Mănăstirea Comana va găzdui miercuri, 24 iunie, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu prilejul Zilei Universale a Iei, vernisajul expoziției fotografice „Copilărie în IE”, un eveniment dedicat frumuseții cămășii populare românești și legăturii dintre copilărie, memorie familială și identitate creștină.
Vernisajul va avea loc după Sfânta Liturghie și se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
O expoziție despre copilărie, tradiție și rădăcini
Expoziția „Copilărie în IE” continuă demersurile inițiate de Cristina Nichituș Roncea, fotograf specializat în fotografia de copii, cunoscută și pentru alte proiecte cu puternică încărcătură umană și identitară, între care „Alăptarea e iubire”, distins cu Premiul de Excelență al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Proiectul a luat naștere dintr-o inițiativă semnată de Cristina Nichituș Roncea și Mădălina Cojocariu, cele două autoare ale conceptului lansând mamelor provocarea de a redescoperi în lăzile de zestre ale familiilor iile și cămășile purtate odinioară de bunici și străbunici în copilărie.
Acolo unde timpul nu a mai păstrat aceste veșminte, a fost deschisă colecția personală a preotesei Mădălina Cojocariu, etnolog și colecționar, pentru ca fiecare copil să poată îmbrăca, fie și pentru o clipă, o parte din povestea neamului său.
Recuperarea memoriei și redescoperirea portului românesc
Potrivit organizatorilor, „Copilărie în IE” își propune să fie deopotrivă o recuperare a memoriei familiale și o mărturie despre frumusețea cămășii populare tradiționale românești, purtată astăzi de cei mai mici dintre noi.
Expoziția aduce în prim-plan copii surprinși în ipostaze luminoase, în care bucuria vârstei se întâlnește cu noblețea portului tradițional, iar ia devine nu doar un obiect vestimentar, ci un semn al continuității dintre generații.
În același timp, proiectul propune și o reflecție asupra modului în care sunt reprezentați copiii în spațiul public și în familie, mai ales cu ocazia unor sărbători precum Ziua Iei, Ziua Națională sau participarea la viața Bisericii, punând în discuție identitatea culturală pe care adulții aleg să o transmită mai departe.
Eveniment la Mănăstirea Comana, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Organizatorii îi invită pe credincioși și pe iubitorii de frumos să descopere, la Mănăstirea Comana, o expoziție în care copilăria, tradiția și patrimoniul românesc se întâlnesc într-un limbaj vizual cald și profund.
Evenimentul va avea loc miercuri, 24 iunie, după Sfânta Liturghie, în ziua în care Biserica prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar românii celebrează, totodată, frumusețea iei și a portului popular tradițional.


