incinta monahală într-un veritabil pol spiritual, cultural și filantropic al sărbătorilor de iarnă.
Primul mare eveniment va avea loc sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 18:00, în Parcul „Grădina Mironosiței” al Mănăstirii Pantocrator, sub genericul „După datini colindăm”, cu participarea Grupului „Bujorelul” – Olt, Ansamblului „Datina” – Teleorman și Grupului „Burnasul” – Teleorman.
Spectacolul deschide o serie de întâlniri muzicale ce vor readuce în prim-plan autenticitatea colindului românesc tradițional, interpretat de copii, tineri și adulți, în costume populare din toate zonele etnografice ale țării.
Târg caritabil pentru copii – o altă premieră
Un alt element de unicitate al proiectului îl reprezintă dimensiunea sa caritabilă de amploare, integrată organic în desfășurarea evenimentelor.
Între 6 și 25 decembrie, în același parc al mănăstirii va fi organizat un Târg caritabil de sărbători, în cadrul căruia aproximativ 1.200 de copii din medii defavorizate vor primi daruri, vor participa la activități dedicate lor și se vor bucura de atmosfera colindelor românești.
Este una dintre cele mai ample acțiuni filantropice organizate vreodată în perioada sărbătorilor sub patronaj monahal, marcând o nouă etapă în implicarea socială a Bisericii, prin îmbinarea tradiției, culturii și faptelor concrete de ajutorare.
Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Mănăstirea Pantocrator, Consiliul Județean Teleorman și InfoCons organizează, în perioada 6–31 decembrie 2025, un amplu program de slujbe și seri de colinde în Parcul „Grădina Mironosiței” de la Mănăstirea Pantocrator, oferind credincioșilor prilejul de a trăi bucuria sărbătorilor de iarnă prin rugăciune, colind și comuniune.
Seri de colinde – 12 și 13 decembrie
Vineri, 12 decembrie 2025, ora 19:00, publicul este invitat la un concert de colinde susținut de:
- Ansamblul „Mara” – Maramureș,
- Ceata de colindători din Asău – Bacău,
- Radu Lazăr,
prezentat de Violeta Ianculescu.
Sâmbătă, 13 decembrie 2025, ora 19:00, vor urca pe scenă:
- Ansamblul „Junii Crișului” – Arad,
- Ansamblul „Dor de la Humor” – Suceava.
Slujbe speciale – 18 și 24–28 decembrie
Joi, 18 decembrie 2025, de pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian din Roma, vor fi oficiate:
- Acatistul – ora 09:00,
- Sfânta Liturghie Arhierească – ora 09:30.
Miercuri, 24 decembrie 2025, ora 22:00 – Utrenia Nașterii Domnului și Sfânta Liturghie.
26–28 decembrie 2025:
Vecernia – ora 17:00,
Sfânta Liturghie – ora 09:00.
Tradiționalul concert „Plecarea Magilor”
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, în Biserica Mare a Mănăstirii Pantocrator, va avea loc tradiționalul concert de colinde „Plecarea Magilor” – ediția a III-a, susținut de:
- Grupul Psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana de la Craiova” și Ana Nuță,
- Grupul Psaltic Pantocrator, sub coordonarea protopsaltului Marian Stirbei,
- Ribale Wehbe din Liban – invitat special.
Slujbe de final de an
Miercuri, 31 decembrie 2025, ora 23:00 – Acatistul și Sfânta Liturghie Arhierească în noaptea dintre ani.
Debutul anului 2026
Joi, 1 ianuarie 2026, ora 09:00 – Acatistul și Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 17:00, Vecernia.
Vineri, 2 ianuarie 2026, ora 09:00 – de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov – Acatistul și Sfânta Liturghie Arhierească.



